BILANŢ SUMBRU Pierderile Oltchim s-au dublat anul trecut, vânzările au scăzut la jumătate
0Pierderile Oltchim, companie aflată în insolvenţă de la finele lunii ianuarie , s-au dublat anul trecut şi au ajuns la 403,3 milioane de lei (90,5 milioane de euro), iar vânzările s-au înjumătăţit, la 760,6 milioane de lei (170,7 milioane de euro), potrivit rezultatelor financiare preliminate transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti.
În exerciţiul financiar anterior, combinatul chimic a consemnat pierderi de 198,3 milioane de lei şi vânzări de 1,528 miliarde de lei. În condiţiile în care activitatea a fost oprită în luna august a anului trecut, Oltchim a înregistrat în 2012 pierderi din exploatare de 276,4 milioane de lei (62 de milioane de euro), de trei ori mai mari decât cele consemnate în 2011, de 83,2 milioane de lei.
Cheltuielile cu materiile prime şi materialele au scăzut de peste două ori, la 426,7 milioane lei (95,7 milioane euro), în timp ce costurile cu salariile au avansat cu 4%, la 154,4 milioane lei (34,6 milioane euro).
Oltchim a încheiat anul trecut cu datorii totale de 2,789 miliarde de lei, în creştere cu peste 30%. Printre creditori Oltchim se numără BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM şi CFR Marfă.
Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie, după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut pentru că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat. În prezent, combinatul lucrează la o capacitate foarte redusă.
Potrivit administratorilor judiciari ai companiei din Râmnicu-Vâlcea, cauzele insolvenţei Oltchim sunt deciziile manageriale greşite, vânzările în pierdere, tranzacţiile companiei cu firme controlate de conducerea combinatului şi remunerarea non-performanţei.