Băncile se întrec în oferte promoţionale, în perioada Sărbătorilor
0Costi Dobrea
Ultima parte a anului vine cu mai multe solicitări pentru credite de consum. Iar băncile folosesc diverse metode pentru a ocoli restricţiile impuse de BNR, încercând să profite cât mai mult de apetitul populaţiei pentru consum.
Perioada Sărbătorilor de iarnă aduce un nou val de creştere a consumului. În mod tradiţional, ultimul trimestru al anului înseamnă un volum mai mare de credite de consum acordate populaţiei. Ultimele date publicate de Banca Naţională a României (BNR) indică faptul că, în lunile octombrie-decembrie, viteza de creştere a soldului împrumuturilor acordate persoanelor fizice sporeşte cu circa două-trei procente faţă de media lunilor anterioare. Spre exemplu, în ultimul trimestru al anului trecut, când cele mai multe credite de consum erau acordate în lei din cauza limitării împrumuturilor în valută la nivelul întregului sistem bancar, soldul creditelor în monedă naţională înregistra o creştere lunară de peste 7%, faţă de un nivel de circa 5% în perioada ianuarie-septembrie 2005.
Iar datele BNR, precum şi politica băncilor comerciale, indică faptul că evoluţia s-ar putea repeta şi în acest an. Astfel, viteza de creştere a creditelor de consum, în perioada ianuarie-septembrie a anului curent, a fost aproape la acelaşi nivel cu cea înregistrată în lunile similare din 2005. Iar, pe lângă ofertele promoţionale din magazine, sistemul bancar încearcă să profite de apetitul populaţiei pentru cumpărături, venind cu dobânzi atrăgătoare pentru a câştiga cât mai mulţi clienţi. Însă creditele oferite de băncile comerciale au costuri avantajoase numai pe perioada promoţiei. Unul dintre motivele principale pentru care dobânzile sau comisioanele percepute pentru împrumuturi sunt mai mici decât cele din lunile anterioare ţine de încercările Băncii Naţionale de a limita viteza de creştere a creditului. Astfel, ultimele restricţii impuse de BNR obligă instituţiile de credit să ia în calcul, în momentul încadrării ratei în limita de 30% din veniturile nete, toate costurile asociate împrumutului. Până în momentul intrării în vigoare a acestei norme, în luna noiembrie, băncile calculau gradul de îndatorare pornind numai de la împrumutul propriu-zis şi dobânda aferentă. De aceea, au apelat la soluţia transferării unei părţi din costul reprezentat de dobândă în comisioane de gestiune a creditului. Adică, împrumutul rămânea la fel de scump, dar clientul putea apela la un credit de o valoare mai ridicată.
În schimb, ultima restricţie a băncii centrale a blocat această portiţă găsită de instituţiile de credit. Totuşi, băncile comerciale au găsit noi metode de a ocoli şi ultimele piedici impuse de BNR, încercând să menţină, în acelaşi timp, marja de profitabilitate adusă de împrumuturile acordate persoanelor fizice. Astfel, perioada de acordare a împrumuturilor cu ipotecă a fost mărită. Sau, o altă portiţă este reprezentată de oferte promoţionale. Un împrumut cu o dobândă sau un comision mai mic în primele luni înseamnă că solicitantul poate primi un credit de o valoare mai ridicată, din moment ce rata folosită pentru calcularea gradului de îndatorare este scăzută promoţional. Însă, în momentul finalizării promoţiei, împrumutul revine la costul real, mai mare decât cel din momentul semnării contractului de credit.
Pe lângă ofertele promoţionale, o sursă de creditare ar putea fi reprezentată, din nou, de valută. În ultima şedinţă a Consiliului de administraţie al BNR, restricţiile impuse creditării în valută au fost eliminate. Adică, începând cu anul viitor, băncile comerciale vor putea acorda în voie împrumuturi în euro, dolari sau, mai nou, în monede "exotice", cum ar fi francul elveţian sau yenul japonez (cele mai ieftine surse de finanţare la nivel internaţional). Un exemplu pentru atractivitatea creditelor în monede "exotice" este reprezentat de Ungaria, unde circa jumătate din creditele în valută sunt acordate în franci elveţieni. Pe de altă parte, Ungaria reprezintă un exemplu şi al riscului asociat împrumuturilor în valute.
Astfel, în cazul unei deprecieri a monedei naţionale (forintul maghiar a scăzut cu aproape 9% în numai o lună din acest an), clienţii care au împrumuturi în valută, dar venituri în lei, ar putea constata că plătesc o rată mai mare decât pentru un credit de valoare similară, dar acordat în monedă naţională.























































