Actorul Ion Caramitru: „Eminescu era un mascul, un răzvrătit, un bărbat puternic, nu un leşinat“

Actorul Ion Caramitru: „Eminescu era un mascul, un răzvrătit, un bărbat puternic, nu un leşinat“

Ziua Culturii Naţionale a fost stabilită pe 15 ianuarie de ziua naşterii lui Mihai Eminescu

Ion Caramitru, care va interpreta duminică, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, la Sala Radio, texte de Eminescu în cadrul concertului aniversar „Lipatti 100“, spune că se apropie temperamental de versurile poetului naţional. Actorul afirmă că Eminescu nu era „un romanţios“, slab de înger, ci un bărbat puternic.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Eu nu recit, spun versuri“, a mărturisit Ion Caramitru (74 de ani), chiar de la începutul interviului pentru „Weekend Adevărul“. Actorul a subliniat că îşi alege versurile în funcţie de capacitatea sa de a se apropia de acestea. „Eminescu nu trebuie acompaniat, el trebuie comentat prin muzică“, spune el. Actorul povesteşte despre cum recita versurile poetului naţional, odinioară, în perioada comunistă, despre cum cerea ajutor prin intermediul spectacolelor şi despre ce probleme a avut cu cenzura comunistă. Caramitru „spune versuri“ de Eminescu şi de Ziua Culturii Naţionale, duminică, 15 ianuarie, la Studioul de Concerte „Mihail Jora“ - Sala Radio din Bucureşti. Aici va avea loc concertul aniversar „Lipatti 100“, susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroşanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu şi de pianiştii Sergiu Tuhuţiu şi Matei Rogoz. Evenimentul face parte din strategia Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Lipatti în anul 2017. În program, vor fi lucrări de Dinu Lipatti ( Concertino în stil clasic, trei lieduri pentru voce şi pian pe versuri de Paul Verlaine, Suita Şătrarii), alături de Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Franz Liszt.


„Weekend Adevărul“: Ce veţi recita în spectacolul de la Sala Radio de pe 15 ianuarie?

Ion Caramitru: În funcţie de momentele muzicale, voi alege ce voi recita, voi fi inspirat  de muzica lui Lipatti. Probabil voi alege două proze şi două poezii mai lungi de Eminescu. Sunt foarte spontan.Voi fi reactiv şi inspirat de muzica pe care o voi auzi înainte.

Cum vedeţi îmbinarea dintre poezia lui Mihai Eminescu şi muzica Dinu Lipatti?

Dinu Lipatti a fost un genial interpret al muzicii specific legate de pian. A fost un virtuoz, dar şi un gânditor, un filosof al pianului. Aceleaşi note din partitură pot fi interpretate cu totul diferit  de un muzician sau altul. Eminescu suportă foarte bine muzică de calitate. El nu trebuie acompaniat, ci trebuie comentat prin muzică.

Cum a pornit ideea acestui spectacol?

Am făcut mai multe spectacole inspirate de poezia lui Eminescu, încă de când eram student şi mă duceam la cluburile studenţilor, în special la Club A, la casele de cultură ale studenţilor. Eminescu era nelipsit din programul meu. Pe urmă, am început să fac spectacole fie de unul singur, fie cu pianistul Dan Grigore. Întâi a fost un spectacol de muzică şi poezie în care au apărut şi alţi poeţi, nu numai Eminescu. Apoi, în 1989, pe 14 ianuarie, am făcut un spectacol care a debutat la Botoşani: „Eminescu... după Eminescu“. A fost un spectacol incendiar, cu selecţia mea de poezii pe de-o parte şi modul răvăşitor în care Dan Grigore interpreta la pian, maniera în care o făcea, punctând anumite cuvinte.

Ce era incendiar  în spectacol?

Se spuneau anumite lucruri care fuseseră interzise până atunci, care fuseseră refuzate la lectură. Nu fuseseră publicate poeziile lui Eminescu cu textele metafizice, filosofia de genul acesta fusese interzisă în sistemul comunist. Eu tocmai pe acestea le spuneam, textele în care Eminescu se atingea de problematica legată de destinul omului, de şansa lui de a fi într-o lume inadecvată, criminală, lipsită de speranţă. Sunt numeroase texte în care poetul excelează în acest sens. În acea perioadă, am avut şi şansa de a-l interpreta pe Hamlet, adică am avut şansa expresiei unei anumite libertăţi, de a trăi într-o lume mai bună, care să respecte rigorile umanităţii şi ale democraţiei datorită lui Shakespeare şi lui Eminescu. 

Astfel, textele lui Eminescu mi-au dat ocazia să pot spune lucruri care nu erau permise sau să pot pune în circulaţie idei care să întreţină un soi de speranţă într-o lume mai bună.

Cum aţi făcut selecţia din textele lui Eminescu pentru spectacolele pe care i le-aţi dedicat poetului naţional?

La sfârşit, primul spectacol se încheia cu „Frunză verde de piper/Câte stele sunt pe cer/Toate până-n ziuă pier/Numai luna şi o stea/Ştie de patima mea“. Era romanţa favorită a lui Eminescu. De asemenea, m-au inspirat mărturiile unor prieteni legate de Eminescu, cum ar fi cele ale lui Vintilă Russu-Şirianu din volumul „Vinurile lor“, în care acesta, cu ochi de copil, povesteşte un fapt cutremurător. În ultimele zile, la baia publică, Eminescu a fost luat şi dus într-o caretă închisă, trasă de cai, la nebuni, la Spitalul Şuţu. Eminescu, introdus într-o beznă absolută în careta respectivă, a mai avut puterea să strige: „Ajutoor“. Aşa se încheia şi spectacolul nostru, cu acest strigăt. De fapt, în spectacol, pe o tablă neagră, pe un perete îmbibat de apă, scriam cu creta „Ajutor“, după care, vreme de câteva secunde, scrisul ăsta cu apă se evapora şi dispărea încetul cu încetul. Întregul edificiu şi eşafodaj al spectacolului de atunci se clădea pe această structură intimă de a cere cumva ajutorul. Am făcut şi alte spectacole, cu o fetiţă de 12 ani de la Chişinău, cu totul ingenuă, care acum a devenit o pianistă celebră. Vorbim de anii ’91-’92. Cu un alt spectacol Eminescu, am mers cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu,  Aurelian Octav Popa în America, la Paris. În ultimii ani, am pregătit spectacolul „Dor de Eminescu“, alături de clarinetistul Octavian Popa.

Ion Caramitru, alături de clarinetistul Aurelian Octav Popa, în spectacolul „Dor de Eminescu“  din 2014 

Ce înseamnă  „a spune versuri“ În interpretarea dumneavoastră, punctaţi pe anumite accente în poeziile lui Eminescu. Cum alegeţi sensurile?

Fiecare interpret găseşte pentru acelaşi rol vocea lui proprie.Fiecare actor spune versurile în felul lui. Versurile nu se schimbă, înţelegerea pe care o ai despre versurile respective, despre universul lor, despre ce vrei să transmiţi se schimbă. Este obligatoriu să adaugi propriul tău discurs la ceea ce este deja scris, îngheţat în pagină. De aici survin diferenţele de stil, de manieră ale fiecărui interpret. Eu nu recit versuri, eu spun versuri. E şi aici o capcană. A cita, a re-cita înseamnă a adăuga un sens mecanic, a spune versuri înseamnă a folosi limbajul propriu al tău de interpret. Lucrurile se schimbă. Am încercat, aşadar, să mă apropii şi temperamental de versurile lui Eminescu, nu numai să le recit.

mi aleg versurile şi în funcţie de capacitatea mea de a mă apropia de ele, nu doar să rămân la nişte versuri pe care să le reproduc cât mai fidel. Îmi aleg versurile şi în funcţie de puterea mea de a le adăuga propriul meu discurs.

Aţi avut probleme în perioada comunistă cu modul în care interpretaţi versurile?

În dosarul meu de Securitate, pe care l-am citit acum câţiva ani, apărea o notă în care era incriminat modul duşmănos în care recitam „Glossă“.

De ce „duşmănos“?

Într-un anume fel, avea dreptate turnătorul meu. Înţelesese perfect. „Glossă“ este o poezie despre neputinţa de a schimba o lume rea, proastă, sfâşiată de interese, de egocentrisme, de tiranie. Eminescu propune acolo să nu te amesteci, să nu te bagi în mocirla comună, în troaca în care trăiesc animale de tip uman. Eram în plină epocă comunistă, eu făceam o mică pauză înainte, când spuneam: „Nu te prinde lor... tovăraş“. Atât. Ori omul ăsta explica acolo foarte clar că este un mod duşmănos de a face pauza asta şi că trebuie să se ia masuri.

S-au luat măsuri de represalii împotriva dumneavoastră?

Măsurile ar fi fost luate, pentru că, ducandu-mă cu Dan Grigore în ’89 la Vaslui, invitat fiind cu acest spectacol, nu l-am putut ţine, pentru că în sală era un frig înfricoşător, lui ii era imposibil să cânte şi puplicului îi era imposibil să stea. Publicul a intrat şi a plecat. Nu se putea sta în sală. Ne-am întors împreună cu doi oameni de la Cultură la hotelul amărât din Vaslui, unde, la fel, era fig, restaurantul era închis, caloriferele de la parter erau perforate din interior de gheaţa în formă de iatagane. Am fost serviţi cu niste parizer, o franzelă şi o sticlă de vin în ideea să luăm cina. Trebuia să plecăm a doua zi. Am plecat în aceeaşi seară, pe la ora 1.00-2.00, când a plecat primul tren spre Bucureşti, după ce am înjurat sistemul şi pe Ceauşescu cât am putut. Cei de acolo m-au turnat şi peste 48 de ore am fost anchetat de Securitate, privitor la ce-am făcut la Vaslui. Asta se întâmpla prin noiembrie.

Cum a apărut episodul relatat în dosarul dumneaoastră de Securitate?

În dosarul meu se spunea în rezumat că se adevereşte ceea ce au spus cei doi de la Cultură, pentru că am recunoscut. Eram citat: „Nu numai că înjur, te intreb şi pe dumneata. Cum îţi închipui că poţi să joci teatru în frig? Ne-am dus până la Vaslui, nu am putut să jucăm pentru că era frig şi lumea a plecat. Cui trebuie să îi cerem socoteală? Nu Statului Român? Nu Partidului Comunist Român?”Anchetatorii spuneau că nu au ce să-mi facă şi recomandau  „să fiu băgat la economic“.

Ţin minte această expresie, „băgatul la economic“ în regimul poliţist era să îti bage 10 dolari în buzunar, să îi găsească (că era interzis) şi să te condamne de drept comun. Să stai la puşcărie vreo doi ani, de fapt. pentru chestia cealaltă. Să nu te facă victimă politică.  Dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat în ’89, probabil aş fi fost la economic.

„Poeziile de dragoste ale lui Eminescu sunt declaraţia matură a unui bărbat“

Ce înseamnă Eminescu pentru dumneavoastră? Cum îl percepeţi?

Eminescu e creatorul limbii moderne, până la el au fost poeţi importanţi, născuţi într-o anumită conjunctură: Alecsandri însuşi a fost un poet de conjunctură, poeţii Văcăreşti sunt poeţi de conjunctură. Toţi înainte de Eminescu sunt nişte poeţi provinciali. A apărut această minune numită Eminescu, inspirat, hrănit din filosofia şi ştiinţa acestui secol, datorită limbii germane, o adevărată  ancoră a culturii germane, limbă pe care o vorbea perfect. Ceilalţi poeţi dinaintea lui aveau ca ancoră cultura franceză. Limba şi cultura germană au fost norocul care a dus la forme poetice noi. Pe de altă parte, el e perceput ca un poet romantic, de unii chiar romanţios.

Câte feluri de a-l recepta, aşadar, pe Eminescu există?

Există un poet al şcolii generale, în caietele de amintiri sunt versuri rimate de-ale poetului. Există un Eminescu al cercetării din universităţii. Există, în al treilea rând, un poet, un Eminescu al maturităţii. Când te duci direct la sursă, descoperi că Eminescu e romantic în formă şi profund răzvrătit în conţinut. Eminescu este un mascul, un  răzvrătit, un bărbat puternic, nu este un leşinat. Şi atunci, relaţia lui cu dragostea, cu femeia, în special, pare la prima lectură moale şi romanţioasă, dar este, în fond, declaraţia matură a unui bărbat puternic.

Sunt două cazuri în cultura română de asemenea confuzii: Eminescu şi Luchian. Şi Luchian era un bărbat al picturii româneşti, dar el a rămas celebru prin florile lui. Cu cât era mai puternic ca bărbat, cu atât florile pictate de el erau mai fragile. Eminescu e un existenţialist, un răzvrătit şi un luptător pentru dreptate.

Cum vedeţi implicarea politică a poetului?

Nu poţi să separi din viaţa lui literară şi fizică aspectul politic. Eminescu a fost un răzvrătit politic, un luptător român în presă pentru anumite drepturi pe care credea că poporul român le pierde. Articolele lui din ziarul „Timpul“ sunt edificatore în acest sens. România era într-o perioadă complicată, mişcarea paşoptistă l-a avut ca martor pe Eminescu. A fost un român înflăcărat, iar această înflăcărare se simte şi în versurile lui.

Sunt deschişi tinerii din ziua de azi spre Eminescu?

Decizia ca Ziua Culturii Naţionale să fie de ziua naşterii lui Eminescu are simbolic o raţiune. S-a dorit să se dea o simbolistică de acest tip unui lucru care, zic eu, ar trebui sa fie conţinut. Probabil a apărut nevoia asta din cauza faptului că învăţământul a scăzut ca valoare enorm de mult. Eminescu e foarte prost predat în şcoală, se vorbeşte din ce în ce mai prost limba română şi vedem asta nu la oameni necultivaţi, ci la oameni care pur şi simplu nu dau atenţie limbajului. Se fac gafe lingvistice incredibile. Dacă toate astea sunt conţinute în Ziua Culturii în sensul în care limba este baza culturii, atunci sigur, ne adresăm unui domeniu din ce în ce mai părăsit. Tineretul este sub presiunea supravieţuirii şi a interesului imediat, ceea ce îi ţine mai departe de citit.  Eu cred ca problema numarul unu în educaţia tineretului de azi este ca nu citeşte.  O dată, am fost disperat văzând în camera fiului meu cel mare, care avea atunci 10-11 ani, că era lumină la ora 1.00 noaptea. Credeam că cine ştie ce face. Şi, brusc, am intrat în cameră, dar am răsuflat uşurat când l-am prins citind Dickens în original în engleză. Am fost cel mai fericit părinte! Obiceiul cititului şi interesul faţă de literatură contribuie la caracterul omului, la structura lui intimă, la flexibilitatea lui mentală. Acestea ţin de formaţie, dacă nu le faci la timp, degeaba le faci mai târziu. Eminescu trebuie predat ca atare. Marea poezie românească se trage de la Eminescu încoace.

Toţi marii poeţii români  originali sunt inventatori de limbă. Toţi marii poeţi, precum Barbu, Arghezi, Blaga, Nichita, Sorescu, sunt inventatori de limbă, aceştia au o contribuţie la formarea limbii române literare.Toţi însă se trag de la Eminescu, poezia română începe cu Eminescu.

Ce alte proiecte mai aveţi cu Institutul Cultural Român?

De trei ani, există nişte turnee care anual au fost finanţate de ICR, la schimb, cu Teatrul Naţional din Chişinău. E vorba de  trei spectacole invitate de la Chişinău, pe care le reprezentăm la Sala Studio de la TNB. Spectacolele invite de la Chişinău anul aceasta sunt: „Aveţi ceva de declarat?“, „Casa Mare“, „În ochii tăi fermecători“. Acestea  se joacă la Teatrul Naţional Bucureşti pe 20, 21 şi 22 ianuarie.  „Aveţi ceva de declarat?“ de Georges Feydeau, în regia lui Petru Hadârcă este o comedie spumoasă despre anonimi, impostori, gelozie şi focuri hilare de dragoste rănită.  „Casa Mare“ de Ion Druţă, în regia lui Alexandru Cozub, este o... casă ceva mai specială şi foarte sensibilă.  „În ochii tăi fermecători“, după Gib Mihăescu, în regia lui Alexandru Vasilache, ne vorbeşte despre erotica obsesivă ce animă opera lui Gib Mihăiescu, despre contrastul dintre senzual şi spiritual, prezentate în ritm de tangou şi romanţă. Vom fi ispitiţi să întâlnim întruchiparea misterului feminin, „rusoaica“ din lecturi sau doar din vise. De asemenea, pe 3 iunie, la Paris, Teatrul Naţional Bucureşti va merge cu spectacolul muzical „Magic Naţional“. ICR ne susţine, de asemenea, de mulţi ani în organizarea Festivalului Naţional de Teatru.

 

Hamlet, rol emblematic

 

Numele: Ion Caramitru

Data şi locul naşterii: 9 martie 1942, Bucureşti,  într-o familie de aromâni

Studiile şi cariera:

În 1964 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală. L-a jucat pe Hamlet în 1963, în regia lui Costache Antoniu, şi în 1985, în regia lui Alexandru Tocilescu.

lÎn decembrie 1989, a fost  activ la Revoluţie.

lDin 1990, este preşedinte al UNITER.

Între 1996 şi 2000 a fost ministru al Culturii.

Din 2005, este director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Are în palmares zeci de roluri în teatru, 38 de roluri de film, multe spectacole pe care le-a regizat.

Locuieşte în: Bucureşti.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările