Oraşul din România în prag de faliment din cauza unor greşeli ale administraţiei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Societatea de termoficare a oraşului FOTO Cosmin Zamfirache
Societatea de termoficare a oraşului FOTO Cosmin Zamfirache

Municipiul Botoşani a fost obligat de instanţă, printr-o decizie definitivă, să achite 16 milioane de euro unei societăţi de stat, înfiinţată chiar de primărie, în încercarea de a nu-i lăsa pe localnici fără căldură, după falimentul Termica.

Săptămâna trecută, după un an de procese, Primăria Botoşani a primit cea mai grea lovitură din ultimii 13 ani. Astfel, după ce a pierdut şi procesul de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, municipalitatea este nevoită să plătească 16 milioane de euro fostei societăţi de termoficare a oraşului, S.C. Termica S.A., aflată în grija lichidatorului judiciar Lulu Dascălu. 

Dacă povestea acestui litigiu este destul de încâlcită, consecinţele sunt pe cât de simple, pe atât de tragice pentru oraşul din nordul Moldovei: autorităţile locale nu vor mai avea bani de nicio investiţie, nici măcar pentru a continua proiectele începute sau întreţinerea anumitor servicii. Pe scurt, Botoşaniul este bun de plată şi în pragul falimentului.

Un faliment cu cântec

Povestea a început în anul 2010, când Termica, societatea de termoficare a Consiliului Local Botoşani, falimenta cu datorii de peste 120 de milioane de lei şi exista riscul ca oamenii racordaţi la sistemul centralizat să rămână fără căldură. Autorităţile locale de la acea vreme au decis să închidă Termica şi să facă o nouă societate de termoficare, numită Modern Calor. 

Tot patrimoniul de la Termica a fost transferat pe noua firmă, fiind realizate şi investiţii masive cu fonduri europene. La doar un an de la falimentarea Termica, Lulu Dascălu, lichidatorul societăţii, a dat în judecată Primăria Botoşani, motivând că patrimoniul transferat către noua societate ar fi fost subevaluat.  Mai mult decât atât, a reclamat că Primăria nu a predat la timp nici punctele termice, încasând bani din chirii, sume cuvenite, de fapt, fostei societăţi Termica, preciza lichidatorul. Lulu Dascălu a cerut în instanţă anularea facturii de transfer al patrimoniului Termica către Primărie, dar şi suma aferentă chiriei încasată de municipalitate de pe punctele termice. În total, Primăriei i se cereau în instanţă în jur de 16 milioane de euro.

Un an de procese

Culmea, deşi problema era cunoscută în administraţia botoşăneană, lucrurile nu s-au mişcat hotărâtor până când edilii nu s-au trezit cu portăreii la uşă. Primăria a pierdut procesul cu lichidatorul Termica, iar în 2021 s-a trezit cu o somaţie de executare silită pentru cele 16 milioane de euro. O adevărată catastrofă pentru municipalitate, mai ales că executarea silită ar fi blocat toate conturile instituţiei, aşa că edilii au contestat această decizie şi au mers până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea magistraţilor a fost aceeaşi, Primăria Botoşani trebuie să plătească 16 milioane de euro.„Primăria trebuie să plătească lichidatorului 79 de milioane de lei pentru patrimoniul Termica. A fost ultima cale de atac pe care am avut-o şi trebuie să plătim această sumă”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Un oraş condamnat

Fără căi de atac şi puşi în faţa faptului împlinit, edilii spun că vor căuta ajutor la Guvern, sperând că vor fi ajutaţi de Ministerul Finanţelor. „Voi încerca să o rezolv prin Ministerul Finanţelor, care este cel mai important creditor pentru această sumă”, spune edilul. 

Dacă nu va primi ajutor, Botoşaniul intră în faliment. Astfel, nu vor mai putea fi derulate nici investiţii, dar nici nu vor mai putea fi asigurate simplele cheltuieli de funcţionare. „Este o sumă imensă pentru  bugetul municipiului, care nu mai permite dezvoltarea oraşului, inclusiv lucrurile uzuale pe care le aveam, inclusiv cheltuielile  de funcţionare”, conchide primarul.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un britanic care luptă în războiul din Ucraina a anunţat că unitatea sa din Mariupol se va preda ruşilor

Un român fără adăpost doarme pe străzile din Italia pentru că nu s-a vaccinat anti-covid. Motivul pentru care nu s-a imunizat

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite