Primele studii despre resursele umane au fost făcute la începutul secolului XX

La începutul anilor 1920, studiile care examinau efectele relaţiilor sociale, motivaţia şi satisfacţia angajaţilor în cadrul întreprinderilor, numite şi mişcarea "Resurse Umane" au generat

La începutul anilor 1920, studiile care examinau efectele relaţiilor sociale, motivaţia şi satisfacţia angajaţilor în cadrul întreprinderilor, numite şi mişcarea "Resurse Umane" au generat prin anii 1950, efectul Hawthorne. Acesta se referă la câteva studii pe baza dezvoltării organizaţionale. Ele observau comportamentele oamenilor în grupuri şi în anumite locuri de muncă.
Aceste studii aveau rolul de a examina discrepanţa dintre cum ar trebui o organizaţie să funcţioneze şi cum se comportă de fapt angajaţii. Factori ca cel de-al Doilea Război Mondial, dezvoltările din psihologie (teoriile lui Freud) şi mai târziu marea depresiune din SUA, toate au adus în discuţie problemele Managementului ştiinţific. La început, în economie, resursele umane erau cunoscute sub numele de "capital uman". Abia mai târziu s-a ajuns la concluzia că oamenii sunt capitaluri care pot fi folosite doar într-o anumită măsură şi că de fapt sunt fiinţe umane, iar lucrurile se schimbă de la o zi la alta pentru ei.
Chiar dacă unei persoane îi este spus să facă un anumit lucru într-un an, nu este neapărat necesar ca acesta să-l şi facă. şi asta pentru că există foarte multe circumstanţe care îl pot împiedica să ducă sarcina la bun sfârşit. Dar acest termen mai este încă folosit în macroeconomie şi asta pentru că angajaţii sunt parte a producţiei. Partidele socialiste au jucat un rol important în funcţionarea drepturilor umane. Ele explicau că oamenii nu sunt bunuri ale companiei, ci munca pe care o prestează este cea care îi face valoroşi. Această diferenţă dintre cei doi termeni, "capital uman" şi "resurse umane", a fost implementată de Organizaţia Naţiunilor Unite şi în ţările în curs de dezvoltare. În această discuţie au intrat şi sclavii africani. Ei erau trataţi ca sclavi, iar potenţialul lor era considerat capital de către oamenii din ţările dezvoltate de atunci fără a-i plăti însă corespunzător. Acest exemplu este considerat o versiune extremă a capitalizării resurselor umane.
O viziune modernă asupra resurselor umane a câştigat pentru prima dată recunoaştere în 1981 odată cu introducerea unui curs MBA pe această temă la şcoala de Afaceri Harvard. (Elena Stănescu)