DOCUMENT Mari organizaţii de business şi 200 de antreprenori fac un apel pentru salvarea economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antreprenorii afirmă că sute de mii de companii româneşti vor fi închise sau vor intra în faliment
Antreprenorii afirmă că sute de mii de companii româneşti vor fi închise sau vor intra în faliment

Zece organizaţii de business şi 200 de antreprenori au semnat un apel către autorităţi prin care cer o regândire a modului în care statul român trebuie să intervină pentru susţinerea economiei româneşti şi cer statului să aloce până la 15% din PIB, respectiv circa 30 miliarde euro.

Antreprenorii susţin că un calcul simplu arată că, dacă economia românească ar fi afectată cu 50% pe lună, în următoarele 3 luni, apoi în continuare cu 20% pe lună, pentru încă trei luni, impactul total în PIB-ul din acest an ar fi de peste 15%. Ei spun că aceste cifre sunt valabile într-un scenariu care, în prezent, nu mai pare scenariul de bază, ci un scenariu optimist.

Antreprenorii afirmă că Guvernul trebuie să pregătească măsuri corelate cu acest nivel de până la 15% din PIB, ca suport direct al statului, deci prin injecţii de cash şi forme de garantare a creditării economiei, inclusiv pentru gospodăriile/persoanele afectate, precum şi mărirea semnificativă a investiţiilor publice.

Ei spun că aveste investiţii pot ajuta la repornirea economiei şi crearea de locuri de muncă, atât pe zona de infrastructură mare, unde România oricum este încă deficitară, cât şi în direcţia digitalizării sistemului public, a continuării debirocratizării şi a dezvoltării de proiecte de e-guvernare, nu doar prin măsuri de genul amânării plăţii taxelor sau a ratelor pentru persoane fizice şi juridice, care pot ajuta temporar, dar sunt măsuri paleative şi nu vor preveni colapsul multor companii.

Ei mai susţin că Pactul de Stabilitate şi Creştere a fost suspendat de Uniunea Europeană, dar că România va fi în continuare cu o datorie mai redusă ca procent din PIB faţă de celelalte ţări UE, chiar dacă statul român ar aloca sume consistente economiei naţionale în acest moment. Datoria guvernamentală era încă în gama 35% din PIB la finalul anului 2019, în condiţiile în care media la nivelul UE era de ca. 85% din PIB-ul Uniunii.

„Sau invers, în acest context, am putea să ne îndatorăm mai mult decât alte ţări, nemaifiind ţinuţi de deficitul bugetar de 3%, pe care nu îl mai poate respecta nicio ţară din Uniunea Europeană şi de limita maximă de datorie guvernamentală de 60% din PIB de care România este încă departe chiar şi cu această intervenţie propusă. Gradul mic procentual de îndatorare ar putea deveni un avantaj naţional în lupta cu recesiunea globală care urmează”, afirmă ei.

Consecinţe

Antreprenorii estimează că, în lipsa unei intervenţii masive şi rapide, multe companii româneşti insuficient capitalizate nu vor putea supravieţui acestei crize.

Ne putem aştepta la câteva sute de mii de companii româneşti, în special cele mici şi medii, care vor fi închise în mod voluntar sau vor intra în faliment, cu un impact uriaş la nivelul angajaţilor lor, societăţii, dar şi la nivelul întregului ecosistem de business din România, spun ei.

Ei afirmă că o intervenţie substanţială a statului acum ar putea ajuta economia românească să nu intre în recesiune (sau să treacă pe minus doar pe termen foarte scurt) şi să încheie anul la un nivel bun, chiar pe creştere de la an la an, situaţie care ar plasa România pe o poziţie mult mai bună la nivel internaţional ca economie, competitivitate globală etc.

Măsuri în sistemul bugetar

Antreprenorii mai susţin că reducerea cheltuielilor aparatului de stat trebuie să devină o prioritate pentru a trece cu bine prin criză. „În timp ce în mediul privat am văzut încă din primele săptămâni ale crizei peste un milion de contracte de muncă suspendate, cu o posibilă creştere către 2 milioane în următoarele săptămâni, plus alte sute de mii de contracte cu salarii reduse din cauza crizei, angajaţii din mediul de stat nu au fost în niciun fel afectaţi de criza CoViD19, din punct de vedere al veniturilor, până în acest moment”, arată ei.

Apel Pentru Salvarea Economiei 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite