BNR a cheltuit 1,63 miliarde euro din rezerve pentru a proteja leul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţia "Leul românesc" la BNR

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) s-au redus în luna septembrie cu 1,63 miliarde euro, bani pe care analiştii consideră că instituţia i-a folosit pentru a ţine în frâu cursul de schimb şi pentru a nu lăsa leul să se deprecieze.

Potrivit datelor anunţate de BNR, la 30 septembrie 2017, rezervele valutare la Banca Naţională se situau la nivelul de 33,32 miliarde euro, faţă de 34,955 miliarde euro la 31 august 2017. O scădere de 1,635 miliarde euro, după ce în august, rezervele internaţionale al Băncii Centrale crescuseră cu 319 milioane de euro.

Analiştii ING susţin că BNR a intervenit pe cursul de schimb, cu până la un miliard de euro, astfel încât să păstreze leul sub 4,6/euro, scrie profit.ro.

Luni, euro a coborât pentru prima dată în ultima lună sub nivelul de 4,59. Luni, BNR a cotat euro la 4,5871 lei. Ultima dată când euro a fost cotat sub 4,59 lei a fost în data de 25 august, când un euro se schimb ape 4,5869 lei.

Ce operaţiuni a mai făcut BNR                        

Potrivit raportului BNR, în cursul lunii septembrie au avut loc intrări de 965 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 2,6 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. Plăţile de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută au însumat circa 1,385 miliarde euro, din care rambursări de capital şi dobândă aferente împrumutului luat de Ministerul Finanţelor Publice de la Comisia Europeană în anul 2009, de 1,177 miliarde euro.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,639 miliarde euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2017 au fost de 36,959 miliarde euro, faţă de 38,62 miliarde euro la 31 august 2017.

Plăţile scadente în luna octombrie 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 263 milioane euro.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite