Deutsche Bank va decide soarta Cosmoromn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evaluarea financiara facuta de banca germana va sta la baza deciziei pe care o vor lua actionarii operatorului de telefonie mobila in legatura cu viitorul acestuia

Actionarii operatorului de telefonie mobila Cosmorom se vor intalni in cursul lunii noiembrie pentru a lua o decizie in legatura cu viitorul acestei companii. Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Dan Nica, a declarat, ieri, ca la intalnirea de luna viitoare va fi prezentat un raport privind situatia Cosmorom, realizat de o banca de investitii. "Studiul este realizat de Deutsche Bank. Pana cand acesta nu va fi prezentat, nu pot vorbi despre nici o varianta la Cosmorom. Toate deciziile le vom lua in baza acestui act", a mai spus ministrul Comunicatiilor. Potrivit contractului de privatizare al Romtelecom, actionarii operatorului de telefonie mobila au posibilitatea ca, in situatia aparitiei unei dificultati financiare, fie sa vanda compania, fie sa fuzioneze cu o alta companie de profil sau sa realizeze o infuzie de capital. Ministrul Dan Nica a tinut sa mentioneze ca varianta infuziei de capital include posibilitatea implicarii unui fond de investitii. In nici un caz insa nu exista posibilitatea inchiderii companiei, asa cum a lasat sa se inteleaga in repetate randuri conducerea OTE, care si-a anuntat, la inceputul acestei luni, in mod oficial intentia de a nu mai investi in divizia de telefonie mobila Cosmorom.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite