Legea salarizării intră în linie dreaptă: Guvernul calculează impactul bugetar al majorărilor pentru a evita dezechilibrele fiscale
0Legea salarizării bugetarilor intră în faza finală de negociere, Guvernul urmând să stabilească nivelul creșterilor astfel încât acestea să rămână sustenabile și să nu afecteze ținta de deficit.

Executivul încearcă să stabilească un cuantum care să fie „predictibil” și sustenabil, astfel încât să nu pună presiune suplimentară pe bugetul de stat și să nu afecteze credibilitatea fiscală a României în fața finanțatorilor internaționali.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat luni seara, după ședința de Guvern, că reforma salarizării este una „foarte importantă”, însă trebuie abordată cu prudență, pentru a evita repetarea situațiilor din trecut, când alte legi cu impact bugetar major au generat dezechilibre.
„Ceea ce trebuie să facem în privinţa Legii salarizării este să nu repetăm lecţia pe care România a primit-o în momentul în care a adoptat Legea pensiilor, când a adoptat o Lege a pensiilor care nu era sustenabilă, cu creşteri care nu erau sustenabile, care nu puteau fi suportate de bugetul de stat şi care s-au materializat într-o creştere a deficitului care ne-a adus în situaţia de anul trecut”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
Acesta a atras atenția și asupra contextului financiar viitor, subliniind că anul 2027 va fi unul dificil, în condițiile în care România nu va mai beneficia de granturile din PNRR, iar volumul fondurilor europene ar putea fi mai redus.
„Suntem în discuții pentru a stabili un nivel suportabil și predictibil al cheltuielilor salariale, astfel încât să nu punem în pericol procesul de consolidare fiscal-bugetară și ținta de reducere a deficitului spre 5,1%”, a explicat Nazare.
Întrebat dacă impactul bugetar al majorărilor ar putea fi cuprins între 5 și 10 miliarde de lei, ministrul a evitat să confirme o sumă exactă, precizând doar că negocierile sunt aproape de finalizare.
„Nu aș vrea să dau o sumă finală, dar suntem undeva în acel interval și încercăm să stabilim un nivel care să nu transmită semnale negative piețelor și finanțatorilor”, a mai spus ministrul Finanțelor.























































