Polonia a inaugurat gazoductul Baltic Pipe. „Epoca dominaţiei ruse ia sfârşit”

0
Publicat:

Oficiali din Polonia, Norvegia şi Danemarca au participat marţi la inaugurarea unui gazoduct strategic care le va permite polonezilor să-şi diminueze dependenţa faţă de gazul natural rusesc, transmite AFP.

Gazoductul Baltic Pipe a fost inaugurat în Polonia FOTO Profimedia
Gazoductul Baltic Pipe a fost inaugurat în Polonia FOTO Profimedia

,,Epoca dominaţiei ruse în domeniul gazului ia sfârşit, epocă marcată de şantaj, ameninţări şi extorsiuni", a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la inaugurarea Baltic Pipe, informează Agerpres.

Astăzi intrăm într-o nouă epocă, epoca suveranității energetice”, a adăugat oficialul.

Potrivit sursei citate, conducta cu o capacitate de transport de 10 miliarde de metri cubi pe an reprezintă, pentru preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, ,,visul polonez''.

La ceremonia desfăşurată în vestul Poloniei, ministrul norvegian al energiei, Terje Aasland, a apreciat că inaugurarea acestui gazoduct marchează ,,o etapă importantă pe calea independenţei Europei faţă de energia rusească'', în timp ce şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a spus că ,,trebuie să facem tot posibilul pentru a elimina energia ca instrument de putere rusească'' şi a susţinut că ''împreună îl vom învinge pe (preşedintele rus Vladimir) Putin''.

Alte măsuri luate de Polonia

Puternic dependentă în trecut de gazul rusesc, Polonia încearcă de mulţi ani să reducă această dependenţă. Guvernul de la Varşovia a inaugurat în 2015 la Marea Baltică un terminal de gaze naturale lichefiate şi între timp a realizat mai multe interconectoare cu ţările vecine.

Polonia a anunţat în 2019 că nu va prelungi dincolo de anul 2022 contractul pe termen lung încheiat cu societatea rusă Gazprom pentru achiziţia de gaz natural. Dar pe fondul războiului din Ucraina furnizorul rus a suspendat deja livrările de gaze către Polonia, după ce aceasta a refuzat să i le plătească în ruble.

Anul trecut livrările de gaze ruseşti încă reprezentau circa jumătate din consumul total al Poloniei, de circa 20 de miliarde de metri cubi pe an.

Livrările prin Baltic Pipe vor începe la 1 octombrie, iar anul viitor volumul de gaze furnizate prin această conductă va fi de circa 6,5 miliarde de metri cubi, urmând să crească în 2024 la circa 7,7 miliarde, conform aşteptărilor guvernului de la Varşovia.

Acesta din urmă este însă criticat de unii experţi, care-i reproşează că a semnat prea târziu contractele pentru noile achiziţii de gaze şi că va plăti prea mult pentru gazul natural norvegian.

Gazoductul Baltic Pipe este de fapt un racord prin Danemarca al Europipe II, o conductă deja existentă între Norvegia şi Germania.

Poland’s President and the Prime Ministers of Poland and Denmark are inaugurating the new Baltic Pipe in this very moment.It will bring 10 billion cubic meters of Norwegian gas to Poland every year.Ironic that it is being opened on the same day that Nord Stream disappeared. pic.twitter.com/1MMzrjDXzG

— Visegrád 24 (@visegrad24) September 27, 2022

Scurgeri la gazoductele Nord Stream 1 şi 2

Inaugurarea survine la o zi după ce au fost semnalate scurgeri misterioase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică şi în prezent nu sunt operaţionale.

Sursa citată menţionează că cele trei scurgeri de gaze par să indice mai degrabă un sabotaj decât un accident, dar nu este clar cine şi de ce ar fi recurs la o asemenea acţiune.

Kremlinul, spre care se îndreaptă multe priviri, a negat orice responsabilitate a Rusiei şi s-a declarat ,,extrem de preocupat'', afirmând că nu trebuie exclusă ,,nicio ipoteză, inclusiv cea a sabotajului''

Baltic Pipe connecting a Poland and Denmark to Norwegian gas was opened. Putin can mess with Nord Stream 1 or 2 but soon Europe will not need any Russian supplies. pic.twitter.com/ywGkBSjrNG

— Wojciech Jakóbik (@wjakobik_en) September 27, 2022
Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite