Erste Bank vrea cu orice preţ acţiunile salariaţilor BCR
0Raluca Ungureanu
preluarea pachetului de control (primă de control). În aceste condiţii, preţul pare foarte atractiv. Numai că, de la data lansării ofertei de preluare a BCR până în prezent, banca românească nu a "stat în loc", între timp, activele BCR crescând cu cel puţin 30%.
Interesul ridicat al austriecilor de a cumpăra pachetul de acţiuni aflat în posesia salariaţilor BCR a fost sesizat şi de analiştii băncii de investiţii Wood, care consideră că reprezentanţii Erste Bank urmăresc să evite listarea băncii româneşti la BVB.
Oferta Erste pare a fi avantajoasă
Reprezentanţii băncii austriece consideră că oferta lansată salariaţilor BCR este favorabilă acestora şi, totodată, flexibilă. În cazul ofertei în numerar, conducerea Erste consideră că preţul de achiziţie, cu numai 15% sub cel la care a fost cumpărat pachetul majoritar, este foarte atractiv. Potrivit oficialilor băncii austriece, preţul plătit statului român pentru BCR a fost destul de ridicat, acesta incluzâd aşteptările privind evoluţia băncii, o primă pentru preluarea pachetului de control, precum şi un premium pentru achiziţia unui jucător strategic din sistemul bancar.
Varianta ce presupune schimbarea acţiunilor BCR pe titluri Erste pare cea preferată de către oficialii băncii austriece. Pentru salariaţii băncii româneşti, avantajul ar fi că schimbă titluri nelichide pe acţiuni lichide, Erste Bank fiind listată la Bursa de la Viena şi Praga, iar în termen de un an se preconizează listarea sa şi la Bursa de Valori Bucureşti. In plus, oficialii Erste consideră că vânzarea titlurilor BCR după listarea la BVB s-ar putea face în condiţii mai puţin favorabile deât cele actuale, în sensul creşterii impozitului perceput câştigului aferent tranzacţiilor pe piaţa de capital.
Perspectivele BCR, o piedică în calea succesului ofertei
Salariaţii BCR, foşti şi actuali, care figurează în registre ca acţionari ai băncii româneşti, vor primi oferta Erste cel târziu pe 16 noiembrie, termenul-limită de "subscriere" fiind 24 noiembrie. Surse din piaţă spun că, pentru moment, o bună parte dintre salariaţi se gâdesc să păstreze acţiunile BCR, cel puţin până la listarea acesteia la BVB. Aceasta datorită estimărilor favorabile privind potenţialul de creştere a sistemului bancar românesc raportat la cel din Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere, listarea BCR ar fi de preferat pentru salariaţii băncii, chiar dacă reprezentanţii Erste susţin că expunerea pe titluri BCR este mai riscantă decât deţinerea de acţiuni ale unei bănci din Uniunea Europeană.
Variante de vânzare a acţiunilor
Oferta lansată de Erste Bank are trei componente, respectiv oferta în numerar, oferta de acţiuni cu opţiune de schimb şi oferta de acţiuni cu opţiune de vânzare. De asemenea, salariaţi BCR pot să recurgă la un mix al celor trei variante.
• În cadrul ofertei în numerar, Erste Bank va plăti un preţ pe acţiune egal cu preţul plătit către AVAS (7,65 euro pe acţiune), minus o reducere de 15% egală cu prima plătită de Erste Bank statului român pentru preluarea controlului BCR. Astfel, preţul pe acţiune este de 6,5 euro, valoarea pachetului deţinut de salariaţi ridicându-se la 412 milioane de euro.
• În cadrul ofertei de acţiuni, salariaţii vor putea să schimbe acţiunile BCR pe care le deţin cu titluri Erste Bank nou-emise, cu o rată de schimb de 6:1, respectiv pentru fiecare 6 acţiuni BCR, vânzătorul va primi o acţiune Erste. De menţionat că titlurile Erste astfel dobândite vor putea fi vândute pe piaţă abia după un an de la achiziţie.
• Oferta de acţiuni cu opţiune de vânzare presupune ca angajaţii BCR care optează pentru schimbarea acţiunilor băncii româneşti în titluri Erste Bank, să poată vine imediat către banca austriacă până la 50% din acţiunile Erste primite, la preţul de 45,9 euro/titlu. Acest preţ reflectă o valoare de 7,65 euro pentru o acţiune BCR.























































