OCDE cere reguli bugetare mai relaxate în UE, pentru susţinerea creşterii economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană (UE) ar trebui să excludă investiţiile publice de la calcularea deficitelor bugetare, iar zona euro să emită obligaţiuni comune, pentru a susţine creşterea, a declarat un înalt oficial al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), citat de Reuters.

Pactul fiscal, convenit de statele UE pentru controlul finanţelor, nu ar trebui renegociat, a afirmat economistul şef al OCDE, Pier Carlo Padoan, pentru cotidianul italian La Stampa, adăugând că este în favoarea unor reguli noi referitoare la calcularea deficitelor bugetare, transmite Mediafax.

„Cheltuielile pentru investiţii ar trebui excluse de la calcularea deficitelor. Ar trebui introduse şi euro-obligaţiuni“, a spus el.

Guvernul Italiei susţine atât excluderea investiţiilor de la calculul deficitelor, precum şi emiterea de obligaţiuni în numele celor 17 state ale zonei euro.

La ambele propuneri s-a opus, până în prezent, Germania, care afirmă că obligaţiunile comune nu trebuie luate în calcul înaintea unei discipline fiscale mai solide la nivelul uniunii monetare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite