Blestemul lui Otzi,samanul din Alpi

Şapte persoane au murit în mod straniu după descoperirea mumiei "Omu lui zăpezilor", în sudul Austriei Morţi suspecte şi întâmplări ciudate învăluie descoperirea şi cercetarea

Şapte persoane au murit în mod straniu după descoperirea mumiei "Omu lui zăpezilor", în sudul Austriei

Morţi suspecte şi întâmplări ciudate învăluie descoperirea şi cercetarea mumiei lui "Ötzi - Omul Gheţurilor" din Alpii austrieci. Şamanul din neolitic pare a fi mult mai puternic dincolo de moarte decât Tutankamon, al cărui blestem, se spune, că a ucis zeci de persoane. Sau sunt simple superstiţii moderne?

Blestemul lui Tutankamon, a cărui mumie a creat primul mit al "Blestemului faraonului", pare a fi depăşit de enigmaticul Ötzi. Povestea lui a început în 1991, în Munţii Alpi, în Valea Otz, la graniţa dintre Austria şi Italia. Turistul german Helmut Simon a descoperit mumia unui bărbat care a trăit acum 5300 de ani. Acesta avea să devină celebru sub numele de "Ötzi - Omul Gheţurilor".

În urma cercetărilor, s-a avansat ipoteza că bărbatul, în vârstă de peste 40 de ani - ceea ce era o vârstă "matusalemică" pentru neolitic, fusese atacat de semeni ai lui, fiind ucis de o săgeată, al cărui vârf a fost descoperit în trup şi de multiple tăieturi pe braţe şi piept. La început a fost considerat un vânător, prins de o furtună de zăpadă pe când încerca să treacă prin Pasul Alpilor.

Povestea s-a complicat când s-au descoperit 57 de tatuaje pe corpul său, poziţionate în puncte de acupunctură - aşa cum sunt ele cunoscute de medicina tradiţională asiatică -, şi pete de sânge de la patru persoane pe hainele sale din piele şi blană şi pe cuţit.

Atunci s-a avansat ipoteza că bărbatul fusese un şaman, iar sângele de pe hainele sale era posibil să provină de la sacrificii umane. Deşi unii cred că provine de la atacatori, Ötzi ripostând la atac. Ultima ipoteză despre Ötzi este mai bizară decât tot ce s-a pomenit vreodată: Ötzi a fost un şaman cu puteri extraordinare, care îi permiteau să călătorească în timp şi spaţiu! De unde asemenea supoziţii? Din expertizarea tuturor lucrurilor găsite la faţa locului la Universitatea din Innsbruck s-a constatat că bărbatul trăise în urmă cu peste 5000 de ani, dar săgeata care l-a ucis era veche de 7000 de ani!

Toporul cu cap din bronz din traista lui data din sec. I e.n., iar pielea din care erau croite hainele provenea de la o specie de capre originare din China. De aici şi până la încolţirea ipotezei călătoriilor în timp nu mai era decât un pas. Şi, dacă tot avea astfel de puteri, de ce n-ar fi copt un blestem împotriva celor care l-au ucis şi a celor care îi vor deranja somnul de veci? Specialiştii au concluzionat că Ötzi nu a murit pe loc, dar nu a mai putut să-şi trateze rănile - avea în traistă un soi de fungus cu proprietăţi antiinflamatoare -, fiind surprins de furtuna de zăpadă. A avut însă răgazul, spun ocultiştii, să arunce blestemul cumplit. Nu se ştie nimic despre cei care l-au ucis, dar câţiva cercetători care i-au atins trupul au murit deja în condiţii bizare.

Prima victimă a fost chiar cel care l-a găsit, Helmuth Simon, care a murit îngheţat, într-o furtună de zăpadă care l-a prins în drum spre Valea Otz. Nu apucase să încaseze cei 100.000 de dolari pe care un tribunal decisese că îi merită pentru că descoperise mumia. Şeful echipei de căutare a turistului german, Dieter Warnecke, a făcut sinistra descoperire. Şi a murit la o oră după ce Helmuth a fost îngropat! Doctorul Rainer Henn, care a condus expertiza asupra mumiei lui Ötzi, a murit într-un accident de maşină în timp ce se ducea la o conferinţă de presă pe tema Omului Gheţurilor. Alpinistul profesionist Kurt Fritz, care a organizat transportarea mumiei şi a obiectelor găsite, a murit într-o avalanşă izbucnită în regiunea pe care o cunoştea perfect, în timp ce colegii săi din echipă au supravieţuit.

Jurnalistul Rainer Hoelzl, care a filmat un documentar despre Ötzi, a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală şi a decedat după doi ani. Profesorul Konrad Spindler, care a condus un grup de cercetare a mumiei de la Universitatea din Innsbruck, a murit în urma unor scleroze multiple. Spindler ştia deja despre blestem şi ţinuse o conferinţă despre superstiţiile oamenilor moderni. Recent, doctorul Tom Loy, specialist în chimie moleculară, care studia ADN-ul lui Ötzi, a murit în Australia, în condiţii neelucidate.

Vrăjile lui Tecumseh aruncate asup ra preşedinţilor americani aleşi în anii care se termină cu cifra zero, do vedite ştiinţific de matematicieni

Moartea celei de-a şaptea persoane - număr magic - care a avut legătură cu descoperirea lui Ötzi a întărit legenda blestemului. Însă a adus şi speranţa că totul se va sfârşi aici, dat fiind puterea magicului număr "7" de a curma o "moria" - un blestem care acţionează de dincolo de moarte. Tom Loy, director al Laboratorului de Știinţe Arheologice al Universităţii din Queensland , ar putea fi ultimul din "moria" lui Ötzi.

El a fost găsit mort în apartamentul său din Brisbane, Australia, în timp ce pregătea o lucrare despre Ötzi. După constatarea legistului, era mort de mai multe zile când a fost descoperit cadavrul său. Ce-i drept, Loy suferea de o boală a sângelui, dar aceasta îi fusese diagnosticată la puţin timp după ce drumul său s‑a intersectat cu cel al mumiei, şi legistul oricum nu a pus moartea pe seama bolii. În ciuda temerii că blestemul ar putea fi adevărat, mumia lui Ötzi este expusă la Muzeul de Arheologie din Bolzano, Italia, unde este vizitată de numeroşi turişti.

Cine ştie dacă a făcut şi alte victime printre vizitatorii care au dorit să-i atingă sarcofagul de sticlă?! "Blestemul lui Ötzi" este, conform specialiştilor în ştiinţe oculte, mult mai bine definit decât cel al faraonului Tutankamon, care a înfierbântat imaginaţia lumii întregi, astfel încât s-a şi pierdut şirul romanelor şi filmelor inspirate de acesta. După ce a analizat toate morţile considerate suspecte legate de descoperirea mormântului lui Tutankamon, cercetătorul Mark Nelson, de la Monash University din Australia, a concluzionat că nu a fost nimic suspect, că decesele sunt prea dispersate în timp, cei mai mulţi murind de bătrâneţe sau din cauze specifice vârstei. Nelson crede că doar moartea Lordului Carnarvon poate fi pusă în legătură cu mormântul lui Tutankamon, dar şi aceasta din cauza ciupercii "aspergillus niger" şi nu a blestemului. Oare?

Pedeapsa faraonilor

"Cea mai cumplită pedeapsă se va abate asupra celor ce deranjează somnul faraonilor", scria ziarista Marie Corelli că ar fi fost mesajul inscripţionat în mormântul lui Tutankhamon. Lordul Carnarvon, un împătimit al comorilor egiptene şi sponsorul expediţiei care a dus la descoperirea singurului mormânt intact al unui faraon - de către Howard Carter, la sfârşitul anului 1922, auzise de blestemul faraonilor, inscripţionat în multe morminte. După unii istorici, acest tip de mesaj a fost introdus mult mai târziu de preoţii care voiau să protejeze mormintele de jefuitori. "Moda" jefuirii mormintelor din "Valea Regilor" data încă dinainte de moartea lui Tutankamon. Pedeapsa capitală pentru recidivişti era tragerea în ţeapă! În mormântul lui Tutankamon - care fusese găsit intact - nu exista decât o inscripţie pe statueta zeului Anubis: "Eu sunt cel care îi apără pe decedaţi!".

Un mesaj ritualic. Restul "blestemului" fusese adăugat oare de presă? Lordul Carnarvon avea însă cunoştinţă de întâmplări stranii petrecute în vremea lui, când o expediţie anterioară celei a lui Carter urmărise să aducă în Anglia sarcofagul unui faraon. La scurt timp după ce conducătorul expediţiei a obţinut sarcofagul, şi-a pierdut un braţ în urma exploziei propriei arme. Apoi, nava în care fusese trimis sarcofagul în Anglia a naufragiat, iar casa în care fusese ţinut sarcofagul a ars.

Un fotograf care imortalizase sarcofagul pe peliculă s-a împuşcat, fără niciun motiv. Totuşi, lordul erudit nu credea în blesteme. Spera că Tutankamon îi va aduce bogăţii imediate şi faimă eternă. "Ai grijă ce-ţi doreşti", i-ar fi spus soţia sa, Almina Victoria. Lordul a fost prima victimă a lui Tutankamon şi, conform specialiştilor, singura în legătură directă cu acesta. Lordul a murit în aprilie 1923, la două luni după ce intrase în mormântul faraonului. Atunci a fost înţepat de o muscă sau un ţânţar. Rana s-a infectat, apoi s-a suprainfectat când lordul s-a bărbierit şi în final infecţia s-a localizat la plămâni, ceea ce l-a dat gata în acele timpuri, când penicilina nu se descoperise încă. Lady Carnarvon, care credea în blestemul faraonilor, a renunţat imediat la cele peste 1.000 de obiecte colecţionate de soţul ei din mormintele egiptene, pentru suma de 125.000 de dolari, în favoarea Muzeului Metropolitan.

Lista neagră
Ulterior, s-a descoperit cauza îmbolnăvirii multor oameni care au coborât în mormintele faraonilor, dar unii au rezistat "blestemului". Conform dr. Caroline Stenger-Phillip, este vorba de ciuperca "Aspergillus niger", găsită în multe morminte antice, din cauza ofrandelor alimentare lăsate în camerele mortuare. Sporii ciupercii, ajunşi în plămâni, se dezvoltă rapid formând colonii ce provoacă leziuni în ţesut. Netratată corespunzător, boala poate deveni letală. Lordul Carnarvon inhalase sporii şi avea oricum un organism slăbit. De aceea i se şi recomandase clima Egiptului!

Lista morţilor cauzate de "blestemul lui Tutankamon" este însă foarte lungă. În şase ani de la descoperirea mormântului, 12 persoane care făcuseră parte din echipa lui Carnarvon muriseră. Au urmat alţii. Secretarul expediţiei, Richard Bethell, a fost găsit mort în patul său. Radiologul Archibald Reid, care a făcut prima radiografie mumiei, a murit la scurt timp după întoarcerea sa în Anglia. Arheologul Arthur Mace, care era unul dintre conducătorii expediţiei, a intrat în comă şi a murit înainte ca doctorii să stabilească diagnosticul. În 1930, doar doi dintre membrii echipei care au intrat în mormântul faraonului mai erau în viaţă. În 1970, unul dintre aceştia, Richard Adamson - paznicul care dormise în camera mortuară - a dat un interviu la un post de televiziune, în care a negat ipoteza existenţei vreunui blestem. După emisiune, a fost implicat într-un accident.

În urma impactului, Adamson a fost aruncat din taxiul în care se afla pe stradă. Fusese pentru a treia oară - număr fatidic - când susţinuse în public că nu crede în blestem. Când afirmase prima dată, soţia sa a murit pe neaşteptate, după 48 de ore. La a doua afirmaţie, fiul său şi-a rupt coloana vertebrală într-un accident de avion. După a treia întâmplare, Adamson a crezut puţin, dar a scăpat nevătămat. Însă, în 1980, el a murit exact în locul unde căzuse din taxi.

Acelaşi lucru îl mai păţise unul care nu crezuse în blestem. Gamal Mehrez, directorul general al Departamentului de Antichităţi al Muzeului din Cairo, a afirmat în 1972 că el nu crede în blestem. În acelaşi an, pe 3 februarie, când tezaurul lui Tutankhamon a fost mutat de la Cairo la Londra, pentru o expoziţie, doctorul Mehrez a murit subit. Avea doar 52 de ani. Anul trecut, jurnalista britanică Lesley-Ann Jones a redeschis subiectul blestemului. Ea susţine că a moştenit de la foştii socri două lăzi cu relicve furate din mormântul lui Tutankamon, care i-au cauzat tot felul de întâmplări neplăcute în ultimii opt ani, de când a intrat în posesia lăzilor.

Lesley a divorţat, şi-a pierdut agentul literar într-un accident stupid, a făcut meningită, apoi cancer de piele şi era să fie omorâtă, ziua în amiaza mare, de un hoţ care voia să-i fure inelul.

"Candidaţii" lui Tecumseh

Se pare că blestemul lui Tutankamon funcţionează totuşi, cel puţin la nivel mintal. "Blestemul lui Tecumseh" afectează, la fiecare 20 de ani, toţi preşedinţii americani aleşi în anii care se termină cu "0". Aceştia nu apucă să-şi termine mandatul. Tecumseh a fost o mare căpetenie a indienilor Shawnee. El a unit triburile din nord-vestul, sudul şi estul văii Mississippi împotriva trupelor americane conduse de generalul William Henry Harrison. Fratele lui Tecumseh, Tenskwatawa, era un şaman care şi-a câştigat faima anunţând eclipsa de soare din 1806 şi cutremurul din 1811. În acel an a avut loc marea bătălie între generalul Harrison şi Tenskawatawa, la Tippencanoe, când trupele americane au şters aşezarea de pe suprafaţa pământului, provocând numeroase victime, în majoritate femei, copii şi bătrâni.

Tecumseh nu tolera uciderea oamenilor necombatanţi şi nici torturarea prizonierilor. Văzând ce au făcut oamenii lui Harrison, l-a blestemat, ca în cazul în care va ajunge preşedinte, să nu apuce să-şi termine mandatul. Se zice că Tenskawatawa este cel care a "lărgit" blestemul, astfel încât, la fiecare 20 de ani de la alegerea lui Harrison, preşedintele respectiv să moară înainte de a-şi încheia mandatul şi "feţele palide" să-şi aducă aminte de suferinţa provocată poporului amerindian.

Reagan a suprevieţuit unui atentat

William Henry Harrison a fost ales preşedinte în 1840. Discursul său, de 40 de minute, în faţa alegătorilor, a avut loc în aer liber. Proaspătul preşedinte a răcit şi, o lună mai târziu, a murit de pneumonie. Abraham Lincoln a fost ales în 1860. Nici nu-şi intrase bine în atribuţii când a fost asasinat de John Wilkes Booth. James Garfield a fost ales în 1880 şi a fost împuşcat mortal patru luni mai târziu, de Charles J. Guiteau. William McKinely a fost ales în 1900. După un an şi jumătate, a fost ucis de Leon F. Czolgosz. Warren G. Harding, ales în 1920, a murit de infarct în camera lui de la Hotelul Palace. Franklin Delano Roosevelt a fost ales în 1940 pentru al treilea mandat, pe care şi l-a dus la bun sfârşit, în ciuda bolilor care îl chinuiau: paralizie de la brâu în jos, probleme cardiace.

Dar, al patrulea mandat, început în 1944, nu l-a mai terminat. A murit pe 15 aprilie 1945, din cauza unui anevrism cerebral. Pentru că a fost ales într-un an ce se termina în "0", (1940), el rămâne pe lista lui Tecumseh, a preşedinţilor care nu apucă să-şi termine mandatele. Asasinarea lui John F. Kennedy, ales în 1960 şi împuşcat în 1963, a întărit credinţa că blestemul lui Tecumseh este de neoprit, deşi toţi preşedinţii aleşi în ani care se terminau cu "0" beneficiau de pază şi protecţie sporită. Ronald Reagan a fost ales în 1980. Nancy, soţia lui, o femeie superstiţioasă, era obsedată de blestemul indianului şi-l teroriza cu măsurile de protecţie.

Degeaba! 69 de zile de la alegere, Ronald Reagan a fost împuşcat. Rănile sale au fost atât de grave, încât doctorii nu au crezut că va scăpa. Nancy a organizat ore de rugăciuni colective, convingându-i şi pe indieni să se alăture. Reagan a supravieţuit, în cele din urmă.

Matematicienii au concluzionat fără echivoc că probabilitatea ca cei şapte preşedinţi să moară din pricina blestemului este de 87, 5 la sută. Matematicienii l-au "taxat" pe Roosevelt, pentru că acesta a terminat mandatul din "anul fatal". Astrologul Mark Dodich a remarcat în plus că blestemul lui Tecumseh a funcţionat pe alinierea sub un semn de pământ a planetelor Jupiter şi Saturn, care se repetă o dată la 20 de ani. La Reagan, cele două planete s-au aliniat sub semn de aer! În 2000, când a fost ales George W. Bush, Jupiter-Saturn au fost sub semn de pământ, Taur, care se va repeta abia după 600 de ani. Dodich crede că blestemul se încheie la Bush.

Până acum, acesta a scăpat din atentatul din timpul discursului său din Georgia, când Vladimir Arutinian a aruncat o grenadă la 20 de metri de preşedinte. Grenada a fost defectă şi n-a explodat! Să se fi consumat blestemul lui Tecumseh după moartea celor şapte preşedinţi, conform regulilor "moria"? Sau este doar o abatere? Timpul o va dovedi.