Cine este Răzvan Nicolescu, propus ca ministru delegat pentru Energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Nicolescu, 36 de ani, propus ca ministru delegat pentru Energie, este vicepreşedinte al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare in Energie (ACER) iar, în perioada 2006-2008, a fost reprezentant al României la Comisia Europeană pe probleme de energie.

Din 2008, Nicolescu a activat în cadrul Petrom, cea mai mare companie românească, unde a deţinut funcţia de director de afaceri publice şi reglementare.

În 2007-2008 a făcut parte din grupul de dialog Uniunea Europeană - Rusia pe strategii energetice comune, iar în 2008 a fost membru în Consiliul Consultativ al Agenţiei Europene Euratom.

Absolvent al Politehnicii Bucureşti, Facultatea de Energetică, el a terminat în anul 2008 şi un program MBA al Solvay Business School din Bruxelles, Belgia. 

Principalele probleme pe care va trebui să le gestioneze în cadrul ministerului sunt noua insolvenţă a Hidroelectrica, reluarea calendarului de listări, fiind programate în acordul cu instituţiile internaţionale Electrica şi Complexul Energetic Oltenia, plus Hidroelectrica dacă iese din reorganizare judiciară. La toate acestea se adaugă problema notificării la Bruxelles a măsurilor de amânare a certificatelor verzi pentru producţia de energie verde şi scutirea industriei de obligaţia de a achiziţiona 85% din aceste certificate.

Renegocierea sistemului de redevenţe la petrol şi gaze, alături de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Ministerul Finanţelor reprezintă o altă provocare pentru Guvernul României. Acestea sunt blocate de zece ani la un nivel situat între 3,5% şi 13,5% din valoarea producţiei, nivel considerat mult sub cele europene din Marea Britanie, Danemarca sau Norvegia. Anterior, Constantin Niţă, fostul ministru delegat pentru Energie, anunţa creşterea redevenţelor la „media europeană“, premierul Victor Ponta anunţând şi un „regim stimulativ“ pentru dezvoltarea producţiei.

În luna noiembrie, Nicolescu declara că România ar putea deveni exportator de gaze naturale din 2019, dacă fiscalitatea nu creşte atât de mult încât să afecteze producţia. El dădea atunci ca exemplu taxa de 1,5% pe construcţii speciale. „Doar două din cele 77 resurse naturale generează la bugetul de stat redevenţe reprezentând 85% din totalul redevenţelor colectate de România. Este vorba de petrol şi gaze. Celelalte resurse, aur, argint, marmură, pietriş, apă minerală etc generează doar 15%“, mai afirma el atunci, potrivit EnergyReport.ro.

Mai puteţi citi:

Exportul de energie din România în Basarabia, pus în pericol de fostul guvern ucrainean

Exportul de energie electrică din România către Repulica Moldova, planificat să înceapă anul viitor prin linia de înaltă tensiune Isaccea-Vulcăneşti, ar putea fi perturbat, după ce fostul Executiv de la Kiev a decis trecerea a peste 1.000 de kilometri de linii electrice interstatale, direct în oblăduirea Ministerului Energeticii din Ucraina. Acestea erau în proprietatea Moldelectrica sau în gestiune comună moldo-ucraineană.

Departamentul pentru Energie: Preşedintele Băsescu nu a luat în calcul date esenţiale atunci când a sesizat Curtea Constituţională

Departamentul pentru Energie susţine că a respectat toate procedurile în relaţia cu Comisia Europeană la modificarea legislaţiei privind producţia de energie regenerabilă, şi arată că preşedintele Traian Băsescu nu a luat în calcul „date esenţiale ale procesului de comunicare cu CE“.

Romgaz a obţinut un profit de 210 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 881 de milioane de euro în 2013

Cifra de afaceri a producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaş (simbol SNG pe Bursă) a crescut cu 1,5% anul trecut, la 3,89 miliarde de lei (881,2 milioane euro), deşi cantităţile de gaze interne şi din import livrate s-au redus. În acelaşi timp, profitul a scăzut cu 16,8%, la 930,7 milioane de lei (210,6 milioane de euro).

Remus Vulpescu: Contractele de energie ale „băieţilor deştepţi“ cu Hidroelectrica ar putea fi reinstaurate

Contestaţiile „băieţilor deştepţi“ la decizia de reziliere a contractelor cu Hidroelectrica au fost trimise din nou spre judecare, în urma deciziei de marţi a Curţii de Apel Bucureşti, astfel că aceste contracte ar putea intra din nou în vigoare, a declarat Remus Vulpescu, fost administrator special al companiei în perioada insolvenţei, citat de Agerpres.ro.

Anomalia românească: Preţul final al energiei tot creşte la consumator, deşi costurile producătorilor scad

Preţul energiei la consumatori creşte din ce în ce mai mult, deşi costurile de producţie au scăzut în ultimii ani, ceea ce preprezintă o anomalie, a declarat miercuri directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel.

După Hidroelectrica, nici Complexul Energetic Oltenia nu va fi listat la bursă în termenul convenit cu FMI. E nevoie de evaluarea rezervelor de cărbune

Listarea Complexului Energetic Oltenia la bursă ar putea avea loc după termenul stabilit cu FMI, luna iunie, întrucât evaluarea rezervelor de cărbune va dura cel puţin până la jumătatea anului, a declarat Laurenţiu Ciurel, directorul general al companiei.

ArcelorMittal: Jumătate din companiile mari consumatoare de gaze s-ar putea închide din cauza liberalizării. Preţul de import, mai mare decât cel de pe burse

ArcelorMittal cere o etapă de tranziţie până în 2018 pentru ca marii consumatori de gaze să se alinieze preţurilor europene, la fel ca şi consumatorii casnici, în caz contrar existând pericolul ca jumătate dintre marile companii consumatoare să se închidă, iar 400.000 de locuri de muncă să dispară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite