Industria ospitalităţii cere anularea impozitului pe tot anul 2022 şi acordarea de despăgubiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
restaurant

Alianţa pentru Turism (APT) propune anularea impozitului specific pentru contribuabilii din domeniul HoReCa, pe întregul an 2022, şi despăgubiri în formula 20% din diferenţa cifrei de afaceri pe 2021 comparativ cu 2019.

De asemenea, reprezentanţii din industrie solicită compensarea taxelor datorate cu cele de recuperat de la stat.

Potrivit unui comunicat al Alianţei, HoReCa este cel mai afectat sector din economia românească din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, în 2020, veniturile s-au redus cu 44% iar profiturile cu 79%. Totodată, 53% dintre companiile din domeniu au risc mediu şi mare de insolvenţă (calcul estimare model Altman Z-score), mult peste media naţională (38%).

"Afacerile din HoReCa sunt vlăguite după 2020, creşterea din 2021 nu a fost suficientă pentru întărirea companiilor la nivelul precedent pandemiei, dacă nu sunt sprijinite şi acţionarii îşi pierd interesul, iar costurile fiscale pentru stat (taxe pierdute) sunt mult mai mari decât efortul pentru susţinerea schemei de sprijin", susţine sursa citată.

Pe de altă parte, în perioada pandemiei (circa doi ani), industria ospitalităţii a pierdut aproximativ 30% din forţa de muncă direct implicată în sector, ceea ce se traduce în aproximativ 60.000 de persoane care au migrat spre alte domenii mai stabile în această perioadă, precizează APT.

"Din punct de vedere calitativ, în acest moment nu există nici o formă de motivare a educaţiei în turism, nu există programe de pregătire adecvată, iar companiile nu sunt incentivate să trimită angajaţii la studii", menţionează organizaţia.

În aceste condiţii, Alianţa pentru Turism propune mai multe măsuri pentru atenuarea crizei forţei de muncă, printre care reglementarea bacşişului ca o formă de stimulare şi identificarea unei forme de a sprijini sezonierii pentru a îi atrage în industrie, ca de exemplu acordarea de stimulent de natură fiscală şi anume plata taxelor de 41,5% pentru o perioadă de timp angajaţilor sezonieri care stau minimum o perioadă de timp.

Organizaţia solicită sprijin pentru programe educaţionale pentru a creşte calitatea serviciilor, prin intensificarea procesului de educaţie a adulţilor, prin acordarea de stimulente pentru cei care fac cursuri (angajat, prin deducerea din salariu sau operator, prin deduceri fiscale) şi identificarea de surse din fonduri europene sau din bugetul de stat, care să susţină acest demers.

Luni a avut loc la Braşov, în format hibrid, Adunarea Generală a Alianţei pentru Turism, în cadrul căreia, alături de membri APT, au participat premierul Nicolae Ciucă, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Cadariu, şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Alin Chiţu.

Cu prilejul Adunării generale a APT, preşedinţia rotativă a Alianţei a fost preluată de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), reprezentată de Daniel Mischie.

"Programul a inclus o dezbatere deschisă cu tema "OMD - o placă turnată a reformei în turismul românesc", în cadrul căreia a fost dezbătută viziunea României privind promovarea în exterior şi instrumentele necesare pentru implementare, precum şi necesitatea operaţionalizării Organizaţiilor de Management al Destinaţiei la nivel local, regional şi naţional. În a doua parte a evenimentului, a avut loc şi o conferinţă de presă, în cadrul căreia au fost dezvoltate principalele teme din agenda de lucru a APT. Organizaţiile pentru Managementul Destinaţiei, Compensaţii şi restricţii, Criza forţei de muncă, Predarea mandatului preşedinţiei rotative a Alianţei Pentru Turism de la Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), reprezentată de Dragoş Anastasiu, către Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), reprezentată în APT de către Daniel Mischie", se precizează în comunicat. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite