ANALIZĂ Firmele străine raportează pierderi în România, dar trimit acasă milioane de euro
0
În timp ce societăţile cu capital românesc au bilanţuri pozitive, companiile cu acţionariat din afara ţării realizează cifre de afaceri mai mari, dar depun bilanţuri care dau sold negativ. Acestea trimit în ţările de origine rate la împrumuturile anterioare în locul părţilor din profit, pentru care ar trebui să plătească impozite.
Datele oficiale privind comportamentul financiar al companiilor cu capital străin în România arată că acestea cumulează solduri negative de bilanţ (pierderi), chiar dacă domină net economia din punctul de vedere al cifrelor de afaceri, iar către firmele-mamă trimit mai mulţi bani decât primesc.
Pe scurt, firmele cu capital privat autohton au raportat profituri cu 23% mai ridicate decât cele cu capital străin (+1,3 miliarde de euro în 2014), apoi firmele cu capital străin au înregistrat pierderi mai mari cu 18% decât cele private autohtone (+0,7 miliarde de euro).
Iar contribuţia la valoarea adăugată brută a capitalului autohton este de trei ori mai mare comparativ cu a capitalului străin (două miliarde de euro), arată datele centralizate de Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor.
Dar tot statisticile BNR arată că firmele străine trimit acasă din ce în ce mai mulţi bani sau - ca să respectăm normele de raportare contabilă - trimit tot mai mulţi bani în raport cu cât primesc.
Indicatorul numit „creditele intragrup“ (o componentă a investiţiilor străine) are valori pozitive atunci când banii primiţi de la firmele-mamă sunt mai mulţi decât cei repatriaţi, şi valori negative atunci când banii repatriaţi, trimişi acasă, sunt mai mulţi decât cei primiţi.
Şi iată ce consemnează statisticile BNR: în 2014, „creditele intragrup au avut o valoare netă negativă de 155 de milioane de euro“, iar în 2015 „creditele intragrup au avut o valoare netă negativă de 305 milioane de euro“.
Practic, diferenţa dintre banii primiţi şi cei trimişi - în favoare celor trimişi - s-a dublat în perioada 2014-2015, de la 155 la 305 milioane de euro.
Secretul reţetei: pierderea provocată
Cum reuşesc, totuşi, firmele străine să trimită bani acasă în condiţiile în care au pierderi de pe urma activităţilor din România?
Există mai multe metode, dintre care cea mai intens folosită este împrumutul iniţial, în locul investiţiei.
La înfiinţarea firmei-fiică, din România, firma-mamă n-a făcut altceva decât să o împrumute, iar ulterior - să-i extragă din fonduri sumele necesare rambursării acelui împrumut.
Astfel că, indiferent de rezultatul financiar (pierdere sau profit în România), firma de aici trebuie mai întâi să-şi achite datoria către multinaţionala care a împrumutat-o.
„Capitalurile străine investite aici sub formă de împrumut, atunci când sunt rambursate intră în cheltuielile financiare şi nu se reflectă în performanţele locale. Întâi se pune problema recuperării banilor investiţi - ca împrumut - şi abia apoi, dacă mai rămâne, să se repatrieze profituri“, a explicat, pentru „Adevărul“, consultantul financiar Aurelian Dochia.
El a ţinut, însă, să precizeze că lucrurile trebuie studiate de la caz la caz, nu se poate face o generalizare la nivelul tuturor companiilor străine prezente în România. „Multinaţionalele îşi fac calcule globale, pentru a-şi optimiza cheltuielile - inclusiv fiscale - la nivel de grup.
Astfel că unele firme din România sunt abia în stadiul în care, după ce au fost împrumutate, încă nu au ajuns la rambursarea totală a creditului iniţial, dar sunt şi altele care sunt pe profit, îl declară şi plătesc impozitele aferente aici, după care repatriază doar dividendele realizate în România“.
O altă metodă constă în forţarea firmei-fiică să cheltuiască bani pe care în condiţii normale nu i-ar fi cheltuit.
Sistemele de redevenţe (decontarea dreptului de funcţionare sub brandul de notorietate mondială) sau obligaţia de a cumpăra materie primă numai de la grupul-mamă şi la anumite preţuri şi chiar consultanţa în management fac parte din aceste cheltuieli forţate prin care fiicele din România sunt stoarse de resursele financiare.
Problema (multinaţionalelor, de data aceasta) este că metoda de cheltuire forţată - prin aşa-numitele „preţuri de transfer“ - a resurselor financiare locale este interpretată de Fisc ca fiind o practică la limita evaziunii şi nu o dată firmele astfel gestionate ajung în colimatorul inspectorilor antifraudă.
Ce spun statisticile
Datele agregate de mai multe surse care monitorizează comportamentul capitalului străin în România arată că multinaţionalele fac afaceri mult mai mari (ca volum de vânzări) decât companiile cu capital local, cu mult mai puţine companii şi cu mult mai puţini angajaţi, dar ajung la performanţe mult mai slabe.
La nivelul anului 2014, ponderea companiilor româneşti în totalul din România era de 47%, în timp ce companiile străine ajunseseră la 49%. Diferenţa de 4% aparţine companiilor de stat.
Dintr-o cifră de afaceri totală de 1.088 de miliarde de lei pentru 461.000 de companii cu activitate, 509 miliarde de lei au fost realizate de firmele private româneşti (423.000 de companii), cu 2,4 milioane de salariaţi, iar 536 miliarde de lei - de către companiile străine (38.000 de companii), cu 1,18 milioane de angajaţi.
Deşi companiile străine au avut o cifră de afaceri mai mare, rezultatul lor net raportat (profit minus pierderi) a fost negativ, adică minus 700 de miliarde de lei după sursa BNR, respectiv minus două miliarde de lei după ZF.
De partea cealaltă, companiile româneşti au raportat un rezultat final pozitiv de 14 miliarde de lei (profit de 33 de miliarde de lei la pierderi de 19 miliarde de lei).
Decalajele tot mai adânci dintre capitalul străin şi cel autohton ar trebui să-i îngrijoreze pe cei aflaţi la „butoanele“ economiei, dar până în prezent nu s-au făcut auzite semnale sau reacţii oficiale în acest sens.
Se încarcă comentariile...
