Video Corupția în apărare, o amenințare la adresa României: avertismentul ministrului Irineu Darău

0
Publicat:

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a vorbit miercuri la Interviurile Adevărul despre marea corupție, care nu a dispărut din România, iar în domeniul industriei de apărare acest lucru este extrem de grav, însemnând amenințări la securitatea țării.

image

„Am multe îngrijorări aici. Trebuie să avem o justiție complet funcțională pentru că marea corupție nu a dispărut din păcate. Există mare corupție în România, îmi doresc ca justiția să scoată la iveală marea corupție, celor care fac astfel de lucruri mi-aș dori să le fie frică de Justiție".

Amintindu-i-se că un astfel de caz recent a fost chiar cel al domnului Moșneanu, ministrul Economiei Irineu Darău a spus:

„Ce ne-a confirmat acel lucru? Că încercări de la unii care să genereze marea corupție există. Nu e treaba mea să fac justiție, dar îmi doresc să ajungem la o performanță a justiției care să scoată marea corupție la iveală, nu înseamnă că va prinde orice făptuitor, dar mi-aș dori ca oricărui om care are o astfel de tentație să-i fie frică de brațul lung al legii. Asta e o primă condiție, pentru că dacă justiția nu funcționează cu celeritate acolo unde tentația poate fi mare înseamnă că avem o mare problemă.

Bineînțeles, noi vom încerca acum la Ministerul Economiei pe partea de localizare a proiectelor să ne uităm la felul în care se desfășoară proiectele. Vom încerca să monitorizăm managementul fiecărei companii și să nu întoarcem capul când se va observa ceva.

Nu cred că Justiția va fi perfectă a doua zi, dar este nevoie de o eficiență a actului de justiție, inclusiv pentru aceste contracte ale SAFE.

Îndemn avertizorii de integritate să sesizeze, orice cetățean, orice politician trebuie să sesizeze anumite acte de corupție dacă observă ceva, dacă află că cineva fură. Avem o responsabilitate majoră ca în această perioadă să profităm de oportunități și să ne apărăm. Iar apărarea înseamnă consolidarea industriei de apărare.

Și orice scurgere de bani orice bătaie de joc privind calitatea producției înseamnă o deviere de la acest scop. Nu ne permite ca în următorii 5 ani cât durează SAFE să nu ne consolidăm accelerat, să recuperăm întârzierea, pentru că nu suntem nici cea mai dezvoltată, nici cea mai nedezvoltată țară din lume în apărare.

Nu putem sta relaxați să credem că nu ne afectează. De aceea fac apel către fiecare om din conducerea companiilor să nu cedeze vreunei tentații, care poate fi legată și de lene sau incompetență. Ne trebuie aplicare asupra acestor decizii, ne trebuie rapiditate, pentru că altfel lucrurile nu se vor desfășura bine în SAFE.

Pe apărare este mult mai grav, efectele unor întârzieri sau defecțiuni înseamnă amenințări la securitatea țării”, a declarat ministrul Economiei Irineu Darău, la Interviurile „Adevărul”.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite