Epopeea lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva: constructorul acuză CNAIR de abuz în serviciu şi şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezilierea contractului pentru lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, care are drept efecte interzicerea participării constructorilor, timp de 3 ani, la licitaţiile organizate în România şi UE, dar şi plata unor penalităţi şi imputarea sumelor pentru lucrările neconforme cu proiectul stârneşte ample reacţii din partea asocierii.

La câteva ore după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul CNAIR, Sorin Scarlat, au anunţat că motivul rezilierii contractului este legat de existenţa a cel puţin 60 de neconformităţi descoperite în teren, faţă de ceea ce prevedea proiectul, printre care probleme grave legate de văluirea drumului pe porţiuni mari, care ar pune în pericol mortal participanţii la trafic, Asocierea TELOXIM CON – COMSA - ALDESA CONSTRUCCIONES - ARCADIS EUROMETUDES acuză autorităţile de abuz în serviciu şi de şantaj.

„Având în vedere blocarea recepţiei şi predarea lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, Asocierea trebuie să informeze organizaţiile europene competente despre această situaţie, astfel încât să ia măsurile considerate oportune”, a informat Asocierea, amintind totodată că CNAIR îi datorează aproape 100 de milioane de lei.

Redăm integral informarea Asocierii:

Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva este finalizat şi aşteaptă recepţia pentru a fi dat în folosinţă. Ministrul Cuc a reziliat însă contractul într-un mod absolut abuziv!

Proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,141 km, al Autostrăzii Lugoj –Deva, după o colaborare extrem de dificilă a constructorului cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost finalizat şi aştepta să se facă recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune. După două săptămâni de aşteptare şi cu construcţia finalizată, răspunsul dat de autorităţile române şi ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a fost, in mod surprinzător, rezilierea contractului.

Piedicile înregistrate de Asociere pe parcursul derulării proiectului cât şi rezilierea contractului în momentul în care construirea lotului 3 a fost finalizată ridică mari semne de întrebare despre integritatea şi buna credinţă a autorităţilor statului, care intenţionat au adus întârzieri în desfăşurarea lucrărilor. 

”Trebuie să spunem că, deşi au fost anumite întârzieri din partea CNAIR în primirea autorizaţiilor de construcţie, întârzieri datorate în principal unei modificări a Acordului de Mediu la data de 21 ianuarie 2014, Asocierea a putut începe lucrările pentru Proiect în mod eficient. Măsurile suplimentare solicitate de CNAIR pentru obţinerea Acordului de mediu au fost respectate de Asociere în totalitate, însă, ne-au creat un prejudiciu financiar şi au avut impact şi asupra termenului de execuţie”.

Asocierea a transmis, în conformitate cu prevederile contractuale, o serie de notificări către arbitrul ales de comun acord, notificări rămase fără răspuns constructiv. ”În septembrie 2017, în decizia luată de Curtea Internaţională de Arbitraj, ne-a fost recunoscută extinderea termenului de execuţie şi a decis ca CNAIR să plătească revendicările pe care antreprenorul le avea deja câştigate în valoare aproximativă de 12.000.000 lei. CNAIR a refuzat plata acestei sume”.

În urma acestor întâmplări, CNAIR şi-a exercitat pe deplin forţa într-o manieră absolut abuzivă, încălcând toate clauzele contractuale anterioare, continuând să ameninţe Asocierea cu penalităţi, neconformităţi, instrucţiuni de remediere:

 ”Cu rea-credinţă şi într-un mod complet abuziv, conducerea CNAIR, după ce a stabilit oficial toate aceste probleme şi după ce noi am executat aceste lucrări timp de mai bine de un an, a transmis o notificare, în decembrie 2017, prin care am fost informaţi că nu doreşte să plătească niciuna dintre lucrările executate şi în care practic nu recunoaşte Autorizaţia de Construcţie semnată de ministrul Transporturilor cu noile planuri de deviere a drumului naţional!”

În dorinţa de a-şi respecta angajamentul luat la semnarea contractului, Asocierea a solicitat mai multe întâlniri cu miniştrii de resort în primele luni ale anului 2018, dar care nu au dus la o reconciliere şi o colaborare în interesul continuării şi finalizării construcţiei pe lotul 3 al autostrăzii  Deva-Lugoj.  

Cu toate acestea, deşi toate soluţiile tehnice şi plăţile au fost blocate, Asocierea a continuat să lucreze cu bani din fonduri proprii, deoarece autoritatea contractantă a refuzat să facă plăţile.

Situaţia a părut că se va schimba în luna mai 2018, când CNAIR a avut o nouă conducere. Blocarea lucrărilor a încetat, iar ritmul de lucru a fost intensificat pentru recuperarea întârzierilor finalizarea şi darea în folosinţă a porţiunii de autostradă.

Epopeea Asocierii TELOXIM CON – COMSA - ALDESA CONSTRUCCIONES - ARCADIS EUROMETUDES nu s-a terminat, pentru că lovitura de graţie urmează să vină.

Spre sfârşitul proiectului, pe data de 26 iunie 2019 a avut loc o nouă şedinţă oficială, unde s-a discutat despre faptul ca Proiectul se apropie de sfârşit, si se estimează că autostrada va putea fi dată în trafic în aproximativ o lună. Cu această ocazie s-a pus sub semnul întrebării modalitatea contractuală de efectuare a plăţilor rămase.

”Lucrările s-au desfăşurat cu o normalitate absolută până când s-a schimbat din nou conducerea CNAIR, şi pe la mijlocul lunii iulie 2019 este numită aceeaşi echipă care anterior a acţionat abuziv împotriva noastră. Evident, avem din nou sentimentul că suntem şantajaţi, numai că, acum lucrările sunt practic finalizate şi gata de a fi puse în funcţiune”. 

Astfel, se blochează posibilitatea populaţiei României de a se bucura, din motive ascunse, din răzbunare şi acţiuni deplasate ale autorităţii contractante, de această porţiune de autostradă care este gata să fie folosită. 

”Este, pentru noi cu atât mai frustrant ce se întâmplă acum, cu cât pe data de 25 iulie dl. ministru Cuc, împreuna cu directorul general al CNAIR şi  echipa sa, au vizitat şantierul şi au afirmat că toate lucrările practic sunt finalizate şi gata de a fi puse în trafic. În mod surprinzător, a fost felicitat şi Project Manager-ul pentru munca depusă. Tot atunci s-a stabilit ca lotul să fie deschis traficului la data de 12 August 2019”.

Asocierea a anunţat pe 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate şi că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului şi punerea sa în funcţiune. Finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii şi se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedică recepţia lucrării.

De asemenea, Asocierea consideră o imprudenţă deschiderea unilaterală, în data de 13 august, de către CNAIR a traficului la Nodul Ilia, existând pericolul unui risc pentru utilizatori şi nu îşi asumă nicio responsabilitate cu privire la această situaţie, având în vedere că recepţia s-a realizat fără o coordonare corespunzătoare între Părţi.

Totodată, Asocierea subliniază că a depus mari eforturi pentru finalizarea lucrărilor, luând în considerare nu doar lipsa plăţilor pentru lucrările efectuate şi certificate pentru plată, ci şi nerespectarea de către CNAIR a deciziilor Comisiei de Adjudecare a Disputelor, derivate din pretenţiile Asocierii de la începerea lucrărilor, care sunt obligatorii. 

În prezent, CNAIR are o datorie de 99,216 milioane lei faţă de Asociere, derivată în principal din revendicări estimate de Comisia de Adjudecare a Disputelor şi lucrări certificate şi aprobate de Inginer, care, însă, nu au fost autorizate de CNAIR. Din cele 99,216 milioane de lei suma de 15, 5 milioane de lei fără TVA este aferentă Ecoductului 1 neplătit de CNAIR încă din anul 2016.

” Pe 9 august, am primit 2 scrisori de intimidare, prima cu Actul Adiţional al Extinderii Garanţiilor, deja semnat de toţi membrii CNAIR şi prin care am fost invitati sa-l semnam desi nu se ajunsese la nici un acord cu privire la aceast subiect, iar a doua scrisoare conţinând o factura cu penalităţi de 73.000.000 de lei pentru curăţarea şanţurilor lucrării în timpul execuţiei, cu toate că există o decizie a Comisiei de Adjudecare a Disputelor prin care sunt respinse penalităţile solicitate. 

În ceea ce priveşte recepţia lotului 3, CNAIR ne-a transmis că pentru a o autoriza este necesar să extindem perioada de garanţie contractuală a Proiectului de la 4 la 10 ani, adică 6 ani suplimentari, fără costuri pentru compania de stat. Noi am propus extinderea la 8 ani, cu limitare la parte din contract”, spun reprezentanţii Asocierii, care dau toate asigurările în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor şi siguranţa utilizării autostrăzii pe porţiunea construită de cei patru asociaţi. 

Această solicitare a CNAIR este total ilegitimă, deoarece este lipsită de o bază contractuală. Cu toate acestea noi ne dorim să găsim o soluţie care să mulţumească toate părţile implicate, să deblocăm situaţia actuală. Din păcate, până acum ne-am lovit de un refuz total din partea companiei. Am avut discuţii, în ultima perioadă, inclusiv cu ministrul transporturilor. Fără rezultat. Domnul ministru Cuc a decis, fără bază legală rezilierea contractului.

Am avut întotdeauna deschiderea de a continua şi finaliza acest proiect, chiar dacă asta a însemnat pierderi pentru noi. Acest blocaj inventat de autorităţile române din cine ştie ce motive obscure ne determină să ne gândim foarte serios să facem plângeri penale şi să acţionăm statul român în judecată. Abia acum putem înţelege de ce investitorii străini, atraşi de promisiunile guvernanţilor şi de imaginea idilică prezentată, după ce ajung în România nu ştiu cum să fugă mai repede”.

Având în vedere blocarea recepţiei şi predarea lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, Asocierea trebuie să informeze organizaţiile europene competente despre această situaţie, astfel încât să ia măsurile considerate oportune.

Constructorul lotului 3 al atostrăzii Deva –Lugoj este Asocierea formată din S.C. TELOXIM CON S.R.L. - COMSA S.A.- ALDESA CONSTRUCCIONES S.A. - S.C. ARCADIS EUROMETUDES S.A.

COMSA Corporación este un grup spaniol ce îşi desfăşoară activitatea în sectorul infrastructurilor şi ingineriei. Cu mai mult de un secol de experienţă în spatele său, COMSA Corporación îşi desfăşoară activitatea în principal în domeniul infrastructurilor şi ingineriei industriale; Servicii şi tehnologie;  Concesiuni şi energie regenerabilă.

Compania este prezentă în 24 de ţări: România, Andorra, Algelra, Argentina, Australia, Brazilia, Chile, Columbia, Croaţia, Danemarca, Franţa, Letonia, Lituania, Maroc, Mexic, Paraguay, Peru, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia şi Uruguay.

COMSA Corporación este a şaptea cea mai mare companie spaniolă din sector, are o cifră de afaceri de 1.080 milioane EUR şi peste 7.700 de angajaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite