Nici libere, nici corecte

Alegerile disputate din Iran au scos la iveală frământări populare extraordinare şi nemulţumiri ale unor mari segmente ale populaţiei.

Nimeni din afara cercului structurilor de putere din Iran nu ştie cine a câştigat alegerile prezidenţiale din această ţară. Este posibil ca majoritatea să fi votat pentru realegerea lui Mahmoud Ahmadinejad, aşa cum susţine el.

Este de asemenea posibil, aşa cum susţine fervent opoziţia, ca alegerile să fi fost furate. Ceea ce putem spune cu certitudine este că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte. Când un regim dictează care candidaţi pot intra în cursa electorală, închide ziare, website-uri şi televiziuni, interzice SMS-urile şi îşi aruncă criticii în închisoare, nu ar trebui să se aştepte ca verdictul său privind rezultatele alegerilor să fie respectat. 

Deci, ca un prim pas, administraţia Obama ar trebui să aibă grijă să nu dea dovadă de mai mult respect pentru aceste rezultate decât merită ele. Oficialii administraţiei au dreptate să răspundă cu precauţie şi să lase procesul să se deruleze. Dar există principii pe care le-ar putea apăra chiar şi acum, susţinând deschis statul de drept şi libertatea de exprimare în Iran. SUA ar putea face apel la un proces transparent, care să se adreseze afirmaţiilor de fraudă ale opoziţiei. 

Dacă preşedintele Ahmadinejad îşi consolidează pretinsa victorie, va fi timp suficient pentru dezvoltarea unei strategii. A relaţiona cu puterea iraniană fără a-i acorda mai multă legitimitate decât merită a fost mereu o provocare. Va fi şi mai greu acum. Preşedintele Obama a spus, corect, că ambiţiile nucleare iraniene sunt inacceptabile.

El a mai arătat clar că Occidentul ar trebui să exploreze toate posibilităţile diplomatice înainte de a porni pe drumul înăspririi sancţiunilor sau pe cel al acţiunii militare. SUA ar trebui să fie gata să vorbească despre controlul armelor şi despre alte probleme de interes naţional cu liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei şi cu oricine altcineva poate vorbi în  numele politicii externe a Iranului.

Nu poate fi negat astăzi că foarte mulţi iranieni resping regimul Ahmadinejad şi mare parte din politica internă şi externă a acestuia. Campaniile prezidenţiale au scos la iveală frământări populare extraordinare în Iran şi nemulţumirile unor mari segmente ale populaţiei privind actuala politică economică, externă şi socială, inclusiv represiunea femeilor.

Este puţin probabil ca relaţiile SUA-Iran să înflorească cât timp multe voci de acolo sunt suprimate. Aşa cum a făcut Obama în discursul de la Cairo, SUA trebuie să găsească un mod de a vorbi şi cu poporul iranian, nu numai cu liderii care pretind că îl reprezintă.