BNR despre impozitarea multinaţionalelor: Finanţarea intra-grup va fi mai costisitoare. Companiile vor fi mai interesate de împrumuturi bancare
0
Începând cu ianuarie 2018, multinaţionalele vor fi impozitate în ţara unde-şi desfăşoară activitatea, acest aspect aplicându-se şi pentru sumele externalizate de acestea chiar dacă sunt împrumuturi intra-grup. Pentru că legea limitează deducerea dobânzilor, este foarte posibil ca marile companii să prefere împrumuturile bancare, în locul celor din cadrul aceluiaşi grup.
Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, a spus în deschiderea forumului „Fiscalitate pentru Industria Serviciilor Financiare” că băncile trebuie să configureze pachete financiare pe termen lung având în vedere că finanţarea intra-grup va deveni mai costisitoare odată cu intrarea în vigoare a legii privind impozitarea multinaţionalelor în ţara unde-şi desfăşoară activitatea.
„În condiţiile în care finanţarea intra-grup va deveni mai costisitoare din punct de vedere fiscal, atât interesul firmelor pentru împrumuturile bancare, cât şi capacitatea acestora de a contracta credite bancare, în condiţiile unui mai bun raport dintre datorii şi capital (debt/equity), se vor majora”, a spus Florin Georgescu.
Oficialul BNR a explicat că, în prezent, multinaţionalele din România au apelat foarte puţin la credite bancare (numai 8% din bilanţ), în principal din cauza gradului înalt de îndatorare.
Însă, pe măsură ce acestea îşi vor îmbunătăţi gradul de capitalizare, prin creşterea costului de oportunitate al împrumuturilor de la acţionari, cererea de credite din partea firmelor va deveni din ce în ce mai solvabilă.
„Cât din această şansă va fi valorificată de către sistemul financiar depinde de reuşita configurării unor pachete de produse financiare atractive pe termen lung”, a spus Georgescu.
Din ianuarie, doar 30% din valoarea creanţelor înstrăinate este deductibilă
Regimul fiscal al cheltuielilor reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate a fost revizuit recent, noile reguli urmând să se aplice de la 1 ianuarie 2018. În prezent, aceste cheltuieli sunt integral deductibile la calculul rezultatului fiscal, de anul viitor limitându-se gradul de deductibilitate la 30% din valoarea creanţelor înstrăinate.
Aceasta, deoarece conform notei de fundamentare a actului normativ, „din analizele făcute asupra modalităţii de stabilire a impozitului pe profit s-au evidenţiat efecte fiscale importante generate de înstrăinarea creanţelor, mai ales, în sectorul bancar”.