Consiliul Concurentei va sesiza direct Curtii de Apel neregulile din institutiile statului
0Consiliul Concurentei va sesiza toate neregulile constatate in cazul regiilor autonome, societatilor cu capital majoritar de stat, institutiilor si organismelor publice care nu au autoritate publica
Consiliul Concurentei va sesiza toate neregulile constatate in cazul regiilor autonome, societatilor cu capital majoritar de stat, institutiilor si organismelor publice care nu au autoritate publica direct Curtii de Apel. Guvernul a aprobat un proiect de lege, potrivit caruia Consiliul Concurentei nu mai are obligatia sa sesiseze autoritatile centrale sau locale cu privire la institutiile din subordinea acestora care au abuzat de o pozitie dominanta. In prezent, autoritatea de reglementare in domeniul concurentei se poate adresa Curtii de Apel doar in situatia in care abaterea nu este remediata in termen de 30 de zile de la sesizarea autoritatilor centrale sau locale. Potrivit reprezentantilor Consiliului Concurentei, daca neregulile constatate in cazul regiilor autonome si altor institutii nu au fost remediate in urma sanctiunilor impuse, Curtea de Apel va dispune masurile pe cale judecatoreasca ce se impun a fi luate. Modificarea legislativa este necesara deoarece "toti participantii din piata trebuie sa aiba un tratament egal" si, in cele mai multe cazuri, autoritatile centrale si locale nu au reusit sa rezolve situatiile de abuz de pozitie dominanta al institutiilor din subordine, spun surse guvernamentale.

















































