Noii directori ai Romarm au semnat pentru preluarea mandatelor

0
Publicat:

Compania Romarm a anunțat luni semnarea contractelor de mandat pentru noii membri ai echipei de conducere executivă – Directorul General și Directorul Economic – consolidând astfel cadrul de guvernanță corporativă și strategia de dezvoltare a companiei.

Noii directori ai Romarm au semnat pentru preluarea mandatelor
Noii directori ai Romarm au semnat pentru preluarea mandatelor

Răzvan Pîrcălăbescu, noul director general, a semnat contractul de mandat în urma procedurii de selecție publice și transparente, derulate conform legislației în vigoare. Având o experiență vastă în industria militară, producție specializată și relații guvernamentale de nivel înalt, domnia sa va conduce compania în direcția consolidării capacităților de producție și a implementării parteneriatelor strategice internaționale.

Adrian Teotoc, noul director economic, a semnat contractul de mandat în baza aceleiași proceduri de selecție riguroase. Reputat CFO, cu experiență demonstrată în gestionarea unui holding din industria petrochimică cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro anual, acesta va asigura stabilitatea financiară, optimizarea resurselor și implementarea unor politici moderne de control și eficiență economică.

Procedura de selecție s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor legale și a fost coordonată de o echipă de experți cu experiență în recrutare executivă, guvernanță corporativă, mentorat tehnologic NATO, precum și în redresarea și performance management-ul companiilor de stat.

Semnarea contractelor de mandat marchează nu doar consolidarea echipei de conducere, ci și o etapă esențială în întărirea credibilității CN ROMARM S.A. pe piața internațională, în contextul parteneriatelor deja anunțate cu Rheinmetall, Northrop Grumman, PT Pindad, General Dynamics OTS, Heckler & Koch, Beretta și Periscope Aviation. Aceste parteneriate strategice, susținute de o conducere executivă profesionistă, vor contribui la dezvoltarea de linii de producție moderne, transfer de tehnologie și creșterea competitivității României în industria de apărare la nivel NATO și global.

„Prin semnarea contractelor de mandat, CN ROMARM S.A. își reconfirmă angajamentul față de guvernanța corporativă, profesionalizarea managementului și consolidarea rolului strategic al industriei naționale de apărare în arhitectura de securitate a României și a aliaților NATO”, au concluzionat membrii Consiliului de Administrație al CN ROMARM S.A.

Amintim că, la 14 august Romarm a anunțat finalizarea procedurii de selecție a conducerii executive, derulată în conformitate cu O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite