INFOGRAFIE  Harta clientelismului bugetar: unde au fost alocaţi cei mai mulţi bani pe criterii politice

Banii de la bugetul central destinaţi proiectelor locale au fost alocaţi discreţionar, apogeul acestui fenomen fiind atins în guvernarea Tăriceanu. Cele mai mari fonduri clientelare au ajuns la judeţele Vrancea şi Constanţa.

Alocarea de fonduri publice pe criterii exclusiv politice este o practică mai veche în România postdecembristă, iar banii astfel alocaţi depăşesc ordinul miliardelor de euro, însă prea puţine forţe civile ori politice au combătut fenomenul. Un raport lansat ieri de grupul de reflecţie Expert Forum, care ne arată dimensiunile şi mai ales evoluţia în timp a clientelismului, relevă faptul că alocările bugetare discreţionare au atins apogeul în anii de boom economic 2007-2008, când la butoanele guvernării se afla Cabinetul Tăriceanu.

Numai în 2008, sumele alocate discreţionar pentru proiecte de investiţii locale au totalizat cinci miliarde de lei (1,36 miliarde de euro), acoperind circa 70% din totalul investiţiilor la nivel local.

Excesul de bani dăunează grav guvernării

Raportul lansat ieri include un „indice al clientelismului“ în alocarea fondurilor pentru perioada 2004-2011, care evidenţiază cu cât este mai mare şansa pentru un primar sau preşedinte de consiliu judeţean să fi primit fonduri într-un anumit moment dacă făcea parte din partidele la putere decât dacă se afla în opoziţie.

„Am avut un maxim de clientelism politic în anii 2007-2008, pe aproape toate instrumentele de transferuri pentru investiţii existente. În acei ani era de trei ori mai probabil să primeşti fonduri dacă erai primar din arcul puterii decât dacă erai primar de opoziţie. Maximul de clientelism a coincis cu perioada de creştere rapidă a bugetelor publice înainte de criză. Concluzia este că într-un stat cu instituţii slabe şi tradiţie clientelară, un aflux masiv de fonduri în bugetele publice poate să facă mai mult rău decât bine, în funcţie de cât de corect şi eficient este gestionat surplusul“, arată autorii raportului.

Trei din patru comune, în „faliment tehnic“

Dependenţa autorităţilor locale, în special a comunelor rurale, de alocările de fonduri este cauzată de slăbiciunea financiară a acestora. Sub un sfert din totalul de 2.860 de comune ale României, respectiv 650 de administraţii, reuşesc să-şi acopere integral cheltuielile salariale la nivel local din veniturile proprii plus cota-parte din impozitul pe venitul personal care li se virează lunar. Un sfert dintre acestea au cheltuieli salariale mai mult decât duble în raport cu veniturile, iar în mai mult de 100 de localităţi necesarul e de peste trei ori mai mare decât veniturile.

Click aici pentru a vedea harta interactivă cu alocările bugetare pe judeţe şi localităţi

Trei metode de căpuşare a companiilor de stat

Autorii raportului lansat ieri de Expert Forum au identificat principalele  trei metode prin care se sifonează resurse din companiile de stat. Consemnăm, în continuare, o scurtă descriere a acestor metode.

1. Achiziţiile publice supraevaluate. Companiile de stat încheie contracte de achiziţii fără licitaţie, cu parteneri preferaţi, la preţuri mult peste nivelul pieţei. Desigur, aceste „cumpărături“ se fac în detrimentul companiei publice, care înregistrează astfel cheltuieli excesiv de mari, şi în beneficiul personal al conducerii companiei, manageri, minister. Câştigul acestora vine din comisioanel4e plătite de „norocosul“ partener privat care a reuşit să vândă statului marfa la suprapreţ. „Riscul este cunoscut, de aceea companiile de stat trebuie să respecte şi ele legislaţia privind achiziţiile publice, să facă licitaţii transparente şi competitive exact ca alte instituţii publice“, arată autorii raportului.

2. Vânzările subevaluate. Un risc mai puţin cunoscut, deoarece nu multe companii de stat au activităţi comerciale – caz în care experţii oferă celebrul exemplu al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). În companiile comerciale din sectoare concurenţiale (de pildă, producătorii de energie electrică) există însă riscul ca respectiva firmă de stat să vândă unui client preferat la preţuri sub piaţă. Principiul de funcţionare al acestui mecanism este exact acelaşi ca la achiziţiile supraevaluate, dar văzut în oglindă: compania vinde ieftin ceea ce ar putea da scump, iar diferenţa dintre preţul corect şi cel obţinut este împărţită de manageri (ca persoane particulare) cu „norocoşii“ parteneri privaţi. „Cumpărările şi vânzările unei companii de stat trebuie să fie organizate transparent, nediscriminatoriu şi competitiv pentru ca managementul companiei (în sensul larg) să nu se înţeleagă cu partenerii comerciali ca să fure împreună“, recomandă experţii.

3. Numirile politice la conducerea societăţii. Deşi nu e chiar atât de evidentă ca sursă majoră de rente necuvenite, numirea unor oameni complet nepotriviţi profesional, aleşi doar pe criterii clientelar-politice, la conducerea unor companii de stat, poate însemna pierderea unor resurse importante prin ineficienţă. „Câştigul clientelei poate fi în acest caz doar un post călduţ; pierderea pentru societate este însă majoră. Este greu de ghicit cât anume e prostie şi cât alocare discreţionară când vorbim de companii de stat care merg în pierdere când ar putea câştiga sute de milioane; drept urmare, am luat în calcul şi ineficienţele drept pierderi nete“, au explicat autorii.

Biriş cere mai multă implicare

Comentând acest raport, expertul fiscal Gabriel Biriş a arătat că îmbunătăţire a actului de guvernare nu se poate realiza dacă oamenii de bună-credinţă stau de-o parte şi nu se implică, inclusiv politic. „Spaţiul politic nu rămâne niciodată vid, el se umple mereu. Dacă oamenii de bună-credinţă nu vin să-i umple golurile, să-l completeze, atunci vin alţii – care au tot felul de intenţii – şi îl ocupă“, a spus Biriş.