Cum ar putea Guvernul să ieftinească benzina

0
0

O reducere a accizelor, măcar şi pentru o perioadă limitată, este singura modalitate ca preţurile carburanţilor să scadă, spun specialiştii din piaţa petrolieră. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor susţin că o reducere a accizei în prezent ar scumpi şi mai mult carburanţii pe viitor.

În aceste zile, preţurile afişate la pompă au bătut orice record pentru piaţa românească. Cea mai scumpă benzină a ajuns să coste şase lei pe litru şi niciun sortiment de carburanţi nu este mai ieftin de cinci lei.

Citiţi şi: BNR poate scăpa inflaţia din frâu din cauza ţiţeiului.

Asta după ce cotaţiile petroliere au atins niveluri maxime pentru ultimii doi ani şi jumătate, depăşind 115 dolari barilul, pe fondul tensiunilor din lumea arabă. Totuşi, în condiţiile în care taxele reprezintă jumătate din preţul de la pompă, o reducere a acestora ar ieftini carburanţii, spun petroliştii.

„Nimeni nu poate ţine în frâu cotaţia barilului de petrol, dar Guvernul poate reduce acciza. Este singura soluţie", a declarat, pentru „Adevărul", Andrei Chirilescu, specialist în domeniu.

Potrivit acestuia, este suficient ca măsura să fie luată provizoriu, pentru câteva luni, până la stabilizarea pieţei. „Este drept că reducerea accizei ar însemna mai puţine venituri la buget. Însă, dacă nu va fi diminuată această taxă, vor creşte preţurile pe tot lanţul economic, afaceriştii vor avea pierderi şi în final tot vor scădea veniturile bugetare", consideră Chirilescu.

Ministerul Finanţelor: Ne-am fura singuri căciula

În schimb, Liviu Voinea, director executiv al Grupului pentru Economie Aplicată, nu crede că această măsură este ar fi benefică. „În plin proces de consolidare bugetară şi fiscală, nu este momentul să renunţăm la venituri sigure la buget", susţine el. Voinea a explicat de ce nu este corectă o astfel de abordare. „Pe de-o parte spunem că statul nu trebuie să intervină în economie, iar acum cerem să ia măsuri pentru a scădea preţul", a arătat el.

Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), spune că o reducere a accizei nu ar rezolva în esenţă nimic. „La momentul aderării la UE, România şi-a asumat un calendar de aliniere la preţul minim al accizei până în 2013. Noi putem opera o reducere în acest an, dar ar însemna să o majorăm ulterior peste nivelul prevăzut iniţial, pentru a putea, în final, să respectăm acest calendar. Ar însemna, practic, să ne furăm singuri căciula", ne-a declarat Lazăr.

Alte ţări reduc accizele

În România, accizele reprezintă circa 35% din preţul de la pompă şi au fost majorate ultima dată la 1 ianuarie 2011. Faţă de 2005, accizele sunt acum cu 46% mai mari la motorină şi cu 32% în cazul benzinei.

Guvernul Marii Britanii ia în calcul reducerea accizelor pentru carburanţi, din cauza presiunilor asupra populaţiei exercitate de preţurile mari la combustibili. Şi Croaţia a anunţat în urmă cu două zile că va aplica, până la finele anului, taxe reduse la produsele petroliere.

În legătură cu aceste exemple, Dan Lazăr, reprezentantul Finanţelor, a precizat că Marea Britanie îşi permite o astfel de măsură pentru că are un nivel al accizei peste cel minim practicat în UE, iar Croaţia nu este stat membru.

Barilul de petrol ar putea depăşi 200 de dolari

Preţul petrolului de acum nu reflectă încă pe deplin tsunami-ul politic din Orientul Mijlociu, care ar putea determina o cotaţie a barilului de 200 de dolari, se arată într-un raport al Erste Group, care include previziuni extrem de pesimiste pentru restul anului.

Cotaţiile vor ajunge la 150 de dolari pe baril până în vară, iar pentru tot anul este estimată o medie de 124 de dolari pentru petrolul Brent.  Potrivit Asociaţiei Internaţionale pentru Energie, în 2010, ponderea cheltuielilor în sectorul petrolului a fost de 4,1% din PIB-ul global.

Livrările arabiei saudite sunt şi ele incerte

„Dacă preţul petrolului va depăşi 100 de dolari pe o perioadă îndelungată în 2011, raportul ar creşte la aproape 5%, adică un nivel critic pentru economie. La un preţ mediu de 120 de dolari/baril pentru Brent, ar fi echivalentul a 6% din PIB, iar la 150 de dolari, ponderea ar creşte la 7,5% din PIB", se mai arată în raportul Erste.

Analiştii cred că nu există certitudinea că Arabia Saudită, cel mai mare producător de ţiţei din lume, şi-ar putea extinde capacităţile suficient de rapid în cazul unei înrăutăţiri a situaţiei. Mai mult, există riscul unui blocaj pe cele mai importante rute de transport al petrolului, caz în care preţul ţiţeiului va depăşi 200 de dolari pe baril.


Economie


Ultimele știri
Cele mai citite