Grupul Agricover anunţă listarea celei mai mari emisiuni de obligaţiuni la BVB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
agricover

Agricover Holding S.A., principalul jucător din agribusiness-ul românesc, a făcut primul pas pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), unde a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 40 milioane de euro şi cu maturitate de cinci ani, aceasta fiind cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative a unei companii antreprenoriale româneşti la BVB.

Radu Hanga, Preşedinte Bursa de Valori Bucureşti: „Suntem încântaţi de succesul emisiunii de obligaţiuni derulată de Agricover Holding S.A. atât pentru că vorbim despre cea mai mare emisiune de obligaţiuni derulată de o companie antreprenorială la BVB, dar mai ales deoarece banii atraşi de la investitori vor fi direcţionaţi către susţinerea dezvoltării agriculturii româneşti. Pandemia ne-a arătat că, în perioade tensionate şi pline de incertitudini, trebuie să ne bazăm în primul rând pe forţele proprii, astfel că este normal ca şi piaţa de capital să susţină companiile româneşti.”

Ioana Tănase, Director Investment Banking, BCR: „De-a lungul timpului, BCR a susţinut prin finanţare dezvoltarea grupului şi este firesc să fim alături de Grupul Agricover şi cu ocazia primului pas pe care l-au facut pe piaţa de capital. Avem astăzi dovada clară că o companie solidă va atrage mereu interesul investitorilor. Suntem mândri că acest model a fost oferit de Agricover, alături de care avem o lungă istorie de parteneriat în business. Nu în ultimul rând, România are nevoie să avanseze rapid în direcţia unei dezvoltări sustenabile, iar BCR este pregătită să îşi susţină clienţii inclusiv în aceste iniţiative.”

Irina Neacşu, Director Executiv Corporate Finance, BRD Groupe Societe Generale: „Agricover este fără îndoială unul dintre cele mai reprezentative grupuri de afaceri antreprenoriale din România, care creşte profitabil într-un ritm alert şi care deţine poziţii proeminente pe toate segmentele sale de afaceri. Atractivitatea domeniului agricol şi a emitentului a fost confirmată de investitorii instituţionali şi din categoria private banking care au suprasubscris oferta de obligaţiuni, aceştia devenind astfel noii parteneri ai creşterii viitoare a Grupului Agricover. Inclusiv din perspectiva experienţei noastre ca intermediar al ofertei, avem convingerea că emisiunea de obligaţiuni reprezintă doar un prim pas al Grupului Agricover pe bursa de la Bucureşti.”

Ştefan Bucătaru, Membru în Consiliul de Administraţie al Agricover Holding S.A.: „Ne bucură mult oportunitatea de a crea o punte de legătura între cât mai mulţi şi mai diferiţi investitori de pe piaţa de capital şi agricultura românească. Grupul Agricover, prin intermediul entităţilor Agricover Credit IFN S.A., Agricover S.A. şi Agricover Technology S.R.L., ridică la rang de strategie de business facilitarea accesului fermierilor români, atât la cele mai performante tehnologii agricole, cât şi la soluţii de finanţare adaptate specificului sectorului agricol, astfel încât un număr cât mai mare de fermieri români să-şi poată dezvolta afaceri de succes in conditii optime. Dorim astfel să oferim investitorilor din România posibilitatea de a se alătura în acest demers, pentru ca împreună să contribuim în mod efectiv la modernizarea fermelor româneşti pe baze profesioniste, competitive şi sustenabile.”

Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori Bucureşti: „Rundele de finanţare derulate cu succes la BVB demonstrează că pe bursă există mai mulţi finanţatori, persoane fizice şi investitori instituţionali. Aceste resurse pot proveni din depozitele populaţiei, din activele fondurilor de pensii şi ale celor mutuale. În ultimii ani am văzut companii din diverse sectoare venind la bursă, agricultură, energie, medical, HoReCa, IT, financiar bancar şi nebancar. Totodată, în acest an vom vedea noi companii la Bursa de Valori Bucureşti, din diverse ramuri ale economiei, doar din informaţiile publice fiind peste 20 de companii în diverse faze de pregătire.”

