Aproape 70 de sesizări privind legea dării în plată au ajuns la CCR. Cele mai multe dosare sunt înregistrate de băncile care au dat credite în franci în anii de boom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai multe sesizări privind controversata dare în plată ajung pe masa judecătorilor de la Curtea Constituţională (CCR). Astfel, până luni dimineaţa, 69 de dosare erau înregistrate la Curtea Constituţională, în faza de raport, acestea urmând să fie judecate, cel mai devreme, în toamnă.

Prima sesizare de neconstituţionalitate ajunsă la CCR, la 21 iunie, este formulată de UniCredit Bank, însă, între timp, toate marile bănci de pe piaţa locală, care au acordat un număr foarte mare de credite populaţiei înainte de criza economică, au înregistrate dosare la Curte. Cele mai multe sesizări au fost formulate de băncile care în perioada de boom economic au acordat multe credite, în special în franci elveţieni.  

Astfel, potrivit datelor de pe portalul Curţii Constituţuionale, cele mai multe sesizări au fost înscrise de Raiffeisen Bank, respectiv 14 dosare, de Bancpost – 13, Banca Românească – 11 şi Banca Transilvania (care a preluat Volksbank) – 10. Piraeus Bank a înscris la CCR cinci dosare privind darea în plată, BRD – patru, BCR – trei, iar Credit Europe Bank  şi Alpha Bank câte două. OTP Bank, Garanti Bank, UniCredit şi ERB New Europe Funding (subsidiară a Eurobank) – câte unul. 

De asemene, o sesizare de neconstituţionalitate a legii dării în plată a ajuns la CCR de la Judecătoria Sinaia, din oficiu. 

Deşi Legea dării în plată a intrat în vigoare în urmă cu numai două luni şi jumătate, deja peste 1.900 de dosare sunt înregistrare la judecătoriile din ţară, arată datele publicate pe portalul instanţelor de judecată. Aproape toate dosarele au ca obiect contestaţii înaintate de bănci sau de recuperatorii de credite faţă de Legea 77/2016 privind darea în plată. Aceste procese sunt, de fapt, un pas necesar pe care trebuie să îl facă băncile pentru a putea duce legea pe masa judecătorilor de la Curtea Constituţională a România. Deşi este vacanţă judecătorească şi în cele mai multe dosare nu s-a judecat încă nimic, există situaţii în care judecătoriile au admis excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de bănci asupra întregii legi privind darea în plată sau asupra unor anumite prevederi din aceasta.  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite