Nu-l mai văzusem de ceva timp şi, privindu-l vorbind la conferinţa de presă, m-am bucurat să constat că trecerea timpului nu a adăugat decât o mică boare de melancolie peste aerul de seninătate olimpiană a acestui creator care a ales libertatea de expresie, dar şi greutăţile materiale ale teatrului independent.  

L-am cunoscut în 2011, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, unde venise cu dinamica trupă a Teatrului său Maladype şi cu un spectacol plin de energie şi un pic nebun, atât cât să fie excitant pentru public. Fiindcă cei 8 tineri actori intrau în trama unui joc cu mişcări calculate la secundă, EggsHell, în care relaţiile indivizilor şi ale grupurilor se alcătuiau cu viteza dintr-un slapstick, în jurul provocării de a prinde din zbor şi a păstra nespart preţiosul OU. Adevăratul şi simbolic-primordialul?

Cu un an înainte văzusem tot acolo o altă producţie a acestui teatru independent din Budapesta, un neconvenţional şi la fel de bine coregrafiat Leonce şi Lena, cu interacţiune directă cu publicul, care putea alege între mai multe variante de rezolvare scenică a poveştii. Şi mi-am spus că directorul Festivalului de la Sibiu, Constantin Chiriac, reinvitându-l pe Balázs şi trupa sa, o va fi făcut pentru că a simţit că există în acest tânăr creator de teatru acel ceva inefabil, care asigură unicitatea viziunilor sale teatrale şi care îmbogăţeşte cu îndrăznelile sale, limbajul teatral contemporan.

Dar surprizele nu aveau să se sfârşească acolo, căci seara, după reprezentaţie, când a apărut la locul de filmare a interviului programat în seria de portrete ale creatorilor de teatru prezenţi la Festival, pe care o realizam pentru TVR, maghiarul Zoltán Balázs ne-a salutat şi a vorbit într-o nuanţată şi vie limbă română. Fiindcă s-a născut şi a crescut vreo 11 ani în România. Şi nu face parte dintre cei care îşi ascund originea, ci o preţuiesc.

Aşa că în 2019, la Teatrul Odeon, după premiera cu piesa Pentru binele tău, când ne-am aşezat să vorbim puţin despre noua montare, nu am mai fost surprinsă nici de deschiderea spre comunicare şi nici de calitatea exprimării în română, ale artistului Zoltán Balázs.

Regizorul a pornit de la textul scris de tânărul şi premiatul autor italian Pier Lorenzo Pisano, pentru a construi un spectacol de mare impact vizual, pe întrebările propuse de piesă: cât de disfuncţionale sunt familiile moderne şi cum te poţi salva din deşertul lor?     


Sanda Vişan - Într-un interviu din 2013, declaraţi că nu vă interesează textele contemporane. Şi, iată, aţi montat acum textul unui scriitor în vârstă de 28 de ani, după ce anul trecut aţi lucrat tot la Odeon pe textul unei scriitoare poloneze născute în 1982. V-aţi acordat o vacanţă, pentru a privi şi spre ziua de azi?

Zoltán Balázs - Vedeţi, spunem ceva şi se întâmplă altceva, dar tocmai asta înseamnă să fii deschis pentru oferte noi. Nu m-am gândit niciodată că mă voi ocupa cu texte contemporane, dar s-a ivit posibilitatea. Şi nu e un secret, prima mea discuţie aici am avut-o cu doamna Dorina Lazăr. Atunci am vorbit despre Fabulele lui La Fontaine, pentru scena mare, şi Dada Cabaret, după Matei Vişniec, pe care eu l-am făcut şi la Budapesta, cu mare succes.

