Economist: Soluţia pentru ca PNL să crească pensiile din septembrie 2020 şi să reducă deficitul, în acelaşi timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR
Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR

Există un scenariu în care PNL va putea atât să crească pensiile din septembrie 2020, cât şi să ducă deficitul pe o pantă descendentă, este de părere Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale Mugur Isărescu.

Mai precis, economistul propune, într-un articol pe blogul personal, ca PNL să îşi asume o majorare „sustenabilă” a pensiilor, cu numai 10% din septembrie 2020, urmând să îşi asume alte creşteri până la concurenţa creşterii de 40% până în anul 2024. De asemenea, el sugerează menţinerea pentru următorii doi ani a facturii salariilor din sectorul bugetar la nivelul nominal al anului 2019.

Potrivit economistului, PNL a reuşit să preia guvernarea încă înainte de venirea recesiunii, însă problema este aceea că se confruntă cu o restricţie de timp. „Pe de o parte, este realist de presupus că o recesiune este mai degrabă mai aproape decât mai departe în timp, ceea ce presează pentru o corecţie cât mai rapidă a dezechilibrelor acumulate”, afirmă Croitoru.

„Astfel, una dintre corecţiile care ar ajuta mult necesara diminuare a deficitului bugetar ar fi reducerea procentului cu care ar putea creşte nominal pensiile în septembrie 2020, de la 40 la sută cât este prevăzut. Această reducere se poate justifica şi prin faptul că, în termeni reali, adică după ce se extrage inflaţia prognozată pentru anul 2020, o astfel de creştere nu a existat în istoria de după 1989. O altă măsură eficientă ce ar trebui concomitent utilizată ar fi menţinerea pentru o perioadă a facturii cu salariile din sectorul bugetar la nivelului nominal al anului 2019. Cele două măsuri, completate cu o reducere a risipei şi cu o creştere a colectării ar putea readuce deficitul bugetar la sub 3 la sută din PIB într-o perioadă relativ scurtă de timp”, explică economistul.

Potrivit lui, Guvernul PNL ar putea să-şi asume răspunderea pe aceste două mari componente. „Să admitem că în loc de creşterea cu 40 la sută a pensiilor începând din septembrie 2020, se propune o creştere de 10 la sută de la aceeaşi dată, cu o redistribuire a restului valorii nominale corespunzătoare creşterii de 40 la sută pe o perioadă de 3 ani. Similar, factura salariilor în sectorul bugetar ar putea rămâne la nivelul nominal al anului 2019 pentru încă doi ani sau ar putea chiar înregistra o creştere dacă se va crea spaţiu fiscal prin tăierea unor cheltuieli curente inutile. Aceasta înseamnă că atât pensiile, cât şi salariile ar putea creşte, chiar dacă mai puţin comparativ cu promisiunile populiste din anul electoral 2019”, afirmă consilierul guvernatorului.

Croitoru este de părere că soluţia aprobării de către parlament a celor două propuneri de mai sus – o creştere sustenabilă (de exemplu de 10 la sută) a pensiilor în septembrie 2020, urmată de alte creşteri până la concurenţa creşterii de 40 la sută până în 2024 şi menţinerea pentru următorii doi ani a facturii salariilor din sectorul bugetar la nivelul nominal al anului 2019 – pare mult mai fezabilă.

„Aprobarea soluţiei menţionate rezultă în câştiguri pentru toată lumea: pensionarii ar primi pensii mai mari, iar cei mai mulţi dintre salariaţii bugetari vor avea premise mai bune pentru a peveni erodarea în termeni reali a salariilor, nici pensiile nici salariile nemaifiind ameninţate de o inflaţie prea mare”, susţine el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite