Guvernul a adoptat „Apocalipsa Fiscală“. Duetul Teodorovici - Vâlcov a lansat atacuri la adresa celor mai mari companii din România - DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici şi consilierul pe probleme economice al premierului Darius Vâlcov au prezentat principalele măsuri pe care le-a adoptat Guvernul în şedinţa extraordinară de vineri. Pe lângă clarificări, cei doi nu au ratat ocazia de a lansa atacuri la cele mai mari companii din România şi au evitat să spună că îşi asumă eşecul măsurilor printr-o demisie.

Principalele declaraţii ale lui Eugen Teodorovici:

Guvernul corectează unele practici din domeniul bancar şi sectorul energiei. Luăm aceste măsuri în urma unei analize riguroase.

O primă măsură este propunerea de a înfiinţa un fond pentru dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional, pentru care vom prevedea 310 milioane de lei.

Un alt mecanism important este cel de înfiinţare a unui fond de dezvoltare şi investiţii prin care vom susţine finanţarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale şi a universităţilor, de dezvoltare locală, infrastructură. Comunităţiile vor putea avea 2 proiecte concomitent. Bugetul acestui fond este de aproximativ 10 miliarde de euro. Este gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Finanţat din Trezorerie şi din alte posibile surse de acest tip.

Un punct foarte important şi aşteptat este cel legat de introducerea unui mecanism ce are în vedere protejarea populaţiei şi a firmelor care au credite prin impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui ROBOR mai mare de 2%. Orice depăşire este taxată cu diferite marje propuse de Ministerul de Finanţe. Exemple care să susţină măsura: În România randamentul capitalului în sectorul bancar este de peste 21%, practic de 3 ori mai mare decât media UE de 7%. În România este cea mai mare diferenţă din spaţiul european dintre dobânda la credite şi dobânda la depozite. 

Se propune pentru anul 2019 aplicarea de la 1 septembrie a unul punct de pensie majorat. Punctul de pensie va creşte de la 1.100 lei la 1.265, iar pensia minimă de la 640 lei la 704 lei.

Se menţine în 2019 sistemul privind voucherele pentru sistemul bugetar de 1.450 lei.

O altă propunere: devansarea creşterilor salariale pentru cadrele didactice din anul 2022 la 1 septembrie 2020.

Sunt şi măsuri menite să regleze aspecte de ordin tehnic: o prevedere care obligă administraţiile publice locate să publice execuţia bugetară online începând cu 1 august 2019.

Darius Vâlcov:

Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze şi energie electrică pentru următorii trei ani pentru toţi consumatorii casnici.

Şi pentru consumatorii industriali acel nivel va fi plafonat, pentru următorii trei ani. Va fi un mix între preţul de 68 lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare. Statul român nu câştigă niciun ban în plus, dimpotrivă. Bugetul de stat va fi văduvit de 1,5 - 2 miliarde lei. Aceşti bani nu se vor mai încasa din cauza dividendelor care vor fi reduse, dividende încasate de la companiile din energie şi de asemenea din taxa privind profiturile suplimentare.

Costul va fi suplinit prin impunerea unei taxe de 2% pe cifra de afaceri pentru toate companiile din energie. Iniţial se propusese un procent de 3%. A coborât la 2%, având în vedere istoricul acestor companii, care nu le avantajează. Exemple: E.On Engie România, cu cifră de afaceri de 4,8 miliarde de lei anul trecut, a plătit impozit raportat la cifra de afaceri de 0,9 la mie. Electrica Furnizare, la o cifră de afaceri de 3,8 miliarde, a plătit un impozit de 0,7 la mie. 

Un alt punct a fost aprobarea posibilităţii de acordare de granturi de până la 500.000 euro pentru toate societăţile comerciale, fundaţiile şi ONG-urile care doresc ca de la anul să construiască grădiniţe cu program sportiv. Acestea vor trebui să aibă suprafaţă de minim 5.000 mp. 

În domeniul comunicaţiilor s-a stabilit nivelul minim de aproximativ 1 miliard de euro privind vânzarea licenţelor 5G. S-a stabilit un nivel minim de aproximativ 2 miliarde de euro pentru prelungirea licenţelor 3G, care expiră parţial în 2020 şi în 2022. S-a stabilit o taxă care se va plăti către ANCOM de 3%, care va fi folosită de ANCOM pentru digitalizarea aparatului administrativ de stat. Această taxă vine ca urmare a unui comportament considerat incorect de către Guvern al celor care ar fi trebuit să plătească taxe pe profit. Şi avem şi câteva exemple. Cei doi mari jucători au plătit anul trecut impozit pe profit de 7,2 la mie, respectiv 9 la mie dacă raportăm la cifra de afaceri. Un al treilea, nu aş vrea să îi dau numele, dar are şi o televiziune, a plătit impozit pe profit de 5 la 10 milioane, adică 0,0005 la sută, mai exact 1.577 lei la cifră de afaceri de 3,3 miliarde de lei. 

S-a hotărât majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc. S-a majorat cu 2% pe cifra de afaceri.

În ceea ce priveşte Pilonul 2 de Pensii, contribuţiile nu au fost reduse, contribuţia a rămas în continuare 3,75%. Ne amintim că toată lumea spunea că vor fi venituri mai mici. După 11 luni, veniturile din aceste contribuţii în 2018 au fost de 7,06 miliarde de lei, comparativ cu 11 luni din 2017, de 6,52 miliarde lei. 

S-au redus comisioanele. Comisionul de administrare de 2,5% care iniţial trebuia să funcţioneze pentru până la 5 ani a fost redus de la 2,5% la 1%, care se va împărţi între administratorii de fonduri de pensii private (0,5%) şi Casa Naţională de Pensii (0,5%). 

Celălalt comision de 0,05% pe lună a fost înlocuit cu un comision care variază de la 0,02% pe lună până la 0,07% pe lună, în funcţie de performanţa fondului.  Pentru fondurile care au un randament mai mic decât inflaţia, vor putea percepe un randament de numai 0,02% pe lună. Dacă randamentul va fi mai mare cu un procent faţă de inflaţie va creşte la 0,03%. Şi tot aşa până la 0,06%, dacă randamentul va fi mai mare de 4 procente peste rata inflaţiei.

Li s-a permis administratorilor acestor fonduri să investească în proiecte de parteneriat public-privat. 

S-a solicitat ca în termen de un an de zile aceste societăţi să ajungă la un capital social după cum urmează: 

- dacă administrează fonduri de până la 100 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie 5% din valoarea contribuţiilor administrate

- dacă administrează fonduri între 100 şi 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 7%

- peste 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie să fie de 10%. 

S-a crescut plafonul privind acordarea ajutorului minim de încălzire de la 614 lei la 750 lei.

Salariul minim în domeniul construcţiilor creşte la 3.000 lei brut, de la 1 ianuarie 2019, şi taxele pe muncă au fost diminuate, astfel: impozitul pe venit scade de la 10% la 0, CASS scade de la 10% la 0, CAS scade de la 25% la 21,25%, contribuţia angajatorului scade de la 2,25% la 0,337%. Salariul minim net din domeniul construcţiilor va fi de 500 de euro. 

Întrebări şi răspunsuri:

Vor fi plafonate şi preţurile pentru energia electrică?

Vâlcov: Da. S-a da posibilitatea ANRE să prezinte o metodologie la începutul fiecărui an prin care aceste preţuri să fie îngheţate pe o perioadă de 3 ani pentru consumatorii casnici doar.

Cei care au băgat bani în Pilonul II de pensii, vor mai putea să retragă banii?

Vâlcov: Concret, vor putea să îşi retragă banii, dar doar către Pilonul I de pensii şi, bineînţeles, de la momentul retragerii din Pilonul II la Pilonul I, banii care au fost cotizaţi la Pilonul II rămân la Pilonul II. Nu vor fi mutaţi şi banii din Pilonul II.

De ce nu desfiinţaţi cu totul Pilonul II?

Vâlcov: Unii oameni au încredere numai în stat, alţii au încredere şi în stat şi în sectorul privat. Cine are încredere doar în stat vor merge la Pilonul I. 

Procedural, cum se face mutarea?

Vâlcov: Nu veţi plăti niciun fel de comision. Banii, din momentul în care faceţi cererea, vă rămân în Pilonul II, ce aţi cotizat până acum, îi veţi lua când veţi ieşi la pensie. Iar pentru Pilonul I, veţi avea o contribuţie integrală de 25%, din momentul în care faceţi cererea de mutare.  

Plafonarea preţurilor la energie şi gaze nu contravine unor reguli europene? 

Vâlcov: Dimpotrivă, legea concurenţei recomandă aceste lucruri pentru că ne aflăm în situaţie de oligopol. În special în domeniul gazelor, avem doi mari producători, Romgaz şi OMV, care produc 95% din gazele pe care noi le consumăm. Într-o astfel de situaţie, legea concurenţei spune că există două posibilităţi: una să se îngheţe pe trei ani de zile, cealaltă să se îngheţe eşalonat, semestrial, dar nu mai mult de trei zile. Guvernul a optat pentru prima variantă.

Plafonarea preţului la gaze se aplică şi onshore şi offshore la gaze?

În acest moment da. Dar din 2022 vom avea primele extracţii din offshore şi de atunci totul va fi liberalizat.

Garantaţi că nu avem o criză a energiei electrice sau a gazelor din cauza acestor plafonări?

Vâlcov: Atâta timp cât acest Guvern rămâne la conducere, da.

Legarea taxării băncilor de ROBOR. Există altă ţară care să fi stabilit în acest mod această taxare a băncilor?

Teodorovici: Există o practică europeană, am făcut analiză la Finanţe, la Guvern. Sunt cel puţin 8 sau 9 state. 

Aceste cote ale taxei pe activele financiare se aplică astfel:

- dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este la 0,5 puncte procentuale inclusiv peste pragul de referinţă, cota este de 0,1%

- dacă este între 0,51 şi un punct procentual, inclusiv, peste acest prag de referinţă, cota este de 0,2%

- dacă peste prag se depăşeşte cu 1,01 şi până la 5 puncte procentuale, atunci este 0,3%

- între 1,51 şi 2 puncte procentuale peste pragul de referinţă avem 0,4%

- peste 2 puncte procentuale peste pragul de referinţă avem 0,5%.

Taxele duc la restrângere a creditării?

Teodorovici: Efectul va fi o reducere a profiturilor bancare şi protejarea populaţiei. 

Aţi stabilit valoarea accizei pentru 2019 la ţigarete?

Teodorovici: Este o reglare a aplicării directivei pe tutun. 483,74 lei/mia de ţigarete, de la 1 ianuarie 2019.

Ce se întâmplă cu pilonul II de pensii acum că taxaţi performanţa?

Vâlcov: Dacă performanţa lor va fi mai bună, comisionul pe care îl încasează va fi mai mare.

Care este urgenţa pentru schimbări şi ce veţi face cu banii?

Teodorovici: Nu scrie undeva când se adoptă.

Vâlcov: Îmi cer scuze, am făcut o greşeală. Pentru termice nu se aplică această taxă.

De ce nu se aplică scăderea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2019?

Teodorovici: Pentru că la Ministerul de Finanţe s-a propus ca TVA-ul să nu scadă. Asta e politica ministerului, va fi propusă odată cu bugetul.

Vă asumaţi răspunderea pentru un eventual eşec al acestei reformei?

Teodorovici: Dacă am semnat un astfel de act, toţi membrii guvernului au semnat acest act.

Vă asumaţi cu funcţia?

Teodorovici: L-am adoptat în şedinţa de Guvern, mai mult de atât ce vreţi.

Sunteţi jucător pe bursă?

Vâlcov: Nu.

Teodorovici: O menţiune importantă. Începând cu 1 ianuarie 2019, toţi salariaţii vor primi anual 2 salarii minime pe economie drept indemnizaţie de hrană.

V-aţi consultat cu Ion Ţiriac pentru programul Growth?

Vâlcov: Da.

Şi cu alte persoane interesate?

Vâlcov: Vom vedea cine sunt persoanele interesate după ce dăm drumul la program.

De unde vin banii pentru fondul de investiţii locale?

Teodorovici: Din Trezorerie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite