Cei mai bogați 12 miliardari au o avere cât 4 miliarde de oameni. Oxfam: Guvernele lingușesc elita
0Cei mai bogați 12 miliardari au o avere cât 4 miliarde de oameni, a afirmat luni ONG-ul Oxfam, înainte de începerea Forumului de la Davos, precizând că averea combinată a miliardarilor a atins un nivel record în 2025, „subminând libertatea politică" şi alimentând inegalitatea.

Într-un raport publicat în deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos, ONG-ul a arătat că averea miliardarilor globali a crescut cu 16% în 2025, ajungând la 18.300 miliarde de dolari, continuând o creştere de 81% din 2020. Cei mai bogaţi 12 miliardari „deţin mai multă avere decât cea mai săracă jumătate a umanităţii", aproximativ patru miliarde de oameni, denunţă Oxfam în raportul său privind inegalitatea, care constată în fiecare an o creştere a averii super-bogaţilor.
Anul trecut, lumea a ajuns pentru prima dată la peste 3.000 de miliardari, cu o avere combinată de 18.300 miliarde de dolari, a calculat ONG-ul britanic. Valoarea averii lor a crescut cu 16,2%, de trei ori mai rapid decât în ultimii cinci ani, în timp ce reducerea sărăciei a încetinit de la pandemia din 2020.
Oxfam leagă ultima creştere a averii de politicile conduse de preşedintele american Donald Trump, a cărui a doua administraţie a redus impozitele, a protejat corporaţiile multinaţionale de presiunea internaţională şi a facilitat controlul asupra monopolurilor. Preşedintele SUA este aşteptat miercuri la reuniunea organizată în această săptămână în staţiunea din Alpii Elveţieni de către Forumul Economic Mondial (WEF).
Politici fiscale loiale, reducerea la tăcere a vocilor disidente. Această acumulare de bogăţie permite ultra-bogaţilor să îşi asigure accesul la instituţii şi să cumpere instituţii media, „subminând libertatea politică şi erodând drepturile marii majorităţi", se plânge Oxfam. ONG-ul estimează că ultra-bogaţii sunt "de peste 4.000 de ori mai predispuşi să deţină funcţii politice" decât cetăţenii obişnuiţi. Organizaţia citează în mod specific Statele Unite, principala putere mondială, unde administraţia lui Donald Trump include mai mulţi miliardari.
„Decalajul tot mai mare dintre bogaţi şi restul creează în acelaşi timp un deficit politic extrem de periculos şi nesustenabil", a declarat directorul Oxfam, Amitabh Behar.
Behar a avertizat că guvernele „fac alegeri greşite pentru a linguşi elita", subliniind reducerea ajutoarelor şi renunţarea la libertăţile civile.
Raportul evidenţiază ceea ce numeşte influenţa tot mai mare a oamenilor de afaceri ultra-bogaţi asupra mass-media tradiţionale şi digitale. Miliardarii deţin acum peste jumătate din principalele firme media din lume, a declarat Oxfam, citând cazurile lui Jeff Bezos, Elon Musk, Patrick Soon-Shiong şi francezului Vincent Bollore.
Oxfam a îndemnat guvernele să adopte planuri naţionale de reducere a inegalităţii, să impună impozite mai mari asupra averii extreme şi să consolideze barierele dintre bani şi politică, inclusiv restricţii asupra lobby-ului şi finanţării campaniilor electorale.
Impozitele pe avere sunt percepute în doar câteva ţări, cum ar fi Norvegia, dar altele, precum Marea Britanie, Franţa şi Italia, au dezbătut măsuri similare.























