Obligaţiunile emise de Agricover Holding S.A. în cuantum de 40 milioane euro sunt negarantate, valoarea nominală a unei obligaţiuni fiind de 50.000 de euro, cu o rată a cuponului de 3,5%. Emisiunea s-a desfăşurat printr-un plasament privat la BVB încheiat în luna ianuarie 2021, care a fost suprasubscris şi s-a bucurat de o audienţă diversificată, atât în rândul investitorilor instituţionali (fonduri deschise de investiţii, bănci comerciale, instituţii financiare internaţionale), precum şi în rândul investitorilor din categoria „private banking”. 

Capitalul atras prin emisiunea de obligaţiuni este destinat finanţării operaţiunilor de creditare ale Agricover Credit IFN SA, subsidiară a Agricover Holding S.A., specializată exclusiv în finanţarea fermierilor din România. Inclusiv prin fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni, instituţia financiară nebancară îşi propune să menţină ritmul alert de creditare al fermierilor români şi să contribuie pe mai departe la creşterea susţinută, pe baze sustenabile, a performanţei agriculturii locale.

Mai multe informaţii sunt disponibile în Prospectul întocmit în vederea admiterii la tranzacţionare şi publicat pe site-ul Agricover.ro sau pe site-ul BVB .

Agricover Holding S.A. este o societate de tip holding şi reprezintă vehiculul prin care sunt deţinute cele patru entităţi ale grupului, respectiv Agricover S.A. (specializată în distribuţia de tehnologii agricole), Agricover Credit IFN S.A. (instituţia financiară nebancară specializată în finanţarea fermierilor), Abatorul Periş S.A. (specializată în abatorizarea porcilor şi procesarea cărnii de porc) şi Agricover Technology S.R.L. (prin care Grupul intenţionează, începând cu 2022, să ofere fermierilor acces la cele mai noi inovaţii în agricultura mondială şi, practic, să le faciliteze acestora o transformare a modului în care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul accesării tehnologiilor digitale).

Încă de la înfiinţare, Grupul Agricover şi-a propus să deservească fermierii români şi să le ofere soluţii inovatoare, adaptate nevoilor lor, astfel încât aceştia să îşi poată consolida în mod sistematic şi sustenabil productivitatea, prin acces la tehnologii agricole performante şi la soluţii de finanţare adaptate specificului sectorului agricol. Grupul are o contribuţie directă la performanţele foarte bune ale fermierilor români, care, în ultima decadă, şi-au crescut constant productivitatea medie la hectar pentru culturile de cereale şi oleaginoase, înregistrând în perioada 2017-2019 un nivel ce reprezintă 93% din media Uniunii Europene, respectiv 75% din productivitatea înregistrată în Franţa, 77% din productivitatea înregistrată în Germania şi depăşind cu 19% randamentul mediu al fermierilor din Polonia.

În prezent, în cadrul subsidiarelor Agricover Holding S.A. îşi desfăşoară activitatea peste 1.000 de angajaţi. Grupul deserveşte un portofoliu de peste 6.000 de clienţi fermieri activi, care exploatează peste 2,2 milioane de hectare de teren arabil la nivel naţional. 

Acţionarul majoritar al Agricover Holding este Jabbar Kanani, cu o participaţie de 87,269% din capitalul social subscris şi vărsat. Un alt acţionar important este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care deţine 12,727% din acţiunile Agricover Holding. Adama Agriculture B.V., membră a Grupului Syngenta, unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse pentru protecţia plantelor şi seminţe certificate, deţine 10,000% din acţiunile Agricover S.A..  

Agricover Holding S.A. a încheiat anul 2019 cu venituri consolidate de peste 1,65 miliarde de lei (creştere cu peste 25% faţă de 2018), în timp ce soldul creditelor nete acordate fermierilor de subsidiara sa specializată Agricover Credit IFN S.A. la 30 iunie 2020, era de 1,832 miliarde lei, cu 22% peste nivelul înregistrat la 31 decembrie 2019. 

BURSA DE VALORI BUCUREŞTI (BVB) administrează pieţe de acţiuni, obligaţiuni şi alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme multilaterale de tranzacţionare şi furnizează o gamă variată de servicii participanţilor la pieţele financiare. Bursa de Valori Bucureşti este o societate listată pe propria piaţă din 2010. Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, în septembrie 2019, promovarea pieţei de capital din România la statutul de Piaţă Emergentă Secundară. Din 21 septembrie 2020, România este inclusă propriu-zis în indicii FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite