Planul de relansare economică. Măsuri pentru angajaţi: Va fi introdus programul de muncă flexibilă „Kurzarbeit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba: 40 ani de producţie a plăcilor fibro-lemnoase la Sebeş

Planul de relansare economică prevede măsuri pentru angajaţii afectaţi de criză şi sprijin pentru angajatorii lor, precum introducerea programului de muncă flexibilă „Kurzarbeit“, pe model german.

Măsuri de sprijin pentru angajaţi şi companii pentru reluarea activităţilor economice din planul de relansare economică:

Prelungirea indemnizaţiei de şomaj tehnic

Continuarea măsurii privind acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajatorii/profesioniştii a căror activitate este suspendată. Impact: 850 milioane de lei/lună.

Stimularea reluării activităţilor economice şi a ocupării

Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj tehnic care îşi reiau activitatea se acordă o sumă în cuantum de 41,5% din salariul brut al angajatului (maxim 41,5% din câştigul salarial mediu brut pe ţară) pe o durată de 3 luni. Impact: 3,35 miliarde lei. 

Sprijin pentru program flexibil de muncă

Guvernul va asigura plata unei indemnizaţii în valoare de 75% din diferenţa dintre salariul brut al unui angajat prevăzut în contractul individual de muncă dinaintea reducerii programului şi salariul brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii progamului de lucru. Măsura se aplică companiilor a căror cifră de afaceri a scăzut cu cel puţin 10% comparativ cu luna similară a anului anterior. Finanţarea acestei măsuri se va acoperi prin Programul SURE.

Premierul Ludovic Orban spunea totuşi, anterior, că programul de muncă fliexbil „Kurzarbeit” va fi o măsură pentru o perioadă limitată, în care are loc o perturbare majoră pe piaţă, aşa cum este criza economică care a fost generată de pandemia de coronavirus.

„Aici va trebui să stabilim o perioadă de aplicare şi va trebui să gândim foarte bine cum punem în funcţiune acest mecanism astfel încât, pe de o parte, să fie cat mai uşor de accesat, fără proceduri birocratice complicate, pe de altă parte să asigure criterii de acordarea ajutorului către companii şi angajaţi foarte clare, foarte precise, astfel încât să nu existe probleme foarte mari în interpretarea modului în care este aplicat şi, pe de altă parte, să reducă cat mai mult posibilitatea ca unii angajatori să poată să utilizeze această formă de protecţie fără să aibă nevoie sau să o utilizeze ca o resursă suplimentară de venit în condiţiile în care ei teoretic nu ar avea nevoie de această măsură”, a arătat prim-ministrul.

Granturi pentru formarea profesională a angajaţilor

Schema de finanţare se adresează angajatorilor care investesc în formarea profesională a propriilor salariaţi. Aceştia beneficiază de o subvenţie stabilită în funcţie de nivelul de calificare a programului de formare parcurs. Buget alocat: 150 milioane de lei.

Stimularea ocupării tinerilor, a persoanelor cu vârsta de peste 50 ani şi a românilor întorşi din străinătate

Se acordă un sprijin în valoare de 50% din salariul brut al angajatului dar nu mai mult de 2500 lei pentru angajatorii care încadrează în muncă:

  • Tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 ani;
  • Persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgenţă;
  • Cetăţeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatori străini, din motive neimputabile lor.

Măsuri active pentru lucrătorii sezonieri şi zilieri din domeniile agriculturii, HoReCa şi turismului

Protejarea angajaţilor prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare pentru:

  • Persoanele care au desfăşurat activităţi ca zilieri în luna anterioară solicitării;
  • Persoanele care desfăşoară activităţi sezoniere în baza unor contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată de cel puţin 3 luni.

Locuri de muncă pentru tineri

Valoarea granturilor acordate pentru acţiuni antreprenoriale: 25.000 euro pentru susţinerea locurilor de muncă destinate tinerilor. Buget: 300 milioane de euro.

Stimularea desfăşurării muncii în regim de telemuncă

Acordarea unui sprijin în valoare de 500 euro/angajat pentru achiziţionarea de echipamente IT pentru angajaţii care desfăşoară activităţi în regim de telemuncă în perioada stării de urgenţă/alertă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite