Tradiţionala redifuzare a concertelor din programul  Festivalului internaţional George Enescu e una dintre acestea, accesată în mod evident de mult mai mulţi melomani în această perioadă în care covid-ul ne-a închis în case. În plus conform obiceiul TVR Cultural ( exilat în actuala grilă în nişa numită tvr3) a asociat acestui cadru  unele documentare, reportaje, interviuri care complinesc cu date şi mărturii de creaţie momentele muzicale de excepţie ale festivalului ( Nu demult în emisiunile de aleasă ţinută culturală ale lui Marius Constantinescu l-am întâlnit într-o formă intelectuală de zile mari pe fermecătorul bariton Thomas Hampton prezent la ediţia din 2018 a festivalului ). În privinţa evenimentelor din domeniul spectacolului un loc aparte îl ocupă Festivalului internaţional de teatru care a avut în TVR întotdeauna un partener activ. Urmărite îndeaproape ediţiile acestui eveniment anual au beneficiat de ceea ce se numeşte filmul festivalului, respectiv un documentar care păstrează în imagini evenimentul în ce a avut el mai important. Niciodată nu am privit însă aceste documentare cu atâta empatie ca în aceste zile când teatrul a dispărut din viaţa noastră refugiindu-se în copia lui palidă de pe net.

Un documentar dedicat ediţiei din 2014 a Festivalului de teatru având ca producător pe  Lucia Constantinescu şi realizator pe regizorul Andrei Măgălie atrage în mod special atenţia. Alcătuit din mai multe episoade scurte, de tip micromonografic acest serial inspirat de una dintre cele mai izbutite ediţii alcătuite de selecţionerul şi directorul Marina Constantinescu are un format aparte motiv pentru care merită un comentariu anume. Foarte dinamic şi colorat la prima vedere alcătuit fiind din  mici portrete, mărturii de creaţie, fragmente de spectacol sau cadre de atmosferă, serialul denotă şi o bună cunoaştere a subiectului făcând o selecţie justă a momentelor şi indirect o redare adecvată a panoramei festivaliere.

Cum ediţia în pas cu noile realităţi teatrale ale scenei româneşti arăta  preocupare pentru spectacolul pe texte originale printr-o alegere în consecinţă  documentarul se opreşte asupra unor spectacole cu adevărat reprezentative ale sezonului teatral respectiv. Iată titlurile : În trafic de Alina Nelega în interpretarea companiei Liviu Rebreanu a Naţionalului din Tg Mureş, Amalia respiră adânc de acelaşi autor în interpretarea Teatrului Naţional din Cluj, Profu de religie de Mihaela Mihailov, montat la Naţionalul din Craiova,  Trilogia Aureliu Manea alcătuită din piesele – experiment găsite după moartea regizorului Penelopa rămâne îngândurată, Repetiţia de teatru, Zona de la răsărit, puse în scenă de  Tompa Gabor, cabaretul Viaţa e mai frumoasă când mori , text şi regie Mihai Măniuţiu cu Teatrul Tomcsa Sandor de la Odorheiul Secuiesc, De vânzare de Gianina Cărbunariu în interpretarea Teatrului Odeon din Bucureşti.  Pentru fiecare dintre ele realizatorul documentarului găseşte modalitatea potrivită ca să sugereze nu doar valoarea spectacolului ci şi drumul spre acesta, laboratorul de creaţie cu înregistrări din repetiţii, interviuri cu artiştii, păreri din public. Există o bună focusare pe ceea ce este esenţial pentru fiecare dintre momentele alese aşa încât îi avem în prim plan fie pe regizorul Mihai Măniuţiu, pentru a-şi detalia noul său concept de divertisment filozofic, fie pe Alina Nelega în calitate dublă de autor şi regizor, fie pe Anca Hanu interpreta unică a spectacolului Amalia respiră adânc, sau mixaje interesante între mărturiile regizoarei-autor Gianina Cărbunariu despre munca echipei şi secvenţele din spectacolul rezultat cu piesa ei De vânzare. În puţine minute documentarul lui Andrei Măgălie ne pune la curent cu argumente de la sursă cu starea piesei româneşti într-o stagiune pe care festivalul o sesizează ca importantă pentru fenomen.

Alte episoade dedicate ediţiei 2014 a festivalului de acest film documentar ne amintesc de splendidul spectacol al companiei Daniele Finzi Pasca , Scrisoare către Cehov, inspirat din lumea scrierilor lui şi redat prin mijloacele teatrului-dans, de coregrafia lui Florin Fieroiu şi muzica Adei Milea cu ajutorul cărora Alexandru Dabija şi trupa naţionalului clujean fac din Sânziana şi Pepelea un basm al zilelor noastre, sau despre încântătoarea expoziţie de costume a Doinei Levinza despre care ne vorbeşte însăşi artista cu ocazia unui vernisaj memorabil. Un moment inedit e consacrat muzicalului Mazl Tov şi Teatrului evreiesc de Stat pe care îl prezintă cu această ocazie cu plăcută degajare regizorul spectacolului Andrei Munteanu.

Asemenea documentare fixează pentru posteritate importanţa unor evenimente care în cazul teatrului mai cu seamă, artă efemeră, devin vitale pentru memoria lui. Realizate nu doar cu profesionalism, spirit de observaţie, simţ al detaliului  dar şi inspiraţie, aceste documentare devin opere în sine atrăgătoare nu doar pentru cei care cu acest prilej şi-au rememorat nişte trăiri îmbogăţindu-şi  în acelaşi timp informaţia. 

Ar fi bine dacă televiziunea şi-ar face mai multă publicitate, eventual  în propria-i casă, la celelalte posturi, astfel încât canalul cultural să nu se limiteze la a fi  de nişă iar sociologii să-l poată lua în calcul în sondajele privind barometrul cultural naţional.