Povestea centralei nucleare de la Cernavodă. De la uraniul exportat în URSS ca despăgubiri până la crearea unei întregi industrii româneşti

Povestea centralei nucleare de la Cernavodă. De la uraniul exportat în URSS ca despăgubiri până la crearea unei întregi industrii româneşti

Nuclearelectrica produce acum, cu două reactoare, 18-20% din consumul naţional de energie. Cu patru ar ajunge la 40% şi ar deveni cel mai mare producător din ţară

Realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect de 6,5 miliarde de euro care se va afla în centrul negocierilor de săptămâna viitoare cu delegaţia Chinei, ar reprezenta un punct de cotitură în privinţa investiţiilor străine în sectorul energetic românesc.

Programul nuclear românesc reprezintă materializarea „visului“ avut de Nicolae Ceauşescu de reducere a dependenţei de URSS, iar statul a alocat toate resursele necesare pentru ca acest lucru să se întâmple.
 
Export de uraniu în URSS
 
Epopeea nucleară a României începe în anii ’50, când o societate mixtă, pe numele ei SovRom Cuarţit, a demarat operaiunile la Băiţa, în judeţul Bihor. Acesta nu extrăgea cuarţ, aşa cum lasă să se înţeleagă numele, ci uraniu. Materialul era exportat în URSS şi a fost echivalentul unui „tribut“ modern plătit de România. Din ţara noastră au fost exportate 17.288 de tone de uraniu, acesta fiind apoi utilizat la programul sovietic de realizare a bombelor atomice. Spre comparaţie, într-o şedinţă plenară a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, din 15-22 aprilie 1964, ministrul Bujor Almăşanu îi raporta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: „Am livrat 18.000 tone uraniu metal, iar pentru o centrală de 500 MW trebuie o încărcătură de 100 de tone şi apoi pentru fiecare an 70 de tone“. 
 
Liderii comunişti de la Bucureşti au fost permanent nemulţumiţi, atât de preţul oferit sub cel al pieţei, cât şi de faptul că procesarea nu se făcea în ţara noastră.
 
Acum singurul loc unde se mai extrage uraniu este Crucea, în judeţul Suceava, dar autorităţile vor deschide noi exploatări şi în perimetrul Tulgheş (Harghita) – Grinţieş (Neamţ).
 
În 1956 a fost înfiinţat Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, din preluarea unui institut al Academiei, fondat de savantul Horia Hulubei. În 1966, autorităţile anunţau că România trimisese oferte preliminare pentru livrarea de centrale nucleare şi uzine de apă grea către URSS, Franţa, Suedia, Marea Britanie, RFG şi Canada. Acestea erau, însă, prea scumpe. 
 
„Primăvara de la Praga“ şi condamnarea intervenţiei URSS
 
În 1968 URSS invadează Cehoslovacia pentru a reprima „Primăvara de la Praga”, iar Ceauşescu va condamna public intervenţia trupelor, atrăgând simpatia Occidentului şi mânie din partea sovieticilor. Legendele urbane spun că atunci armata română a topit tancurile sovietice pe graniţă cu o serie de lasere inventate de Henri Coandă.
 
Ulterior, în 1969, Ceauşescu a solicitat întocmirea unui program nuclear naţional, astfel că în acel an s-a ajuns la crearea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară. 
 
După răcirea relaţiilor dintre România şi URSS, Ceauşescu a început să se reorienteze rapid pentru a ieşi din umbra „marelui urs“. Astfel, în anii ’70, la Măgurele s-au concentrat resurse impresionante pentru vremea aceea. 
 
Între bomă atomică şi energia nucleară
 
Lucrurile au avansat rapid. În 1976 s-a finalizat studiul de fezabilitate pentru sistemul CANDU în România. Ceauşescu alesese să nu folosească tehnologie sovietică, dar nici americană. Şi asta pentru că centrala de la Cernavodă, spre deosebire de majoritatea celor din întreaga lume, urma să funcţioneze cu uraniu neîmbogaţit, natural. În 1978 deja se semnează contracte între Romenergo – pe atunci companie de stat cu profil de comerţ exterior, şi AECL pentru preluarea licenţei CANDU. În 1981 se semnează contracte şi cu General Electric şi Ansaldo (Italia), pentru partea clasică a Unităţii 1. 
 
Primul beton se toarnă la Cernavodă în 1982, iar în 1985 se instalează vasul Calandria la primul reactor. În acel moment au început să circule zvonuri că Ceauşescu voia, de fapt, să producă o bombă atomică pentru a fi sigur că URSS nu va încerca să îl elimine de la putere. Culmea e că, după 1990 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a descoperit că România a obţinut 100 de miligrame de plutoniu. Un articol din 1989 al New York Times relatează cum ministrul de externe maghiar Gyula Horn acuza România că face ameninţări militare la adresa Ungariei. El spunea că oficiali români de rang înalt au anunţat că România este capabilă să producă arme atomice şi că în curând urma să producă rachete cu rază medie de acţiune. De asemenea, un general de rang înalt, pe care Horn nu l-a numit, a cerut revizuirea Tratatului de la Trianon din 1920 pentru că Ungaria încă ar mai deţine zone cu populaţie românească.
 
1996, primul reactor intră în funcţiune
 
La momentul Revoluţiei din 1989, stadiul realizării Unităţii 1 de la Cernavodă era de 45%. În tot acest timp, liderii comunişti au realizat un circuit economic integrat.
 
Pe plan industrial, Fabrica de Echipamente pentru Centrale Nucleare-Electrice (FECNE) Bucureşti, aflată acum în proprietatea grupului italian Walter Tosto, a livrat diverse vase şi rezervoare cu pereţi groşi şi era pregătită să facă şi altele. Iar pe planul materiei prime, statul a dezvoltat o uzină de procesare a uraniului la Feldioara (judeţul Braşov), o fabrică de combustibil nuclear la Piteşti, o uzină de apă grea la Drobeta Turnu-Severin. Ceauşescu vroia amplasarea a 5 reactoare la Cernavodă, şi realizarea unei a doua centrale atomice, pe Olt, în zona Făgăraş.
 
În 1995 Unitatea 1 de la Cernavodă a fost încărcată cu combustibil nuclear, iar în 1996 aceasta intră în funcţiune.
 
Dar de acum începe declinul energeticii româneşti. RENEL este spart în 1998, moment când ia fiinţă Nuclearelectrica. În acest condiţii, Nuclearelectrica reuşeşte de una singură realizarea reactorului 2 de la Cernavodă, care este pus în funcţiune în 2007.
 
Giganţii europeni au vrut realizarea reactoarelor româneşti
 
Foto
Deja în acel moment, statul a scos la licitaţie proiectul realizării următoarelor două grupuri nucleare. La al cincilea s-a renunţat deoarece nivelul apelor Dunării nu mai permite răcirea reactorului. Licitaţia e un succes, foarte multe companii doresc să intre în proiect, iar statul alege pe sprânceană grupuri europene unul şi-unul: RWE (Germania), GdF SUEZ (Franţa), CEZ (Cehia), Enel (Italia), Iberdrola (Spania) şi ArcelorMittal Galaţi (România). Iniţial, statul urma să participe doar cu activele de pe platformă şi cu 20% din acţiuni.
 
Dar, în acel moment de boom economic, Varujan Vosganian – ministrul Economiei de atunci – ia decizia ca statul să devină acţionar majoritar, cu 51%, pe considerentul că populaţia din zonă ar accepta mai uşor dacă statul ar fi majoritar, datorită siguranţei date. Urmează încă un an de negocieri, care s-au concretizat într-un alt acord: Nuclearelectrica ajunge la 51%, Iberdrola şi ArcelorMittal au câte 6%, iar restul câte 9%. Finanţarea pe care statul trebuia să o dea, adică 2 miliarde de euro la acel moment, provenea din Fondul Naţional de Dezvoltare. Aici se adunaseră banii din privatizarea BCR şi a unor active energetice, în total 11 miliarde de lei.
 
Vine criza, banii dispar
 
Vine, însă, criza economică iar banii din Fondul de Dezvoltare sunt cheltuiţi în ultimele luni din 2008. Noului premier, Emil Boc, găseşte Fondul golit de bani. Următorul ministru al Economiei, Adriean Videanu dă ca soluţie participarea Fondului Proprietatea, pe atunci controlat de stat, la proiect. Acest lucru nu se întâmplă. Următorul ministru, Ion Ariton, aduce ca variante şi Electrica, Transelectrica sau Hidroelectrica. Niciuna din aceste soluţii nu se concretizează.
 
2011, partenerii părăsesc proiectul
 
Mai mult, partenerii rămaşi în contract, cer statului energie ieftină de la Cernavodă în contul celei care urma să fie produsă după realizarea reactoarelor. Statul refuză. În 2010, începe o altă fază a crizei, cea a datoriilor, Grecia având nevoie de două pachete de salvare, şi mai multe state ale zonei euro sunt lovite. Grupurile europene CEZ, RWE, Iberdola şi GdF SUEZ renunţă la proiectul reactoarelor.
În 2011 are loc incidentul de la Fukushima, în urma unui cutremur devastator, centrala nucleară nefiind nici acum perfect sigură şi dezafectată. Germania renunţă ulterior la nuclear.
 
Goana după noi investitori
 
Urmează o goană nebună a statului pentru a găsi investitori. Nuclearelectrica ajunge să deţină 84% din acţiuni, preluând participaţiile celor care se retrag. Dar şi costurile proiectului se majorează la 6,5 miliarde de euro. E clar că Nuclearelectrica şi statul nu îşi permit. 
 
Mai multe delegaţii vizitează China, propunând proiectul companiilor de stat din această ţară. 
 
În această vară, premierul Victor Ponta şi Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, ajung, la rândul lor, să curteze China. De data asta, însă, chiar se înfiripă ceva. China General Nuclear Power Corp e interesată să realizeze unităţile împreună cu Nuclearelectrica, însă chinezii vor să realizeze şi lucrările de construcţii. 
 
Nuclearelectrica produce acum 18-20% din consumul naţional cu două reactoare, iar cu patru ar ajunge la 40%. Energia nucleară este văzută de autorităţi ca o protecţie împotriva deselor conflicte dintre Rusia şi Ucraina pe tema gazelor. Renunţarea la proiect ar însemna, practic, renunţarea la independenţa energetică.
 
Implicarea partenerilor chinezi în realizarea reactoarelor şi finanţarea construcţiei vor fi negociate săptămâna viitoare la Summitului de Cooperare China – Europa Centrală şi de Est. În cazul în care proiectul s-ar concretiza, inaugurarea noilor unităţi se va face în 8-10 ani.
 
Mai puteţi citi:
 
Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, este convinsă că, mai devreme sau mai târziu, energia nucleară va fi considerată curată şi va beneficia de aceleaşi ajutoare ca şi producătorii din surse regenerabile.
 
Deşi au emisii mici, derulează proiecte de miliarde de euro şi generează o energie care nu fluctuează, proiectele hidro mari şi cele nucleare nu beneficiază de certificate verzi precum producătorii de energie verde.
 
Conglomeratul industrial italian Finmeccanica poartă discuţii pentru vânzarea companiei Ansaldo Energia, scrie Reuters. Sud-coreenii de la Doosan Heavy Industries vor să cumpere un pachet majoritar la societate, însă Alessandro Pansa, directorul general al Finmeccanica, a avut mai multe întâlniri cu oficiali guvernamentali şi cu reprezentanţi ai băncii de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP), pentru păstrarea companiei sub control italian.
 
Nuclearelectrica va renegocia cu ArcelorMittal Galaţi şi cu compania italiană Enel acordurile de investiţii pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) Nuclearelectrica, aprobate în şedinţa din 22 august.
 
Reprezentanţi ai companiei China Nuclear Electric vor veni la Bucureşti în luna iulie pentru a discuta cu Guvernul detalii concrete despre o eventuală implicare în construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice din Cernavodă, a anunţat premierul Victor Ponta, aflat în vizită în China.
 
Lucrările de construcţii civile nucleare dar şi cele clasice sunt realizate în proporţie de 52% la reactorul 3 de la centrala nucleară Cernavodă, în vreme ce lucrările hidrotehnice, alimentări cu apă şi canalizare sunt gata în proporţie de 49%, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pentru emiterea acordului de mediu, necesar realizării reactoarelor 3 şi 4.
 
 
Ţara noastră are destule rezerve de uraniu pentru a alimenta cele două reactoare actuale de pe platforma de la Cernavodă pentru 50 de ani, potrivit unei prezentări realizate de către Viorel Achim, administrator la firma GVC Complete Project.
 
Termocentrala Rovinari, hidrocentrala de la Tarniţa şi autostrada Craiova-Piteşti constituie proiecte în care sunt aşteptate investiţii chineze, iar venirea China Development Bank, una dintre cele mai mari bănci din lume, ar facilita acest lucru,  a afirmat Doru Costea, ambasadorul României la Beijing, citat de Agerpres.ro.

 

Abandonarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va duce la explozia preţurilor şi dependenţă de energia de import, consideră Teodor Chirica, membru al comitetului executiv al Forumului Atomic European (FORATOM) şi fost director general al Nuclearelectrica.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: