Medea's boys, aveţi răbdare cu ei!
0
La Teatrul Apollo 111 a apărut un spectacol provocator care nu doar că aruncă în dezbatere teme sensibile, grele, contemporane despre sexism, machism, misoginie sau patologia iubirii... dar ne fac totodată părtaşi la frământările unei generaţii de neînţeleşi, bâjbâind după idealuri şi modele, dacă mai are cineva nevoie de ele.
Povestea, imaginată cu sensibilitate, pătrundere şi mai ales umor de Ionuţ Sociu, ale cărui studii de teatrologie nu-l împiedică să se anunţe ca autor interesant de teatru, e despre un grup de tineri din Grecia de azi care refac drumul pe mare al legendarilor argonauţi în căutarea lânii de aur, celebrând acum această aventură cu care se laudă. Fiindcă, nu-i aşa, fără noi, nu mai pupa Iasonel lâniţa de aur. Cum această istorie pare cea mai tare ispravă din viaţa lor de până acum, se întâlnesc periodic în barul unuia dintre ei (Euphemos) să bea un păhărel şi să... socializeze ascultând antrenanta muzică bouzouki. Într-o construcţie inteligentă şi surprinzătoare, scenariul ni-i prezintă pe rând pe argonauţii de azi cu poveştile lor şi nume răsunătoare din cărţile despre zeii Olimpului, provocând o paralelă voită, dar neostentativă cu trecutul mitologic, exemplar al vechii Elade, încă nedetronată din poziţia de leagăn al civilizaţiei europene. Se numesc Orpheu, Trifos, avându-l ca tată pe Dyonysos, Esculap, Gyros, Myros, dar vorbesc lejer în argou stradal, trivial adesea, intenţionat pentru a se defini ca reprezentativi pentru congenerii lor contemporani.
FOTO Claudiu Popescu
Treptat, în discuţia lor se inserează trecutul focusat pe mitul lânii de aur şi cuceririle lui Iason, cel care o aduce din Colhida în civilizaţie pe barbara Medeea pentru a o iubi, dar şi a o trăda conform obiceiului, după ce aceasta îi dăruise doi copii. Cum ştim, Medeea e alungată şi, disperată, provoacă cel mai sângeros caz de pruncucidere din istoria umanităţii. De ce se opreşte autorul la cazul Medeei înţelegem treptat din confesiunile tinerilor, care, apăsaţi de trecutul milenar, au de împărtăşit şi ei felurite cazuri de abuzare masculină. Unul despre principialitatea excesivă a tatălui, altul despre limitele impuse sau autolimitări, despre abuzuri sexuale etc. Treptat, simpaticii noştri bonviveuri cad pe gânduri şi-şi pun întrebări cu privire la discriminarea de gen, vulnerabilitatea femeilor sau aroganţa bărbaţilor. Între afirmaţii precum „Decât să nasc odată mai bine m-aş duce de trei ori să lupt cu scutu-n mână“ sau „Nu vi se pare că noi bărbaţii nu ne mai asumăm nimic?“, spectacolul nu tranşează categoric, aducând în câteva rânduri în prim plan argumentele Medeei sau ale lui Iason, aşa cum le-a expus Euripide. Deşi ar părea la un moment dat că-i dă dreptate Medeei, spectacolul regizat cu fineţe intelectuală şi viziune de Andrei Măjeri de fapt pune argumentele pe masă şi ne lasă să judecăm. E Medeea o luptătoare pentru drepturile femeii? E Iason cel în drept să decidă asupra vieţii acesteia? Fiecare are dreptatea lui poate, nu avem aici timp să detaliem, şi aş zice că după o simplă vizionare, unui spectator fără cunoştinţe mitologice minime nu-i va fi la-ndemână să priceapă ce mai e de discutat în cazul acestei mame care îşi sugrumă copiii din răzbunare faţă de soţ.
Va înţelege precis însă că bărbăţia rămâne bărbăţie, clamată în spectacol într-un frumos dans al trupurilor goale, dar mândre, şi mai ales că tinerii din poveste au dreptul la crizele lor în căutarea adevărului despre sine, dincolo de lecţiile de morală ale trecutului. De aia se întâlnesc la barul cu numele vasului-copie Argo, din insula vizitată de turişti şi se tot întreabă de ce şi încotro. Sunt cam singuri şi tot aşa vor rămâne când, spre final, unii cer găzduire barmanului, iar alţii companie. Melancolia răzbate când din paginile de jurnal ale însinguratului Trifos, când din lamentaţiile vag ilare ale lui Orpheu, când din relatările fudulului doctor Esculap si e alungată repede cu mijloacele euforice la îndemână. Se înţeleg bine între ei. Mai rămâne să-i înţeleagă şi alţii.
FOTO Claudiu Popescu
Nu ştiu dacă e cazul unor observaţii critice la adresa acestui spectacol atât de tandru, plin de înţelepciune şi inedit, care produce o stare bună, reflexivă. Să nu-i strivim corola... chiar dacă uneori felul în care sunt făcute legăturile între textul lui Euripide şi revenirea la prezent suscită comentarii. Numai laude şi pentru interpreţi care, fiecare în felul său şi potrivit datelor personale de talent, contribuie la reuşita întregului. Atmosfera, buna comunicare, starea de spirit a spectacolului cu tot atâtea lumini şi umbre cât să-i cuprindă pe toţi spectatorii, în majoritate tineri, li se datorează. Ei sunt Eduard Trifaş, Alexandru Ion, Alex Mirea, Vlad Ionuţ Popescu, Alexandru Chindriş, Florin Aioane. Pe afişul acestui proiect finanţat de AFCN, alături de regizorul Andrei Măjeri mai semnează Irina Chirilă şi Mihai Păun (scenografie), Attila Bordas (coregrafie), Adrian Piciorea (sound design), Andrei Mihai (sunet), Marius Niţu (lumini).
Se încarcă comentariile...
