Scrierea i-a fost solicitată dramaturgului Matei Vişniec în anul 2011 de Teatrul Kaze din Tokyo şi a fost reprezentat în premieră absolută în anul 2014. Rolul Hecubei a fost interpretat de o mare actriţă niponă pe nume Yumiko Tsuji.

Onoarea de a reprezenta în premieră românească De ce Hecuba i-a revenit Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu care şi-a găsit asociaţi potriviţi şi de nădejde în ţară şi peste hotare. Aşa se face că spectacolul a fost realizat în coproducţie cu Universitatea “Lucian Blaga” din localitate, cu Centrul de cercetări avansate în domeniul artelor spectacolului (CAVAS), dar şi cu Academy of Dramatic Art din Zagreb şi cu Teatrul “Csokonay” din Zagreb.

De ce Hecuba este, cu bunele şi relele sale, rele concentrate în excrescenţele textuale şi scăderile de ritm, intensitate şi de tensiune pe care nici spectacolul semnat regizoral de Anca Bradu nu a izbutit să le extirpe în totalitate, dacă nu un text de răscruce, oricum un text altfel pentru Matei Vişniec însuşi. Aici, dramaturgul care, într-un fel sau altul, dincolo de înnoiri incontestabile intervenite firesc în scrisul său, a rămas fidel absurdului, fie el de factură ionesciană sau beckettiană, explorează mitul antic grecesc şi se confruntă cu formula tragediei. Pe care o rescrie, slujindu-se de formula teatrului în teatru, de modelul theatrum mundi şi de flash back, în cel mai propriu stil cu putinţă. Vişniec însuşi ne explică în postfaţa deja amintită dificultăţile pe care a trebuit să le surmonteze, dar şi de strategiile dramaturgice la care a făcut apel spre a-şi asigura reuşita. Toate determinate de eterna întrebare quoi dire de neuf et de vrai? despre o eroină tragică despre care pare a fi spus totul Euripide. “După o lungă reflecţie şi mai ales după ce am plonjat în lumea mitologiei greceşti şi a pieselor lui Euripide mi-am spus că singura soluţie este să o las pe Hecuba să ne vorbească din nou, dar cu o acumulare suplimentară de 2500 de ani de istorie. Am scris această piesă, deci, ca şi cum i-aş fi dat cuvântul Hecubei care a traversat întreaga istorie a umanităţii, de la războiul troian la cel de astăzi din Siria. Or, printre strigătele sale de durere l-am auzit şi pe acesta, mai ciudat, poate chiar şi mai neobişnuit în raport cu cutumele antice: Hecuba care mi se adresa dorea să ştie de ce? Sau, altfel spus, de ce fundamentele lumii sunt clădite astfel, pe această nevoie veşnică de violenţă şi de sânge? În piesa mea, Hecuba le cere, deci, socoteală zeilor; a fost şi ideea, a fost revelaţia de la care am pornit îndrăznind să rescriu o poveste din care Euripide a făcut o capodoperă a literaturii antice şi universale.”

Carevasăzică, în De ce Hecuba Matei Vişniec renunţă la absurdul ca formulă, la absurdul ca modalitate de scriitură în favoarea absurdului de substanţă. Căci ce poate fi mai absurd şi mai tragic ca o femeie, o mamă, să îşi vadă murind, dintr-un capriciu, al zeilor, al sorţii, în numele absurdului nu mai puţin de 21 de copii? O vedem şi o auzim, aşadar, pe sărmana Hecuba, remarcabil interpretată de Diana Văcaru-Lazăr, pe Hecuba cea care a născut 19 copii cu toţii condamnaţi la pieire, bântuind prin ţinuturile Traciei. Rătăcirea ei e comentată, dublată, acompaniată de Bătrânul Orb (Dana Taloş), de Păstor (Dan Glasu) şi de fiica acestuia, Ernanda (probabil Maria Tomoioagă- spun probabil fiindcă, din păcate, caietul de sală nesemnat care nu asociază numele interpreţilor cu cel al rolurilor), dar şi de un cor care chiar cântă, nu recurge doar la incantaţii, având  la dispoziţie muzica creată în acest sens de un maestru în domeniu, Vlaicu Golcea. La un moment dat, intervine o scurtcircuitare a poveştii şi îi vedem pe Zeus, pe Hermes, pe Apollo, pe Poseidon, pe Afrodita, cu toţii desemnaţi ironic ca “mari iubitori de tragedii”, cerând să mai vadă o dată şi încă o dată povestea Hecubei. Graţie flash-back-ului, graţie formulei teatrului în teatru, povestea în cauză dobândeşte încă şi mai mult tragism şi se amplifică odată cu aflarea detaliului referitor la uciderea fiului secret Polidor, cu prospeţime şi adecvare jucat de foarte tânărul Iustinian Turcu, dar şi a încă unei fiice.

Anca Bradu impune spectacolului eleganţă, seriozitate, solemnitate. Nu îl salvează însă în totalitate de senzaţia de retorism în exces. De unde, câteodată, impresia de vetust. Scenograful Mihai Păcurar a imaginat o formulă de decor fericită- un plan înclinat cu geometrie neregulată- pentru a sugera Olimpul, dar a comis greşeala căderii în capcana efectelor video în surplus. Costumele create tot de Mihai Păcurar permit plonjarea în transistoricitatea dorită de dramaturg şi impusă de scriitura piesei.   


Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu- DE CE HECUBA de Matei Vişniec;

Regia: Anca Bradu;

Scenografia, video şi light design: Mihai Păcurar;

Coregrafia: Adriana Bârză;

Muzică şi sound design: Vlaicu Golcea;

Cu: Diana Văcaru-Lazăr, Dana Taloş, Maria Tomoioagă, Dan Glasu, Iustinian Turcu, Ariana Ioana Trif, Paul Bondane, Liviu Vlad, Iulia Popa, Cendana Trifan, Vlad Robaş, Ioan Paraschiv, Gabriela Neagu, Anton Balint, Tudor Răileanu, Cristian Timbuş;

Data premierei: 4 octombrie 2014