Ambasadorul Canadei: România este pregătită să beneficieze în mod direct de toate prevederile acordului economic dintre UE şi Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este pregătită să beneficieze în mod direct de toate prevederile acordului economic dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA), iar impactul cel mai notabil cu rezultate imediate va fi eliminarea tarifelor pentru aproape toate produsele şi serviciilor pe care România le exportă în Canada, a declarat marţi Ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton.

Hamilton a prezentat, în cadrul unei conferinţe la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), acordul CETA ca fiind un angajament comun de a genera dezvoltare economică de ambele părţi ale Atlanticului, prin creşterea comerţului şi a investiţiilor, prin proceduri de arbitraj mai echitabile, independente şi mai transparente. Referindu-se la România ca stat membru al UE, Ambasadorul Canadei a precizat că ţara noastră este pregătită să beneficieze în mod direct de toate prevederile CETA: „Impactul cel mai notabil cu rezultate imediate va fi eliminarea tarifelor pentru aproape toate produsele şi serviciilor pe care România le exportă în Canada. CETA va elimina taxele pentru 99% din toate liniile tarifare, din care 98% vor fi scoase din uz deja la intrarea în vigoare provizorie, în cursul acestui an. (…) În România, mai mult de 40.000 de locuri de muncă susţin exporturile către Canada, iar CETA va deschide oportunităţi pentru noi locuri de muncă. Pe lângă reducerea tarifelor, accesul la miliarde de euro în proiecte publice de achiziţii, dar mai ales facilitarea circulaţiei persoanelor vor contribui la creşterea exporturilor”.

În vigoare în câteva săptămâni

Acordul CETA va intra în vigoare în câteva săptămâni, după ce va fi ratificat de fiecare Parlament al celor 27 de state din UE, precum şi cel canadian, potrivit preşedintelui CCIR, Mihai Daraban.

Potrivit acordului, cetăţenii români vor putea călători fără viză în Canada de la 1 decembrie 2017.

„ Este o chestiune de săptămâni intrarea în vigoare a acestui acord. Libera circulaţie începe cu 1 decembrie. Noi suntem oricum mai mult interesaţi de barierele tarifare şi de taxele vamale decât, practic, de libera circulaţie, că nu cred că aceasta a fost un impediment în a face afaceri cu Canada, dacă avem sau nu viză”, a declarat Daraban.

Noi oportunităţi

Daraban a amintit implicarea CCIR în conştientizarea mediului de business din România asupra beneficiilor acestui acord dintre Canada şi Statele UE, prin diverse acţiuni de informare: „Obiectivul primordial al CCIR este de a sparge acele bariere care ne-au adus în situaţia ca în spaţiul extra-european să contăm doar cu 15% din comerţul exterior al României. Practic, avem 70% comerţ intracomunitar, pe care nu am să-l mai numesc exterior, 15% către ţările europene non UE şi din păcate, către restul planetei doar 15%”.

El a spus că, în ceea ce priveşte Canada, că: „Din fericire, avem 203 milioane de euro exporturi de bunuri şi servicii şi un import de 260 milioane de euro. Exporturile de bunuri se situează la aproximativ 60 milioane de euro şi importăm de 90 milioane de euro. Cred că în viitor exportul de servicii va conta mult mai mult decât schimburile comerciale de mărfuri”.

Potrivit lui Daraban, pentru România, acordul CETA înseamnă noi oportunităţi.          

„Pe noi, în ansamblu, având în vedere structura noastră economică, acest acord CETA nu poate decât să ne avantajeze. Ne deschide, practic, alte oportunităţi pe planet, pentru că marea noastră problemă este că am rămas captivi UE, suntem ca un angrenaj, nişte lohn-işti pentru economia mare europeană. Trebuie să avem curaj să ieşim în afara graniţelor UE în ceea ce înseamnă comerţul. Acest acord ne deschide, practice, o oportunitate la care nu ne aşteptam: căderea baricadelor tarifare, 98% din ele cad, 93% taxe pentru ceea ce însemnă produse agroalimentare, recunoaşterea mai uşoară a calităţilor profesionale ale angajaţilor români, participarea la licitaţii pe piaţa canadiană”, a mai spus Daraban.

Întrebat unde este mai avantajos pentru un om de afaceri să exporte marfă, în Uniunea Europeană sau în Canada, Daraban a răspuns: „Money talks (banii vorbesc, n.r.), unde este mai avantajos!”.

Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada va crea oportunităţi noi şi de anvergură atât pentru statele Uniunii Europene, cât şi pentru Canada, va deschide noi pieţe pentru exportatori, va genera locuri de muncă de calitate pentru angajaţi şi va întări relaţiile existente între economia Canadei şi economiile statelor membre UE.

Tratatul comercial între Uniunea Europeană şi Canada (CETA) va genera oportunităţi semnificative pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri canadieni.

CCIR şi Ambasada Canadei au lansat, la sfârşitul lunii februarie, un chestionar privind gradul de informare a companiilor româneşti cu privire la CETA. Rezultatele vor fi prezentate la un seminar de afaceri, care va avea loc la sfârşitul lunii mai.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite