Grup Romet, proiecte de un miliard de euro
0Holdingul buzoian Grup Romet, axat în principal pe producţia de piese industriale în domeniul tratării şi transportului apei, a lansat a doua fabrică pe piaţa din România de ţevi armate cu
Holdingul buzoian Grup Romet, axat în principal pe producţia de piese industriale în domeniul tratării şi transportului apei, a lansat a doua fabrică pe piaţa din România de ţevi armate cu fire de sticlă în urma unei investiţii de 10 milioane de euro. Unitatea a devenit funcţională din luna august şi, potrivit directorului Romet,
Constantin Toma, vinde deja de două milioane de euro lunar. Fabrica va aduce venituri de 20 de milioane de euro anul viitor, potrivit bugetului estimat de companie. În plus, ea va impulsiona vânzările de sisteme şi echipamente de transport al apei cu 16%.
Investiţia companiei buzoiene este în strânsă legătură cu recentul joint-venture realizat de Toma împreună cu Shari Arison, cea mai bogată femeie din Israel şi concretizat prin noua societate Miya. Aceasta are drept scop derularea unor investiţii de minimum un miliard de euro în proiecte de reabilitare a reţelelor de apă din România.























