De atunci s-au schimbat lucrurile, teatrul are un nou director. Spre surpriza mea, dl Cristian Şofron m-a sunat, spunându-mi că-şi doreşte colaborarea asta. Vă spun drept, asemenea gest este foarte rar, directorii preferă să aleagă ei, să se pună pe ei înşişi în valoare, nu să preia de la predecesori. M-a surprins şi mi-am zis: dacă ei ţin la posibilitatea asta, de ce să nu spun da şi să vedem ce ne propune proiectul ăsta Fabulamundi Playwriting Europe. Am ales atunci piesa Gardenia.

Teatrul Odeon a devenit partener în proiectul european Fabulamundi. Playwriting Europe din anul 2012, realizând până în 2016 opt spectacole lectură, din dramaturgia celor zece ţări partenere în proiectul menit a promova dramaturgia contemporană. În 2018 textul scriitoarei poloneze Elżbieta Chowaniec, inclus în acest program, s-a bucurat de viziunea regizorală a lui Zoltán Balázs. Regizorul maghiar a reţinut esenţa fatidicei repetiţii a destinului a patru femei, de la puternica străbunică la moderna strănepoată, toate căutând libertatea propriilor alegeri, dar sfârşind prin a repeta acelaşi parcurs, prin meandrele sugerate ale istoriei celei de a doua jumătăţi a secolului 20.

Regizorul a reţinut şi sinceritatea dură ca o tăietură de bisturiu a textului şi a ridicat întreaga montare pe acest eşafodaj epurat de orice sentimentalism, la nivelul relaţiilor între personaje, transferând simbolic încărcătura emotivă în momente muzicale, ariile din opere interpretate de actriţe funcţionând ca un contrapunct afectiv.

Sanda Vişan În 2019 tot dv. aţi ales piesa Pentru binele tău de Pier Lorenzo Pisano?

Zoltán Balázs  - Da. Tamara Susoi mă ajută foarte mult, ea e inima şi creierul acestui proiect, e foarte motivată şi cu Fabulamundi, şi cu dorinţele noastre regizorale. M-am simţit motivat să intru în această aventură. Eu nu ilustrez niciodată textul scriitorului, ci mă interesează cum pot să-l completez, să-l îmbogăţesc, adică să creez o mitologie personală.

Şi sigur a creat un univers scenic baroc şi tensionat, ridicând altitudinea semnificaţiilor unui text (prea simplu de) realist, prin amplasarea confruntărilor dintre personaje, determinate de întoarcerea fiului (risipitor) în sânul unei familii disfuncţionale, într-o corabie ce navighează spre nicăieri şi transformând personajele banalei realităţi în caractere de legendă.

Sanda Vişan - Cum aţi evoluat de la limbajul expresiv specific trupei dv., alcătuit în jurul mişcării fizice, al ritmului şi al muzicii, la cel al montărilor de la Odeon, în care prevalează un anumit hieratism profan, mişcarea fiind mai ales cea a confruntărilor şuierate?

Zoltán Balázs - Depinde foarte mult de piesă, de intenţiile autorului şi, bineînţeles, de trupă, de situaţie, de posibilităţi şi de viziunea mea asupra textului sau a poveştii. Nu m-am schimbat, dar îmi doresc să am interpretări potrivite cu piesa, să nu mă repet, să nu repet elemente dintr-un spectacol în celălalt.

Îmi doresc foarte mult - câteodată îmi reuşeşte, alteori, nu, că aşa e viaţa!- să observ, să inventez lucruri noi, importante, noi impulsuri care să îmi deschidă noi posibilităţi de exprimare ca regizor, ca om, ca bărbat.  Mi-ar plăcea să trăiesc pe Jupiter, că o zi acolo înţeleg că face cât trei pe Pământ, mi-ar trebui mai mult de 24 de ore ca să mă ocup cu bucuria asta numită teatru.

Pentru mine este o bucurie să găsesc colaboratori, să văd în ochii lor că înţeleg ceva, că se regăsesc şi iar înţeleg, că se adună doi, trei actori, alţi doi se pierd şi reuşesc cei la care nu m-am gândit, e foarte interesantă mişcarea asta, care se naşte din mişcarea gândului.

