INTERVIU Actriţa Tania Popa: „Fac totul din instinct“

INTERVIU Actriţa Tania Popa: „Fac totul din instinct“

Actriţa Tania Popa, în spectacolul „Fata din curcubeu“ FOTO Augustin Bucur

Supranumită şi „Fata din curcubeu“, după cel mai recent rol de la Teatrul Naţional din Bucureşti, jucat cu patos şi punctat cu cântece ruseşti, actriţa Tania Popa mărturiseşte că hobby-ul ei este să facă haine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Actriţa Tania Popa cântă, dansează, cu un autentic patos rusesc în „Fata din curcubeu“, un one woman show despre viaţa unei prostituate, cu accente tragice şi comice deopotrivă, susţinut la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB). Artista-revelaţie în acest rol a împlinit 41 de ani pe 19 ianuarie. Totuşi, ea a rămas solară ca un copil: vulcanică, optimistă, venită din Republica Moldova în România, Tania Popa te impresionează din prima clipă prin naturaleţea, verva şi vitalitatea ei. Sinceră, fără ifose, ea spune lucrurilor pe şleau, cu o simplitate dezarmantă. „Tania e actriţa aia care a intrat la 16 ani la facultatea de teatru şi toată lumea a decis că-i genială“, îşi aminteşte Lia Bugnar, dramaturgul spectacolului. „«Fata din curcubeu» e, poate, cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în ultimul timp. Tania e mai Tanie decât a fost ea vreodată, e ca un pumn în stomac, e ca un borcan de iaurt pe spatele ars al unui rătăcit în Sahara, e ca o pană de păun picată în şleaul înnoroiat lăsat de roata unui tractor, e ca numărul de pe braţul unui evreu supravieţuitor, e ca un hohot de râs când încă nu ţi-a trecut tristeţea de adineauri...“, punctează dramaturgul. La Gala UNITER, desfăşurată anul trecut la Iaşi, actriţa a purtat o rochie croită şi cusută de ea însăşi, în propriul atelier de haine. Spectacolul „Fata din curcubeu“ se va juca pe 16 februarie la Sala Mică a Teatrului Naţional.
 
 

Mai mult de 40 de roluri

Numele: Tania Popa
Data şi locul naşterii: 19 ianuarie 1973, Căuşeni, Republica Moldova
Starea civilă: căsătorită, doi copii
Studiile şi cariera: A venit în România să studieze actoria la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale “ din Bucureşti în 1990. 
A făcut parte din promoţia 1994, a absolvit la clasa profesorului Grigore Gonţa.
A debutat la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ în 1993 cu rolul Ismena, în spectacolul „Antigona“, după Sofocle.
Cariera ei teatrală cuprinde peste 40 de roluri. Actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti, a jucat şi la teatrele „Ion Creangă“, Mic, Nottara, Foarte Mic, Comedie, etc.
A participat la Festivalul de Film de la Berlin, 2002.
Locuieşte în: Bucureşti
„Weekend Adevărul“: Ai fost dezamăgită că nu ai luat, în 2013, pentru rolul din „Fata din curcubeu“, premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal?
Tania Popa: M-am bucurat enorm de această nominalizare, e foarte greu să-i ţii pe oameni să te urmărească aproape o oră şi  jumătate, fiind singură pe scenă. Trebuie să fie atenţi la povestea ta şi e foarte greu să-i faci să le placă spectacolul până la sfârşit. Am fost foarte mândră de mine. Nu sunt dezamăgită că nu am luat premiul, e foarte important că am fost nominalizată. Premiile astea sunt contestate. Fiecare premiu trebuie să fie „foarte nedrept“, cârcotaşii spun întotdeauna ceva de rău. Premiile UNITER au cea mai mare anvergură din România, sunt cele mai importante premii de teatru. Gala este fastuoasă. Sunt răi şi frustaţi cei care vorbesc de rău aceste premii. 
 
Ondine, primul succes
 
Ai mai fost nominalizată pentru debut, în 1993, pentru rolul Ismenei din „Antigona“ în regia lui Alexandru Tocilescu de la Bulandra. Nu a venit cam târziu această a doua nominalizare la UNITER, în 2013?
Ar fi putut să-mi dea premiu pentru întreaga carieră. (râde) A fost cel de-al 40-lea rol, când am făcut 40 de ani. A fost o coincidenţă foarte frumoasă. Am făcut de-a lungul timpului 40 de roluri foarte frumoase, principale, bune de nominalizat. Nu vreau să dau titluri. Toţi, până la „Fata din curcubeu“ , îmi spuneau Ondine. A fost un boom atunci cu „Ondine“, spectacolul din 1994, după Jean Giroudoux, regizat de Horea Popescu la Sala Mare a Teatrului Naţional, în care aveam rolul titular. Acum, peste ani, toată lumea îmi zice „Fata din curcubeu“.
Acest rol din  «Fata din curcubeu» a fost ca o alinare a sufletului meu. M-am consumat aproape 100% cu acest spectacol, dau din mine pe scenă tot ce am mai bun.
„Fata din curcubeu“ e şi o întoarcere spre rădăcinile tale de dincolo de Prut...
Mi-am dorit enorm să cânt ruseşte pe scenă într-un spectacol. În urma acestui spectacol, mi-am făcut propria trupă, „Tania Popa&Band“. M-am lansat şi în cariera de cântăreaţă. Sunt invitată să fac seri ruseşti în cluburi. E extraordinar. Nevrând să fac doar un concert, am rugat-o pe Lia Bugnar să-mi scrie un text în care să pot cânta în ruseşte. Melodiile din spectacol sunt din filme ruseşti: sunt milioane de cântece superbe, a fost greu să facem o selecţie. Ceea ce am ales sunt cântece care-mi plac, care-mi aduc aminte de copilărie.
 
În copilărie, familia te-a încurajat să dai la Teatru sau să urmezi o carieră muzicală?
Cei din familia mea se gândeau că mi-ar sta bine să fiu cântăreaţă. Mi s-a împlinit un vis prin acest spectacol. Lia Bugnar mi-a scris textul, totul s-a legat foarte bine. Acest rol a fost ca o alinare a sufletului meu. M-am consumat aproape 100% cu acest spectacol, dau din mine pe scenă tot ce am mai bun.
 
 
„Sunt ucraineancă“
 
Spuneai că eşti instinctuală. Cât de trăirist este rolul tău?
Eu fac totul din instinct. Şi gafez din instinct – o dau în bară din instinct –, şi excelez tot din instinct. Nu pot fi altfel. Mă ajută enorm felul meu de a fi, chiar dacă greşesc din instinct. Unde greşesc? Greşesc în a cunoaşte oamenii. Pentru mine, toţi oamenii sunt buni, toţi sunt corecţi, toţi sunt cinstiţi, toţi sunt generoşi. Îmi place să cred că oamenii sunt aşa cum ar trebui să fie. De multe ori o dau în bară, ei mă dezamăgesc – asta e durerea mea cea mai mare în ceea ce-i priveşte pe oameni. Sufăr foarte tare când sunt dezamăgită de cineva. Totuşi rămân un om optimist, pozitiv, care trăieşte după nişte principii clare. Am nişte principii sănătoase, nu contează că sunt nevoită să mai şterg oameni de pe lista celor la care ţin foarte tare. Nu ştiu dacă sunt trăiristă, eu rămân foarte conştientă, nu intru în transă niciodată. Facultatea de actorie înseamnă să înveţi în patru ani să minţi de-adevăratelea. Tu-l faci pe spectator să creadă că tu eşti Julieta. Tu însă nu eşti Julieta.
Actoria este pentru mine meserie, nu este flacăra şi pasiunea vieţii mele. Pasiunea 
vieţii mele este să fac haine.
Colegii tăi vorbesc despre generozitatea şi dăruirea ta nemăsurate pe scenă…
Da, spun mereu: „Nu am venit ca să iau, ci ca să dau“. În continuare ţin la principiul ăsta, în sinea mea sufăr foarte tare când unii se oftică deoarece eu cânt în ruseşte, că îmi place cultura rusă, uitând faptul că astea sunt originile mele. Cei din jur ţin la ţara lor, la cultura lor, la tradiţiile lor pentru că sunt români. Eu sunt ucraineancă. Tot ce-am trăit mai frumos şi mai curat în viaţa mea a fost în timpul copilăriei mele. Sunt foarte legată de ţinuturile în care am trăit.
 
