Cea mai veche rafinărie din România, cu o tradiţie de 127 de ani, a fost radiată după ce a intrat în faliment

Rafinăria din Câmpina, imagine din anul 1908 FOTO ziaruloglinda.ro

Cea mai veche rafinărie din România, cu o tradiţie de 127 de ani, a intrat anul trecut în faliment, iar acum Tribunalul Bucureşti a dispus radierea societăţii din Registrul Comerţului.

Un complet din cadrul Tribunalului Bucureşti a admis falimentul rafinăriei Steaua Română din Câmpina, înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a dispus radierea societăţii din Registrul Comerţului, în urma unui proces în care o bancă şi o firmă care furnizează servicii de apă şi canalizare sunt debitori. Decizia nu este definitivă.

„Aprobă raportul final al lichidatorului judiciar. In baza art.132 al.2 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE BUCURESTI şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCURESTI, pentru efectuarea menţiunii. Potrivit art.136 din Legea nr.85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Cu recurs in 7 zile de la comunicare”, este sentinţa publicată pe portalul instanţelor de judecată.Procesul, în care Banca Comercială Română şi SC Hidro Prahova SA, firmă a Consiliului Judeţean Prahova, sunt debitori, a început la 17 iulie 2013. 

Rafinăria Steaua Română a fost construită în perioada 1895-1897.

În anul 1895, după emiterea primei legi a minelor în România, s-a înfiinţat societatea anonimă STEAUA ROMANĂ, cu capital atât român, cât şi străin.În anul 1897,  Rafinăria a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, extinzându-se pe o suprafaţă de 13,5 hectare şi fiind considerată cea mai modernă şi mai mare dintre rafinăriile din Europa.

Patrimoniul său se compunea din rafinării, schele, sonde, instalaţii de export la Constanţa şi Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o staţie de conducte de apă pe râul Doftana.

Perioada 1898-1913: dezvoltarea rafinăriei şi a localităţii Câmpina

Distilerie

În primul an de funcţionare, 1897, rafinăria distila circa30.000 tone ţiţei/an. După numai 2 ani, în 1899, distila circa95.000 tone/an, iar înainte de 1914, circa 560.000 tone/an.

Instalaţiile de prelucrare ale rafinăriei, în 1897, se compuneau dintr-o baterie cu 4 cazane ce formau secţia I şi realizau o distilare continuă, capacitatea zilnică fiind de 200 tone. În 1898, bateria a fost mărită la 8 cazane, iar în 1908, la 16 cazane cu o capacitate de 1200 tone pe zi.

În perioada 1904-1906, Rafinăria Câmpina s-a extins, construindu-se pe lângă bateria aminitită, o baterie discontinuă, formată din 9 cazane, constituind secţia a III-a, cu o capacitate zilnică de 400 tone, care în 1918 a fost transformată într-o baterie continuă, distilând 650 tone pe zi de ţiţei parafinat. Aceasta ultima instalaţie a fost folosită până în 1927, pentru obţinerea uleiului parafinos.

Construirea rafinăriei, precum şi rezultatele obţinute în numai câţiva ani, au declanşat o adevărată revoluţie industrială şi socială pentru oraşul Câmpina şi împrejurimi. În numai câţiva ani, au fost construite mai multe străzi noi, pavate, s-a introdus apă curentă la robinet şi iluminatul electric.

De asemenea, numărul locuitorilor a crescut vertiginos. Dacă în 1897 Câmpina număra circa 2.800 de locuitori, în anul 1912 numărul acestora depăşea 8.500.

Ţăranii din satele învecinate au învăţat noi meserii, necunoscute până atunci în zonă: rafinori, sondori, operatori de instalaţii, cazangii.

În anul 1904, se deschide în Câmpina o scoală de maiştri, sondori şi rafinori – prima de acest gen din Europa.

Viaţă culturală a cunoscut o dezvoltare fară precedent.

În perioada anilor 1910 -1913, în "Rafinăria Steaua Româna" investeşte firma germană Deutsche Petroleum A.G. Are loc o mărire a capitalului social de la 30.000.000 lei la 100.000.000 lei prin emiterea a 70.000.000 lei acţiuni noi, subscrise în întregime de Deutsche Petroleum A.G.’

Primul război mondial şi perioada interbelică

România intra în război alaturi de statele Antantei. Întregul sector petrolier intra sub controlul gospodăriei de război.

În noiembrie 1916, multe din instalaţiile rafinăriei au fost distruse de către Aliaţi pentru a nu cădea în mâinile inamicului. Ulterior sondele şi rafinăria au fost refăcute în regim de urgenţă de către germani. În anul 1917, Kaizerul Wilhelm al II-lea şi Mareşalul Machensen au vizitat Câmpina, atât de cunoscută pentru petrolul şi rafinăria ei.

Perioada interbelică este considerată perioada de glorie a Rafinăriei "Steaua Română", când au fost modernizate instalaţiile, au fost cumpărate utilaje noi, ajungându-se la prelucrarea unei cantităţi record de 1,4 milioane tone de ţiţei/an.

Al II-lea război mondial şi perioada postbelică

La 22 iunie 1941 România intra în război. Rafinăria "Steaua Română" îşi continua producţia, devenind astfel un obiectiv important de război. Germanii, interesaţi de asigurarea combustibilului necesar uriaşei maşini de război, acorda o atenţie deosebita "rafinăriei Steaua Română".

În anii celul de-al II-lea război mondial, Rafinăria "Steaua Română" a lucrat din plin şi a furnizat frontului motorină, benzină, uleiuri şi alte derivate.

La 1 august 1943, escadrilele britanice şi americane au bombardat Rafinăria Steaua Română, distrugând instalaţiile, sondele, lăsând în urma un adevărat dezastru.

În 1944 (5-6 mai; 10 şi 18 august), rafinăria va suferi alte 4 bombardamente, care o aduc în stare de neoperativitate.

După război, rafinăria are nevoie de 4 ani pentru a se reface.

În 1948, la naţionalizare, regimul comunist a preluat rafinăria în stare de funcţionare la capacitate refăcută, de circa 500.000 tone/an.

Circa jumătate de secol, Rafinăria "Steaua Română", ca întreagă economie românească, cunoaşte o perioadă de funcţionare bazată pe principiile socialiste de divizare a activităţii. Aceasta a dus la specializarea strictă a rafinăriei în producţia de uleiuri parafinoase şi de parafină, multe din celelalte produse fiind livrate prin sisteme de conducte către alte rafinării.