Dacă nu există un gând, orice mişcare e falsă, sau neutră, sau anonimă, sau chiar lipsită de conţinut. De aceea caut întotdeauna gândul şi personalitatea actorului, pe care doresc mult să-l îndrum spre dorinţele lui personale, pentru a îndeplini cerinţele piesei. Un text de Pisano e complet diferit de un Büchner sau de multe altele pe care le-am făcut în anii trecuţi. De pildă, la Odeon am pus în scenă anul trecut Gardenia de Elzbieta Chowaniec, o scriitoare poloneză. La început, textul şi-a găsit greu colaboratorii, actriţele, publicul, apoi a curs uşor.

Sanda Vişan - Ambele texte alese de dv. şi montate la Teatrul Odeon se alcătuiesc în jurul generaţiilor şi al universului familiei, cu disfuncţiile sale. Aţi ales doi autori şi aceeaşi problematică. Aţi fost şi dv. confruntat cu astfel de dileme în viaţa personală?

Zoltán Balázs - Cu toţii avem probleme, dar şi bucurii cu propria noastră familie. Eu m-am născut într-o familie excepţională, cu moştenire şi tradiţie dintr-o familie nobilă, pe de o parte. În acelaşi timp, tatăl meu era un om foarte simplu. Chiar conflictul dintre mama şi tata, care se iubeau, provenea din diferenţa culturală.

Sanda Vişan - Adică era o mezalianţă, mama era de viţă nobilă, iar tatăl, nu?

Zoltán Balázs - Da. Şi familiile nu erau prea apropiate.

Sanda Vişan  - E natural.

Zoltán Balázs - După un timp am înţeles şi eu, dar când părinţii mei au divorţat, iar eu eram copil, sora mea şi cu mine am stat acolo fără tată şi n-am înţeles situaţia, nu era deloc uşor. Ne trebuie, deci, o distanţă în timp şi în evoluţia personală, ca să înţelegem asemenea lucruri. Familia întotdeauna ne dă posibilitatea să regândim, să reevaluăm, dacă reuşim, dacă primim ajutor.

De exemplu, în acest spectacol avem rolul Necunoscutului care ajută şi într-un fel îl împiedică pe fiu, înainte ca acesta să-şi urmeze soarta, să aleagă gestul cel mai puternic, semnătura lui pe viaţă. Dar oare asta e singura soluţie, sau ăsta e singurul răspuns la întrebarea: ce scop am, cum se simte tata, sau ce face mama? E un text care m-a inspirat să-l îmbogăţesc în zona magico-realistă, un pic pe urmele lui Marquez cel din 100 de ani de singurătate.

Născut la Cluj-Napoca, în 1977, Zoltán Balázs a studiat actoria şi regia la Budapesta, iar la vârsta de 24 de ani şi-a luat destinul artistic în propriile mâini, fondând Teatrul Maladype, pe care a reuşit să-l impună ca pe un reper al mişcării teatrale independente din Ungaria. Experienţa pe care a câştigat-o, participând la workshop-uri internaţionale, precum cele  susţinute de Anatoli Vasiliev şi Josef Nadj, sau studiind cu Robert Wilson s-a făcut simţită în viziunea integratoare pe care o are despre spectacolul teatral, în care mişcarea, muzica şi scenografia ocupă acelaşi loc cu cuvântul rostit.    

Sanda Vişan - Dacă ar fi să descopăr o constantă a creaţiei dv., atât cât am cunoscut-o eu, este această capacitate de a construi o carcasă simbolică pentru spectacolele dv. Pentru binele tău este un text care, citit, n-ar evada din cuşca realismului. Punându-l în scenă, dv. aţi introdus grade de codificare vizuală, care au uneori un aer wilsonian, recurgând la ceea ce numeaţi un minimalism monumental. Această arcă în care aţi aşezat acţiunea nu este nicidecum a bunei, ci mai curând a tristei speranţe.

Zoltán Balázs - Barca lui Caron nu prea ne dă speranţe. Adică sperăm să găsim pe celălalt mal ceea ce n-am găsit pe malul ăsta, dar ce găsim nu se ştie. Barca e o insulă a posibilităţilor, a relaţiilor, a ierarhiilor, vertical – orizontal, depărtare – apropiere, adâncime – înălţime, adică se mişcă. Iar scenograful Constantin Ciubotariu a inventat aici surprize.

Iar textul ne dă posibilitatea de a construi un thriller, de a face o metamorfoză puternică la final. Aşa am citit eu acest text care e un pic banal, ar fi putut da un spectacol socio-documentar. Dar în acest stil aveţi regizori, o regizoare foarte bună, Gianina Cărbunariu, care precis ar face aşa. E bine pentru trupă şi pentru public, să vină un regizor de altundeva şi să vadă altfel. Culorile, semnele, gusturile astea diferite se adună şi creează o paletă mai variată pentru Teatrul Odeon.

 Cu aerul său de copil care se bucură de minunile lumii şi vrea să le împărtăşească tuturor celor care mai ştiu să privească spre cerul înstelat, Zoltán Balázs îşi urmează cariera de regizor, montând în România, Franţa, Statele Unite, Slovacia, sau Germania. El reprezintă şi tipul de artist pentru care libertatea de creaţie nu e negociabilă. Ceea ce înseamnă că îşi asumă şi dificultăţile financiare ale opţiunii sale artistice.

Sanda Vişan – Care mai este situaţia teatrului dv., acum, când regimul politic în Ungaria a căpătat o altă coloratură?

Zoltán Balázs – E foarte greu pentru Teatrul Maladype. Optsprezece ani vom avea de la fondarea teatrului.

Sanda Vişan - Adică de când vă luptaţi cu valurile politice, economice...

Zoltán Balázs - Toate împreună. Două lucruri ne ajută foarte mult: sprijinul publicului...

Sanda Vişan - Dar niciun spectacol nu trăieşte doar din biletele pe care le vinde.

Zoltán Balázs - E adevărat, dar, dacă avem o criză sau o problemă mare, publicul e imediat lângă noi, adună bani, ne ajută cu propriile mâini. Şi ce contează foarte mult pentru noi este piaţa internaţională, fiindcă teatrul independent Maladype e recunoscut în lume. Şi asta e o bucurie mare.

Din păcate sediul nostru s-a distrus, am avut o inundaţie de la vecinul de deasupra, care a distrus decorurile, costumele, nu putem să jucăm şapte spectacole din zece. Trupa a mai mers la vreo trei festivaluri, m-am dus şi eu de aici, din Bucureşti. Acum, că spectacolul de la Odeon este încheiat, voi pleca cu trupa mea la alte festivaluri.

Interesant este că, după accidentul ăsta, mulţi din lumea teatrului au spus că atât de mult vă respectăm, ţinem la voi, aşa că poate nu toate spectacolele, dar puteţi juca pe scena noastră din toamnă. Asta e o bucurie, înseamnă că prezenţa noastră contează şi în Ungaria.

Ca să vă răspund la întrebarea anterioară, e foarte trist că lucrezi ani de zile, îţi demonstrezi valoarea, îndrumi oameni, faci colaborări cu actriţe şi actori emblematici, faci şi pedagogie, şi regie, şi colaborări unice în Ungaria, şi tot ce faci nu contează. Nu doar în Ungaria ceea ce contează sunt relaţiile politice, de familie, acel tip de comunicare pe care eu nu vreau s-o cultiv, ca să dorm bine noaptea, fără remuşcări. Nu intru în nişte jocuri care poate că ne-ar salva, dar nu merită să rezolvi pe termen scurt, fiindcă apoi te trezeşti şi trebuie să te uiţi în oglindă. În spectacolul de la Odeon şi despre problema asta am încercat să vorbesc.

Sanda Vişan - Adică trăiţi din turnee şi festivaluri?

Zoltán Balázs - Da, din turnee, spectacole jucate în diferite ţări, din Iran până în India, din Albania până în America, vom merge în Egipt, Vietnam... Actorii mei au posibilitatea să se dezvolte în sensul artistic şi uman, în diferite situaţii necunoscute. Avem expresii şi un limbaj teatral pe care nu le pot utilize în timpul scurt pe care îl am, lucrând cu trupe din alte ţări, care, chiar dacă sunt foarte receptive, nu avem timpul şi condiţiile să lucrăm. Eu trebuie să ştiu întotdeauna în ce teatru mă duc, ce piesă voi monta, ce posibilităţi am ca să îi scot din zona de confort şi totuşi să se bucure de o călătorie şi simbolică, şi concretă la spectacol.

Sanda Vişan - În Ungaria, chiar dacă lucrurile au intrat pe un făgaş iliberal, ţara merge foarte bine din punct de vedere economic. Lumea de business, toţi acei oameni care fac bani din contracte cu statul, nu sunt bătuţi de gândul de a deveni şi mecena pentru arte?

Zoltán Balázs - Ar fi frumos şi într-un fel există. De pildă, sponsori din jurul nostru ne ajută, dar e prea puţin ca să se stabilească o relaţie de lungă durată. În rest, în teatru, toţi cei care nu au probleme sunt bine legaţi de stat şi acolo merg şi fondurile. Mă dor anumite lucruri şi aş dori să găsesc nişte soluţii potrivite, mai ales pentru echipa mea, care lucrează zi şi noapte.

Deci încerc să lucrez cu ce am, dar bineînţeles că a venit momentul când nu se mai poate continua aşa. Trebuie să aleg: ori în Ungaria, ori în altă ţară trebuie să îmi găsesc domiciliul.

Sanda Vişan - După atâţia ani, după atâta persistenţă, după atâta rezistenţă, căci, iată, sunteţi încă în viaţă, în ciuda condiţiilor economice, totuşi vă puneţi această întrebare, confruntat cu această dilemă?

Zoltán Balázs - Încerc să-mi pun întrebarea potrivită. Cred că acolo trebuie să fie omul, unde are lumea nevoie de el. Unde nu are nevoie, nu ştie sau nu vrea să aibă nevoie, nu trebuie să fie prezent artistul. Asta ne dă probabil şi libertatea necesară.

Orice îi va rezerva viitorul şi oricare va fi parcursul artistului Zoltán Balázs, e sigur că întâlnirea sa cu teatrul din ţara în care s-a născut a dat roade. La Timişoara, la Sibiu, la Târgu Mureş şi la Bucureşti. Unde în luna noiembrie, la Teatrul Odeon, spectatorii pot urca în Arca Bunei Speranţe teatrale, cu cele două producţii semnate de regizorul maghiar, Gardenia şi Pentru binele tău.   

GARDENIA

De: Elżbieta Chowaniec

Femeia I: Antoaneta Zaharia
Femeia II: Paula Niculiţă
Femeia III: Simona Popescu
Femeia IV: Mădălina Ciotea / Ioana Mărcoiu

Traducerea: Luiza Săvescu
Regia: Zoltán Balázs (Ungaria)
Decorul: Constantin Ciubotariu
Costumele: Andrada Chiriac

PENTRU BINELE TAU

De Pier Lorenzo Pisano

Mama - Cătălina Mustaţă
Tatăl - Ioan Batinaş
Fiul - Silvian Vâlcu
Fratele - Eduard Trifa
Bunica - Paula Niculiţă
Fata - Simona Popescu
Unchiul / Necunoscutul - Cezar Antal

Adaptarea şi regia Zoltán Balázs (Ungaria)
Decorul Constantin Ciubotariu
Costumele Andrada Chiriac
Muzica şi sound design Cezar Antal
Traducerea Florin Galiş