„Cititul în palmă” pentru viitoarea carieră, propunerea surprinzătoare a ISJ Cluj. Ce spun specialiștii

0
Publicat:

Peste o sută de elevi din Cluj vor fi testați prin scanarea mâinilor pentru identificarea abilităților în ce privește viitoarea carieră. Este vorba despre un proiect al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, privit cu suspiciune de către unii, dar apreciat inclusiv de unii psihologi.

Tehnologia MindMi e deja utilizată la cabinetele unor psihologi și în HR. FOTO: Psychometric Systems
Tehnologia MindMi e deja utilizată la cabinetele unor psihologi și în HR. FOTO: Psychometric Systems

Inspectoratul Școar Județean (ISJ) Cluj are un proiect pilot prin care peste o sută de elevi de clasa a XI-a vor fi testați prin scanarea mâinilor, cu un aparat nou, pentru identificarea abilităților native pentru viitoarea carieră.

Potrivit reprezentanților ISJ, noul sistem permite realizarea profilului vocațional, altfel decât prin intermediul chestionarelor clasice interpretate de un psiholog. Chiar dacă aceștia au mai precizat că elevii vor fi testați și consiliați psihologic folosindu-se metodele clasice, iar noul aparat va fi utilizat doar complementar, informația a făcut valuri și a dat naștere unor polemici.

Ce este MindMi

Aparatul se bazează pe sistemul MindMi, inventat de fizicianul român Dumitru Grigore. Specialist în cibernetica sistemelor vii, Grigore este membru al Comisiei de Cibernetică a Academiei Române şi deţine mai multe brevete de invenţie, inclusiv pentru MindMi. Cu această invenţie, Dumitru a fost ales drept câştigătorul primei ediţii a concursului naţional de inovare pentru securitatea naţională PatriotFest, în 2018, dar a luat și premii internaționale, precum cel de la Geneva (Elveția). De altfel, produsele se vând de mai mulți ani în țări ca SUA și Canada, dar și în UE.

Ce spun psihologii și experții în tehnologie

Pentru că sistemul MindMi este folosit la evaluări, „Adevărul” a discutat cu mai mulți psihologi pentru a desluși în ce măsură poate fi util.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, psihologul Daniel David, a răspuns întrebării formulate de „Adevărul”.

Eu cred în acele metodologii care sunt testate științific și acreditate profesional de către Colegiul Psihologilor din România. Așa că, dacă nu sunt atestate internațional sau pe plan național, nu cred și nu le recomand nimănui. În acest caz, nu știu dacă e vorba de o metodologie atestată în România sau în străinătate”, a spus rectorul clujean.

Adrian Opre, decan al Facultății de Psihologie din cadrul UBB, a explicat pentru „Adevărul” că, cel puțin deocamdată, MindMi nu a fost acreditat în România și subliniază că, oricum, Inspectoratul se va baza pe metodologia consacrată și deja acreditată, iar noul sistem va fi folosit doar complementar. În plus, Opre crede că MindMi poate fi de folos în condițiile în care tinerii sunt atrași și acceptă mai ușor să fie consiliați psihologic atunci când li se prezintă aparate noi.

„Noi nu avem informații privind viabilitatea, validitatea obiectivă, științifică a acestui aparat. Noi și vizavi de propriile instrumente avem îndoieli până le testăm. Darămite când le-a făcut altcineva!”, a spus decanul.

„Din punctul nostru de vedere, MindMi nu face nici bine, nici rău. Colegii mei mi-au spus că au știut de el acum vreo 2-3 ani, că ar fi venit la noi, la alți colegi, alt departament cineva cu aparatul, l-au analizat și au spus că ce ar putea scoate ar fi un nivel al stresului persoanei, al nivelului de activare neuropsihică la un moment dat. Deci poate da unele date, dar de aici până la a face profil de personalitate, profile educaționale e drum lung și nu pot face comentarii”, a mai spus el.

Chiar dacă noul sistem nu este încă acreditat, există deja psihologi care îl folosesc și spun că îi ajută în munca lor.

La mai bine de un an de când am achiziționat sistemul MindMi, am reușit să lucrez cu pacienții mei din cabinet, pentru a identifica mai clar și mai precis abilitățile și calitățile specifice oricărui individ”, susține Monica Criste, doctor în psihologie.

Proiectul este privit cu interes și în alte medii. Marian Pop este IT-ist și deține o companie de tehnologie. În opinia sa, sistemul MindMi reprezintă un pas înainte.

„Ca să putem da un răspuns tranșant, ar trebui să avem sistemul în față să-l analizăm zile întregi, dacă nu săptămâni sau luni. Dar dacă tot e să fim sceptici de la început și să negăm tot, hai să spunem că tehnologia lui Elon Musk, deja autorizată în SUA, prin care se vor implanta cipuri în creierul oamenilor e doar o vrăjitorie sau o scamatorie ieftină. Nu, în lume deja există tehnologii care unora li se par SF, unele folosite în neurochirugie și alte domenii avangardiste”, spune Pop.

Folosit și în recrutările de personal

Tehnologia e deja folosită și în recrutările de personal, chiar de companii importante. Pe pagina Psychometric Systems, compania producătoare, apare și testimonialul unui cunoscut CEO din România și speaker de EventsMax, Iulian Mangalagiu.

Dacă la Cluj utilizarea sistemului MindMi naște controverse, alte Inspectorate Școlare Județene au venit cu proiecte și mai fanteziste. Cel mai bun exemplu este cel al Inspectoratului Școlar Județean din Galați, care, în urmă cu doi ani, le recomanda profesorilor să urmeze cursuri de numerologie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite