Nuclearelectrica a semnat cu chinezii de la CGN acordul pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4
0Nuclearelectrica a semnat miercuri cu China General Nuclear Power Corporation şi CGN Central and Eastern Europe Investment Acordul Investitorilor în forma preliminară pentru realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Semnarea acordului a venit după cinci ani de discuţii cu reprezentanţii companiei româneşti şi trei de când CGN a fost acuzată în SUA de spionaj.
La ceremonie au participat viceprim-ministrului Viorel Ştefan, a ministrului Energiei, dl. Anton Anton, a Excelenţei sale, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, doamnă Jiang Yu şi a domnului Guan Gang, Consilier Economic al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.
Acordul Investitorilor în formă preliminară a fost aprobat de către acţionarii SNN în Adunarea Generală a Acţionarilor din data 10 aprilie 2019. CGN şi-a finalizat de asemenea procesul de aprobare internă a acordului.
Semnarea de către părţile implicate în continuarea Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă a Acordului Investitorilor în formă preliminară, în conformitate cu Strategia Revizuită, reprezintă o etapă esenţială din procesul de selecţie lansat în anul 2014, din punct de vedere tehnic şi operaţional.
Acordul Investitorilor în formă preliminară prevede înfiinţarea societăţii de proiect (JVCO) având drept scop limitat să fie singură platformă tehnică şi operaţională pentru dezvoltarea ulterioară a Proiectului. Data limită pentru înfiinţarea JVCO este de 60 de zile lucrătoare de la data semnării Acordului Investitorilor în formă preliminară.
JVCO este o societate pe acţiuni, înfiinţată în temeiul Legii 31/1990 privind societăţile şi va avea o durată iniţială de 2 ani. Participaţia CGN în compania de proiect va fi de 51%, iar cea a SN Nuclearelectrica SA de 49%.
Ministrul Energiei: În 2 ani vom defini şi structura modelului de continuare a proiectului
« Atingerea unui consens în procesul de negociere, reciproc avantajos pentru ambele părţi implicate, concretizat prin aprobarea de către acţionarii SNN a Acordului Investitorilor în formă preliminară, înseamnă de fapt demararea efectivă a măsurilor concrete de continuare şi dezvoltare a Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Pe durată iniţială a noii companii de proiect de 2 ani vom defini şi structura modelului de continuare a proiectului, fiind practic prima etapă esenţială premergătoare construcţiei celor două Unităţi » Anton Anton, Ministrul Energiei.
Reprezentantul CGN, dl. Bian Shuming, a subliniat faptul că semnarea Acordului Investitorilor în formă preliminară marchează o nouă etapă de dezvoltare a cooperării bilaterale dintre CGN şi SNN.
Vicepremierul Viorel Ştefan a declarat că semnarea acestui acord reprezintă un pas important în realizarea proiectelor de mari investiţii pe care Guvernul şi le-a propus.
“Semnarea acordului investitorilor în forma preliminară cu privire la continuarea proiectului unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă reprezintă un pas important în realizarea proiectelor de mari de investiţii pe care ni le-am propus. Ne-am asumat prin programul de guvernare PSD-ALDE asigurarea securităţii energetice pentru România, iar semnarea acestui acord astăzi este o dovadă clară că ducem la îndeplinire cu responsabilitate ceea ce ne-am propus”, a spus vicepremierul.
El a afirmat că pentru semnarea acestui acord au fost necesari ani de negociere şi că acest proces complex a fost accelerat în ultima perioadă.
“Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă vor înlocui capacităţi retrase din raţiuni economice sau din cauza uzurii, aducând o contribuţie semnificativă de energie curată şi stabilă într-o perioadă a politicilor energetice europene cu accent puternic pe protecţia mediului”, a explicat Viorel Ştefan.
Acesta a precizat că estimările europene pentru anul 2050 prevăd un procent important al energiei nucleare în statele membre, unele dintre acestea investind de la zero în dezvoltarea programului nuclear, România având avantajul expertizei, al unor active existente, dar şi avantajul fabricării combustibilului nuclear.
Vicepremierul consideră că unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă vor fi mai necesare ca oricând, urmând să asigure şi un număr de 19.000 de locuri de muncă.
“Pentru viitor, unităţile 3 şi 4 vor fi mai necesare ca oricând. Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă va asigura nu doar energie curată şi sigură pentru viitor, ci şi un număr semnificativ de locuri de muncă pentru români. Se estimează că industria locală poate asigura un număr de 19.000 de locuri de muncă dedicate finalizării proiectului, din care 11.000 existente, la care se pot adăuga alte 8.000”, a mai spus Viorel Ştefan.
Compania chineză, acuzată de spionaj în SUA. Ce spune ministrul
Partenerul Nuclearelectrica, compania CGN a fost acuzată, în urmă cu trei ani, de autorităţile americane că ar fi încercat să obţină, ilegal, tehnologie americană pentru a produce substanţe nucleare în afara SUA.
Întrebat de NewsEnergy dacă nu e o problemă pentru România acest lucru, ministrul a răspuns:
„Toţi au fost acuzaţi de tot felul de lucruri. Eu nu am această problemă”.