Probleme la pompele OMV Petrom: „Pot apărea situații de indisponibilitate”. Detaliul administrativ care a provocat o cerere uriașă de carburant

0
Publicat:

Unele benzinării se pot confrunta cu situaţii de indisponibilitate a carburanţilor, din cauza cererii, potrivit reprezentanţilor OMV Petrom.

Benzinărie OMV
Unele benzinării ar putea rămâne fără carburanți, dar realimentarea se va face rapid. Shutterstock

În unele staţii pot apărea temporar situaţii de indisponibilitate a produsului. Acestea sunt efecte punctuale şi de scurtă durată, staţiile fiind realimentate rapid. Preţurile curente la pompă reflectă atât limitarea adaosului în activitatea de distribuţie, cât şi în activitatea de rafinare, precum şi avantajele generate de modelul de business integrat. Această evoluţie a generat o creştere accelerată a cererii", au declarat pentru „Agerpres” reprezentanţii OMV Petrom.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.

De ce au rămas benzinăriile Petrom fără motorină

Șefa OMV Petrom, Christina Verchere, a declarat recent într-un interviu acordat Economedia că problema nu este una de resurse, ci de mecanism de piață: „În ceea ce privește aprovizionarea pieței, dintr-o perspectivă fundamentală, nu avem deficit”, însă intervenția administrativă în formarea prețurilor a distorsionat fluxurile normale de distribuție.

Compania este printre cei mai afectați jucători din piață, deoarece suportă simultan două plafoane de marjă – la rafinare și la retail – în timp ce alți operatori sunt afectați doar la nivelul vânzării finale.

Această structură a forțat compania să afișeze cele mai mici prețuri din piață. Astfel, Petrom s-a trezit cu un val de cumpărători care a „gripat” logistica: livrările de motorină la benzinării pur și simplu nu au putut ține pasul cu cererea artificial crescută, ducând la penurii temporare la pompă.

Când există o dinamică de preț, oamenii urmăresc foarte atent prețurile. Unii pot spune: ok, voi cumpăra de acolo. Noi s-ar putea să nu avem suficient produs acolo”, explică Verchere.

Șefa OMV Petrom subliniază însă că lipsurile au fost punctuale și de scurtă durată, generate de dezechilibre administrative, nu de o criză reală de aprovizionare.

Este un dezechilibru care apare din cauza unei intervenții administrative și toți jucătorii încearcă să înțeleagă cum să gestioneze acest aspect administrativ”, a adăugat șefa OMV Petrom.

Situația vine și după o perioadă, la finalul anului trecut, în care compania susține că a văzut o ușoară încetinire a consumului de carburant.

„Înainte de această criză, aveam o mică încetinire, legată, cred, de situația economică din România. Aceasta a continuat în primele luni ale anului. Apoi a venit perturbarea. Și apoi am văzut un val de achiziții, pentru că oamenii sunt nesiguri”, a afirmat Verchere.

Motorină premium mai ieftină decât cea standard la un mare lanț de benzinării: cum se explică anomalia

Rompetrol Rafinare dă asigurări că sunt stocuri suficiente

În ultimele zile, în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora unele staţii de carburanţi din ţară au rămas fără benzină sau motorină.

La Petromidia, cea mai mare rafinărie din țară, s-a format în noaptea de miercuri spre joi o coadă de kilometri de autocisterne care așteptau să încarce benzină și motorină pentru a le duce la benzinării. 

Ulterior, Rompetrol Rafinare a anunțat că stocurile sunt peste medie.

„Stocurile de carburanți sunt peste medie, cu stocurile de benzină aproape de capacitatea maximă de depozitare, în timp ce producția de motorină este la nivel maxim. Încărcările la rampele auto se desfășoară într-un ritm accelerat pentru a răspunde cererii crescute, iar compania lucrează, de asemenea, la accelerarea încărcărilor la rampele feroviare pentru a direcționa produsele către depozitele din întreaga țară.

Având în vedere acest nivel ridicat de producție, rafinăria asigură livrări constante și suficiente către stațiile proprii, depozitele Rompetrol și alți parteneri comerciali.

Nu există probleme de aprovizionare sau întârzieri în vânzările către clienți, la nivelul rețelei Rompetrol de distribuție a carburanților in România. În depozitele operate, Rompetrol Downstream a adoptat o serie de măsuri în această perioadă pentru a asigura aprovizionarea cu carburanți a clienților săi, fără a genera fluctuații în livrările către ceilalți clienți”, a informat Rompetrol Rafinare.

Nu e „lipsă de motorină” în România. Piața este gripată

Ce se întâmplă în România nu arată ca o criză clasică de aprovizionare, ci ca o piață dată peste cap de prețuri administrate, diferențe mari între rețele, panică de consum și logistică incapabilă să absoarbă șocul, spunea în urmă cu câteva zile expertul în energie Dumitru Chisăliță.

El a amintit că săptămâna trecută, aproximativ 60 de stații Petrom au rămas fără motorină standard, pe fondul unor prețuri mult mai mici decât la competitori; compania a vorbit despre situații punctuale și temporare, nu despre lipsă națională.

Problema reală este alta, când o rețea vindea motorina cu zeci de bani mai ieftin, clienții migrează masiv acolo. Stocurile locale se golesc, cisternele nu pot reaproviziona instant, iar stația rămâne „fără motorină”.

„Nu pentru că România nu mai are motorină, ci pentru că fluxul comercial se rupe local. Apoi intervine efectul de turmă. Un șofer vede pompă închisă, postează poza, alții fac plinul preventiv, flotele trag mai mult, iar o problemă punctuală devine panică operațională. Într-o piață normală, asta se reglează prin preț. Într-o piață tensionată, cu plafonări, restricții și frică, reglajul devine brutal, nu mai crește doar prețul, dispare produsul din unele stații”, a explicat expertul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite