Cât plătesc pentru ridicarea unei case?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul de construcţie al unei locuinţe presupune mai mult decât investiţia în materiale de construcţii şi plata manoperei. Acestora li se adaugă costurile necesare obţinerii proiectului casei şi al autorizaţiilor

Proiectarea, 3% din valoarea investiţiei

Adrian Iovescu,
Director birou de arhitectură ACCENT DESIGN

Arhitectul coordonează toată proiectarea casei, o documentaţie care include proiectele mai multor specialişti: cel de arhitectură , cel de rezistenţă - realizat de un inginer structurist, cel pentru de instalaţii sanitare, termice şi electrice - realizate de ingineri instalatori,studiul geo, ridicarea topo -  realizată de un inginer topometrist şi dosarele pentru avize, întocmite de arhitect. „Dacă aceste proiecte sunt coordonate şi sincronizate cu grijă de către arhitect, nu vor mai apărea improvizaţii inestetice şi costisitoare pe şantier, detalii greşite, ştiute «după ureche» de meşteri, care pot sa pună în pericol utilizarea clădirii în timp".

Toate aceste proiecte au nevoie de timp să fie elaboate, asa încât este bine ca arhitectul să fie contactat cu minimum trei luni înainte de a începe şantierul, pentru a avea la timp proiectul complet şi autorizaţia de construcţie de la primărie. La o casă, preţurile de proiectare pentru toate cele şase proiecte enumerate mai sus variază între 15 şi18 euro pe metru pătrat construit. Preţul pentru construcţie poate să varieze mult în funcţie de materiale, finisaje, instalaţii, dar, ca valoare orientativă, este situat între 500 şi 700 de euro pe metru pătrat construit.

„Proiectarea reprezintă până la 3% din valoarea totală, dar în functie de performanţele ei, influenţează deciziv modul cum sunt cheltuiţi restul de 97%". Un preţ mic de proiectare oferit de un arhitect poate presupune şi că acesta nu va aloca timp să asiste beneficiarul. „În măsura în care beneficiarii nu-şi angajează un manager de proiect, pe modelul vestic, arhitectul e cel care îi poate ajuta cel mai mult să evite greşelile".

Economie de 25%

Daniela Axinia, 
Asociat Ideal Proiect

Preţul unei construcţii realizate cu o firmă este de aproximativ 500-600 de euro pe metru pătrat, plus TVA, iar dacă se face în regie proprie, poate scădea până la 350-450 de euro pe metru pătrat, dar asta doar dacă aveţi experienţa necesară. „Altfel există riscul să cheltuiţi chiar mai mult decât în cazul în care veţi contracta o echipă specializată.

Construcţia în regie proprie vă poate ajuta aparent să economisiţi bani, dar mănâncă mult timp şi dă bătăi de cap". Pentru o casă cu deschidere de până la cinci metri, cea mai ieftină variantă este realizarea unei construcţii cu structura pe zidărie portantă. Cea mai mare flexibilitate a spaţiului o oferă însă structura pe cadre. Execuţia unui nivel de structură durează aproximativ patru săptămâni.

„Chiar dacă alegeţi să vă construiţi o casă în regie proprie, este bine să aveţi un manager de proiect sau un diriginte de şantier care să supravegheze lucrările. Ideal este ca acesta să fie ales înainte de a contacta un executant, mai ales că acesta vă poate recomanda un constructor şi poate supraveghea stabilirea devizelor". Preţul pentru un astfel de serviciu diferă în funcţie de tipul investiţiei.

În medie, pentru un diriginte de şantier se plătesc 200 de euro pentru fiecare stadiu fizic al clădirii, pentru consultanţă se percepe o taxă cuprinsă între 3% şi 10% din valoarea investiţiei, iar pentru asigurarea serviciului de project management se plăteşte o sumă cuprinsă între 3% şi 10% din valoarea investiţiei, precum şi 15-50% din valoarea economiilor realizate. În plus, pentru fiecare deviz se achită o sumă de 200 de euro.

Obţinerea autorizaţiei durează trei luni

Cristina Andreescu,
X4you International Group

Dosarul necesar pentru obţinerea autorizaţiei de construire trebuie să conţină certificatul de urbanism, diverse avize de la Electrica, ApaNova, salubrizare, mediu, gaze, telefon, apărare civilă, pompieri, Inspectoratul de Stat în Construcţii. Dacă terenul este situat într-o zonă istorică, în care se află monumente, acestor avize li se adaugă cel de la Ministerul Culturii. Dosarul trebuie să mai conţină un memoriu de arhitectură, studiu geotehnic şi actele juridice ale terenului. „Autorizaţia de construcţie este eliberată, în principiu, în 30 de zile, dar acest termen depinde de la o autoritate locală la alta, astfel încât termenul poate fi cuprins între două săptămâni şi patru luni".

Un alt act necesar pentru demararea unei construcţii este certificatul de urbanism, pentru care sunt necesare actele de proprietate, precum şi planul cadastral topo la scara 500 şi la scara 2.000. Acesta este eliberat, de asemenea, în 30 de zile. Preţul certificatului de urbanism depinde de suprafaţa terenului. De exemplu pentru un lot mai mic de 500 de metri pătraţi se plătesc 10 lei. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie este de 0,5% din valoarea investiţiei trecută în memoriul arhitectural, în cazul persoanelor fizice, iar pentru companii, taxa este de 1% din valoare.

Pentru obţinerea avizelor, ApaNova solicită 72 de lei, Electrica - 70 de lei, Distrigaz - 110 lei, avizul de Mediu costă 100 de lei, iar cel de salubritate diferă de la o societate la alta şi este cuprins între 270 şi 300 de lei. Taxa pentru avizul de la pompieri diferă în funcţie de suprafaţa terenului şi de gradul de ocupare al acestuia. Avizul de la Apărarea Civilă poate fi obţinut în cazul clădirilor mai înalte de patru etaje, dacă acestea sunt prevăzute cu adăpost pentru apărare locală antiaeriană.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite