Crowne Plaza şi-a deschis restaurant „market to table“, din care vrea venituri de 400.000 de euro
0
Hotelul Crowne Plaza Bucharest a deschis restaurantul Citronelle, prin care aduce în România conceptul „market to table“, în urma unei investiţii de 80.000 de euro.
Noul local face parte din strategia globală a lanţului internaţional hotelier pentru susţinerea unui stil de viaţă urban şi sănătos. În primul an de funcţionare, Citronelle se aşteaptă la 19.000 de clienţi şi la venituri de aproximativ 400.000 de euro.
Restaurantul este amenajat în stil rustic-elegant şi are 86 de locuri, dintre care 32 sunt în interior şi 54 pe terasă. Aceasta se află în grădina Crowne Plaza, cu o suprafaţă de 4.000 mp. Restaurantul beneficiază şi de o parcare cu o capacitate de 90 de locuri.