Francul elveţian a crescut la 4,1808 lei, euro – la 4,4143 lei, iar dolarul – la 3,8583 lei
0
Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 2,86 bani, la 4,1808 lei, dar per ansamblul săptămânii se află în scădere cu 6,3 bani, în timp ce euro a urcat vineri cu 0,55 bani, la 4,4143 lei, iar dolarul a avansat cu 0,41 bani, la 3,8583 lei.
Referinţa francului elveţian a urcat de la 4,1522 lei joi la 4,1808 lei. În urmă cu o săptămână, francul se afla la 4,2438 lei. Comparativ cu maximul istoric în registrat în urmă cu două săptămâni, francul se află în declin cu 40,1 bani. Francul elveţian a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4,5817 lei, după mai multe şedinţe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveţiei.
Cursul dolarului a fost anunţat de banca centrală în urcare cu 0,41 bani, de la 3,8542 lei la 3,8583 lei.
Referinţa pentru euro a avansat cu 0,55 bani, de la 4,4088 lei la 4,4143 lei.
Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
„Nu se întâmplă mare lucru, iar pe parcursul zilei nu sunt programate evenimente care să influenţeze semnificativ leul. Volumele sunt reduse, după ce în primele zile ale săptămânii au fost volume foarte mari, pe intrările de fonduri străine atrase de emisiunile de obligaţiuni ale statului“, a declarat dealerul unei bănci pentru Mediafax.