Te-ai întoarce acolo unde te-ai născut, la Căuşeni?
Da, m-am născut în Căuşeni, un oraş mic de lângă Tighina, la graniţa cu Transnistria. M-aş întoarce acolo, doar dacă s-ar întoarce şi timpurile. Acum nu mai recunosc locurile, nu mai recunosc oamenii. Eu am vrut să merg mai departe. În România, au fost mai multe oportunităţi. Vreau să fac tot ceea ce ştiu să fac – actorie, design, cântat...
 
 
„Am găsit fericirea mult dorită în a treia căsnicie“
 
Eşti la a treia căsnicie şi ai doi copii. Cum reuşeşti să te împarţi între familie şi tot ceea ce faci?
Aş dori ca ziua să aibă 60 de ore, să mă pot împărţi. Alături de Veaceslav Damian, am găsit fericirea mult dorită. Acum sunt la a treia căsnicie şi sper să fie cu noroc. Primii doi soţi au fost români, al treilea s-a întâmplat să fie basarabean de-al meu. Poate ăsta a fost norocul meu. Un basarabean. Am o fată, Daria, din a doua căsătorie. Daria are acum 14 ani. E copia mea xerox, în miniatură, deci o să fie foarte muncitoare şi ambiţioasă. Veaceslav, băiatul, s-a născut în 2009, l-am botezat cu numele lui taică-su. Pentru copii nu-ţi trebuie resurse, îţi trebuie foarte multă dragoste. Nu au nevoie de tablete. Au nevoie să alerge în parc, au nevoie de dragoste.
 
Nu te-ai temut că, dacă faci copii, îţi periclitezi cariera?
E o prostie. De parcă o să-mi facă cineva o statuie cu cariera. Toţi ajungem la doi metri sub pământ. Se uită foarte repede ce ai făcut pe plan profesional, dacă nu eşti Einstein, Brâncuşi sau Mozart. Şi e foarte greu să fii Einstein, Brâncuşi sau Mozart. Trebuie să te bucuri de fiecare moment, de tot ceea ce ai frumos şi bun în jur. 
Meseria de actor presupune să distrezi oamenii, dar nu e cazul să fii vulgar gratuit. Nu trebuie să faci prostituţie de doi lei pe scenă.
Povesteşte-mi despre pasiunea ta pentru design vestimentar.
Croitorie, adică. (râde) Mi-am făcut propriul atelier de croitorie, în care cos rochii şi pentru mine, şi pentru alţii. Actoria este pentru mine meserie, nu este flacăra şi pasiunea vieţii mele. Pasiunea vieţii mele este să fac haine. Actoria a devenit meseria mea, deşi o fac cu tot dragul şi cu toată dăruirea. Mi-am făcut singură rochia pe care am purtat-o la Gala UNITER anul trecut. Am fost foarte mândră de mine, am ales o culoare specială, pentru că îmi place să mă fac remarcată prin culoare. 
 
„Joc şi în «tanti florica»“
 
În ce proiecte eşti implicată acum?
Înainte nu ratam nimic. Acum nu mă mai bag în tot ceea ce mi se propune, sunt mai selectivă. După „Cinci femei din tranziţie“, sunt, la Naţional, într-un nou spectacol al Rodicăi Popescu-Bitănescu. Repet şi într-un spectacol underground cu Vitalie Bichir, legat de fosta URSS, o nebunie în doi. Joc şi în sitcomul „Tanti Florica“, filmez la Pro TV. Continui să fiu şi la Comedie, joc în „Doamne... ce măcel!“, de Yasmina Reza, în regia lui Lucian Giurchescu.
Pentru copii nu-ţi trebuie resurse, ci foarte multă dragoste. Nu au nevoie de tablete. Au nevoie să alerge în parc, au nevoie de dragoste.
Nu ai prejudecăţi să joci în telenovele?
Pentru un actor zdravăn la cap nu există nicio diferenţă. La teatrul underground e mult mai greu. Meseria de actor înseamnă să faci şi televiziune, şi telenovele. Meseria de actor presupune să distrezi oamenii, netrecând o limită, iar limita aceea înseamnă să nu fii vulgar gratuit. Nu trebuie să faci prostituţie de doi lei pe scenă.
 
 
  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările