GfK: Previziunile sumbre asupra economiei îi sperie pe consumatorii europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incertitudinile privind viitorul economiei europene, veştile privind noile împrumuturi de urgenţă pentru salvarea statelor vulnerabile şi perspectivele slabe privind creşterea economică au mărit anxietatea în rândul consumatorilor, se arată într-un studiu GfK.

Turbulenţele economice şi-au spus cuvântul în ceea ce priveşte dorinţa de a cheltui a europenilor şi-au ştirbit serios aşteptările privind viitorul. 

"Europa a avut parte de o toamnă turbulentă. Declinul economiei greceşti a fost mult mai accentuat decât se anticipase iniţial. Italia a fost trasă şi ea în mocirla crizei datoriilor", explică cei de la GfK.

"Această turbulență nu a trecut neobservată de consumatorii din toată Uniunea Europeană (...) şi au afectat în mod sever atât dispoziţia cât şi conturile bancare ale consumatorilor europeni. Rezultatul acestei evoluţii a fost că aşteptările privind starea economiei, veniturile şi dorinţa de cumpărare au scăzut în majoritatea ţărilor incluse în studiu".

Studiul "Climatul de consum în Europa" monitorizează dorinţa de cumpărare şi aşteptările privind viitorul economiei în rândul consumatorilor din Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Republica Cehă, România şi Spania. Aceste 12 ţări însumează circa 80% din populaţia totală a celor 27 state membre ale UE.



În ultimul trimestru al lui 2011 așteptările privind starea economiei au înregistrat o scădere accentuată în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană. Escaladarea crizei datoriilor, pierderea încrederii în guvernul italian al lui Berlusconi şi temerile privind o recesiune la nivel european în 2012, toate au contribuit la crearea unei stări crescânde de nelinişte atât în rândul consu-matorilor, cât şi pe pieţe. Previziunile de creştere economică au fost revizuite în sens descendent în aproape toate ţările UE. Excepţie a făcut Spania, singura ţară în care aşteptările privind starea economiei au înregistrat de fapt o uşoară îmbunătăţire. În momentul de faţă, cele mai bune valori ale indicatorului le prezintă Germania (-0,9 puncte) şi Spania (-3,6 puncte). Pe locul al treilea, cu o valoare cu mult mai mică, se situează Bulgaria cu -25,5 puncte. În ariergardă se află Portugalia (-54,7 puncte), Grecia (-58,6 puncte) şi Republica Cehă (-63 puncte). România (cu -34 puncte) se situează aproape de nivelul Poloniei (-38) şi Italiei (-39 puncte).

image
image

Sub raportul aşteptărilor privind veniturile, Germania se află într-o situaţie cu totul diferită de cea din alte ţări europene, înregistrând o valoare de 34 de puncte. Având în vedere creşterea economică extrem de mulţumitoare, con-sumatorii sunt de părere că salariile vor continua să înregistreze o creştere accentuată în 2012. Spania are, din nou, a doua cea mai mare valoare a indicatorului, situat la -8,6 puncte, urmată de Austria cu -19,7 puncte. Declinuri semnificative ale veniturilor sunt anticipate în continuare de greci (-65 puncte), italieni (-60,7 puncte) şi francezi (-60,4 puncte). România se situează la mijlocul eşalonului cu -27 puncte, situaţie asemănătoare celei din Bulgaria (-28) şi Cehia (-30).



Pentru prima dată din septembrie 2008, Germania ocupă locul al doilea între ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte dorinţa de cumpărare. La acea vreme, Bulgaria era cea care înregistra o valoare mai mare; actualmente Austria precede Germania, valorile indicatorului fiind de 35,6 puncte, şi res-pectiv 27,4 puncte. Baierele pungii rămân bine strânse în Franţa (-29,8 puncte), Portugalia (-44,1 puncte) şi Marea Britanie (-54,8 puncte). În Ro-mânia (-28), Grecia (-26) şi Italia (-27), populaţia este rezervată la acest capitol, dar într-o mai mică măsură decât portughezii şi britanicii.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite