Doar 36 de firme din 1.500 contactate au confirmat prezenta la bursa locurilor de muncă în Vaslui
0Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui a contactat 1.500 de firme pentru a participa la bursa locurilor de muncă în Huşi, Bârlad şi Vaslui, dar a primit confirmare de prezenţă doar de la şase companii.
Firmele participante vor oferi 224 de locuri de muncă în diverse domenii de activitate, în scădere faţă de anul trecut când 50 de angajatori au avut disponibile peste 300 de slujbe, arată News.ro.
Potrivit datelor AJOFM, judeţul Vaslui are o rată a şomajului de peste 10%, cu 16.203 de persoane, din care 1.971 primesc indemnizaţie.
În urmă cu două săptămâni unul dintre managerii companiei de recrutare de forţă de muncă în regim temporar, Adecco declara la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar pe teme de HR că: „Am fost în sate din Vaslui cu 400 de oameni asistaţi social, niciunul nu a vrut să se angajeze, chiar dacă beneficiile erau destul de ridicate. Oamenii nu vor să muncească “.