Proiectul de care are nevoie România, mai important decât intrarea în Schengen. Soluțiile unui profesor de economie

La 35 de ani de la Revoluție și la 17 de când a devenit membră UE, România nu mai are un proiect de țară, iar rezultatele sunt vizibile. De atunci, țara bate pasul pe loc și nu a fost încă admisă nici în zona Euro, și nici în OCED. Din perspectiva profesorului universitar de economie Cristian Păun, următorul Everest de cucerit ar trebui să fie zona Euro.

România trebuie să facă eforturi pentru a adopta moneda unică. FOTO Pixabay

Au trecut aproape trei decenii din 1995, anul în care liderii tuturor partidelor politice din România treceau peste rivalități și își dădeau mâna pentru a semna Declarația de la Snagov. Documentul semnat la 21 iunie 1995 de către liderii partidelor parlamentare din România atesta acordul forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. Și, la fel de important, atesta faptul că România are o strategie, un obiectiv, un proiect de țară.

De atunci, nimeni, niciun partid politic, fie el aflat la putere sau în opoziție, nu a mai fost capabil să conceapă o strategie, un proiect de țară. Așa se face că în întreaga sa existență, România a avut doar patru astfel de proiecte, primele două fiind Declararea independenței (1877) și Marea Unire (1918). Ulterior, având la bază Declarația de la Snagov, România a mai îndeplinit alte două, integrarea în NATO și UE.

De atunci, în lipsa oricărei alte ambiții, România nu a reușit nici măcar integrarea în Schengen, fără a mai vorbi de accesul în zona Euro sau în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Integrarea în zona Euro, noul Everest pentru România

Cunoscutul economist Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, că cel mai important obiectiv pe care și l-ar putea seta România este intrarea în zona Euro. Asta după ce România a ratat deja patru ținte de adoptare a monedei unice în 2014, 2015, 2019 și 2024.

Profesorul merge mai departe și spune că integrarea europeană a României nu poate fi considerată deplină până atunci.

„România nu a aderat complet, încă, la Uniunea Europeană. Facem parte din ea, aplicăm politicile sale comune în bună măsură, beneficiem de cele patru libertăți ale sale (libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor), participăm la deciziile membrilor, beneficiem de asistența lor financiară dar… Dar nu suntem complet integrați pentru că nu suntem încă în Spațiul Schengen și, mai ales, nu suntem în Zona Euro. Integrarea în Piața Unică nu este completă până când nu adoptăm și moneda unică, nu este completă până când nu eliminăm complet frontierele dintre noi și ceilalți membri. Așadar, cred că ar trebui să revenim puțin asupra proiectului de țară UE și să îl reluăm pentru că nu l-am dus până la capăt”, spune profesorul bucureștean.

Cristian Păun. FOTO ASE București

Tratatul de la Maastricht prevede atingerea unui „grad înalt de convergenţă durabilă” ca o condiţie prealabilă a adoptării monedei unice. Astfel, pentru ca o țară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice. Prin aceste criterii economice, numite „de convergență” trebuie asigurată stabilitatea monedei euro. Criteriile de convergență sunt următoarele: politica financiară, nivelul prețurilor, al dobânzilor și al cursului de schimb.

Îndeplinim un singur criteriu economic din 4

Tratatul de la Maastricht prevede atingerea unui „grad înalt de convergenţă durabilă” ca o condiţie prealabilă a adoptării monedei unice. Mai exact, potrivit Consiliului European, orice țară vrea să facă pasul spre Zona Euro trebuie să îndeplinească o serie de criterii economice și să efectueze convergența juridică. Aceasta din urmă înseamnă că statele candidate pentru aderarea la zona euro trebuie, de asemenea, să se asigure că legislația lor națională este compatibilă cu tratatul și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al BCE. Tratatul și statutul prevăd independența băncilor centrale.

Criteriile economice sunt următoarele: stabilitatea prețurilor, evitarea deficitului excesiv, stabilitatea cursului de schimb și ratele dobânzilor bancare.

În ce privește stabilitatea prețurilor, rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate. Apoi, la capitolul finanțe publice solide și sustenabile, țara care bate la porțile Zonei Euro nu ar trebui să facă obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive. În ce privește stabilitatea cursului de schimb, țara candidată trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (MCS II) timp de cel puțin doi ani fără devieri semnificative de la cursul central din cadrul MCS II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă.

În fine, al patrulea punct prevede că ratele dobânzilor pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de două puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.

„Astăzi nu îndeplinim vreo patru criterii din cinci și suntem cu unul din ele foarte aproape să îl ratăm și pe acesta (cel cu datoria publică în PIB) având în vedere deficitele excesive cu care operăm în ultimii ani, începând cu 2019. Integrarea în Zona Euro este mult mai importantă decât integrarea în Spațiul Schengen și ar trebui urmărită cel puțin cu același interes, cu aceeași ardoare. Pentru că nu suntem în Zona Euro, toate cele patru libertăți au costuri suplimentare pentru noi ca țară membră și ne plasează pe o poziție inferioară altor țări membre”, adaugă profesorul.

În opinia sa, România mai are de lucrat și la capitolul integrarării euroatlantice. „Nici cu NATO nu putem spune că avem o integrare completă pentru că noi nu prea contribuim la forța NATO cu mare lucru. Și aici trebuie să continuăm cu proiectul și să ne întărim și să ne modernizăm capacitatea de operare în paralel cu dezvoltarea unei industrii de profil care să furnizeze echipament militar avansat pentru țările NATO. Avem și aici probleme mari.”

Pașii care ar fi de făcut

Mai mult, până la urmă, România are de reglat și de rezolvat o mulțime de restanțe și de lacune. Iar fără o modernizare a țării nu este posibil ca România să facă următorii pași.

„În plus, modernizarea țării ar trebui să fie și ea un proiect extrem de important. Nu mai putem funcționa cu administrația publică pe care o avem, cu instituțiile pe care le avem, cu organizarea administrativ-teritorială moștenită din comunism sau cu infrastructura precară pe care nu reușim să o dezvoltăm cu viteză mai mare. Avem nevoie de schimbare și de reforme. PNRR s-a dorit a fi așa ceva, dar el este departe de a fi un proiect de țară. Sunt multe zone în care am rămas mult în urmă și trebuie să ne revenim rapid și pentru care trebuie să găsim soluții. Nu se poate să nu avem autostrăzi complete pe axele cardinale, să avem o viteză de deplasare pe calea ferată sub cea din interbelic, să nu avem porturi la Dunăre sau la Marea Neagră care să preia traficul regional. O grămadă de proiecte de țară. Toată țara e un proiect de țară. Care durează prea mult și nu este clar unde ne duce acest proiect”, explică Păun.

Ce beneficii ne-ar aduce integrarea în zona Euro

Odată admisă în Zona Schengen și mai apoi în Zona Euro, România va avea o mulțime de beneficii. Iar acest lucru va fi în folosul cetățeanului de rând, dar și al economiei, în general.

„Cum spuneam, Zona Schengen înseamnă mai multă libertate și o mai bună poziționare în Piața Unică. Integrarea în Zona Schengen nu afectează doar libera circulație a persoanelor ci și libera circulație a bunurilor și serviciilor prin eliminarea controalelor la frontierele interne. Dar așteptarea în vămi (mai ales pentru camioane) poate fi rezolvată prin modernizarea vămilor, digitalizarea lor, automatizarea procesului de control (scanerele care nu funcționează sunt foarte utile)”, mai afirmă Păun.

Zona Euro însă înseamnă mult mai mult, subliniază profesorul: „Aici este vorba de costuri de tranzacționare, de riscul valutar, de incertitudinea din spatele leului (o monedă foarte inflaționistă prin comparație cu Euro), de o indisciplină financiară pe care nu o mai poți evita când te afli în Zona Euro, de o îmbunătățire semnificativă a rating-ului de țară când faci parte din acel club select de țări. Economia va înflori și mai mult dacă ambele ținte integraționiste vor fi atinse și vor fi atinse rapid. Trenăm de prea mulți ani cu Euro și astăzi importăm masiv inflație din Zona Euro participând la Piața Unică, dar neavând moneda lor”.

„Suntem condamnați să reușim”

Singura cale ca România să atingă acest obiectiv este reformarea. Asta înseamnă reforme economice susținute, fără a fi împinși de la spate de Uniunea Europeană, FMI sau Banca Mondială.

„Suntem condamnați să reușim. Altfel nu ne salvăm. Noi aceste reforme nu trebuie să le facem pentru că ne spune UE sau Banca Mondială. Sau oricine altcineva. Trebuie să le facem pentru că altfel rămânem în urmă. Nu prosperăm, nu ne mai dezvoltăm. Ajungem într-o fundătură. Românii vor reacționa rapid la lipsa de reforme. Acum sunt mult mai umblați prin lume, au văzut și ei ce înseamnă „afară” și vor o țară ca „afară”. Au pretenții tot mai mari, pun presiune în creștere pe politicieni și pe acțiunile lor”, susține economistul.

Corupția și birocrația vor trebui și ele depășite, lăsate în urmă pentru a ne integra cu adevărat în zona Euro. Potrivit profesorului, chiar dacă nu există nicio țară cu nivel de corupție zero, corupția din România rămâne o problemă serioasă, chiar dacă nu e la nivelul unor țări aflate în afara Uniunii Europene (Moldova, Ucraina sau Rusia).

„Și situația va fi și mai și în anii care vin. Răbdarea pusă greu la încercare începe să se vadă. Nu mai avem timp. Mai ales generațiile de 40-50 de ani care se simt tot mai mult generații pierdute. Ținute pe loc și lipsite de oportunități. Lipsite de libertatea necesară. Reformele trebuie să însemne un stat mai suplu, un stat mai eficient, un stat mai transparent, mai bine controlat de contribuabil, mai participativ, mai puțin birocratic, mai puțin corupt. Pe scurt, mai modern”, mai arată profesorul.

Creșterea PIB nu e de ajuns

În ce privește progresele României, chiar dacă autoritățile se laudă cu creșterea PIB, Cristian Păun este de părere că aceasta nu rezolvă problemele țării. El arată că, în realitate, creșterea PIB își pierde din valoare în condițiile în care România este țara UE cu al doilea cel mai mare deficit economic.

„Dacă ne uităm doar la PIB/locuitor probabil că facem progrese mari. Le prezentăm deja ca pe niște realizări fantastice. Dar PIB/locuitor nu înseamnă astăzi, în lumea modernă, mare lucru. Mai ales când el este umflat an de an de deficite cu datorie imensă în spate. La costuri în creștere. Gândiți-vă, România adaugă astăzi la PIB-ul său circa 6-7% pe deficit și datorie anual. În câțiva ani ajungem să dublăm iar PIB-ul în ritmul acesta. Cu locuitori care fug de această țară, indicatorul PIB/locuitor va însemna ceva și mai fantastic. Dar dacă aceste deficite (și datoria din spate) merg spre consum în mare parte (peste 90% din ele s-au dus și se duc spre consum, pe structura actuală a cheltuielilor bugetare), nu avem cum să sporim bunăstarea oamenilor.”

Nici creșterea economică bazată doar pe consum nu poate fi la nesfâșit o soluție, avertizează profesorul. România are nevoie, după atâta timp, de o creștere economică pe bază de investiții profitabile.

„Nu putem moderniza România și nu putem să o dezvoltăm prin consum, punând consumul mereu înaintea investițiilor generatoare de efect de antrenare. Nicio națiune nu s-a dezvoltat prin consum, a supraviețuit unor perioade de recesiune, dar nu s-au dezvoltat. Ajungi repede țări mai dezvoltate, dar fără a fi dezvoltat ca ele. Fără a avea calitatea vieții din acele țări, infrastructura lor de educație sau de sănătate, infrastructura lor de transport. Și, derivat din aceste lipsuri, fără a avea economia lor privată care este cea care susține bunăstarea acestor națiuni”, încheie Cristian Păun.