Îi vedem ca într-o arenă, pe o bandă neagră, înconjuraţi pe două laturi de public, în blugi, tricouri sau treninguri negre, mereu pregătiţi să apere ba onoarea de familist, ba pe aceea de amant pe Jupân Dumitrache (Cezar Antal), pe nenea Nae (Bogdan Cotleţ), pe Chiriac (Liviu Pintileasa). Veta (Alina Berzunţeanu) are şi ea o glugă negră, aceasta desigur fiindcă, pentru moment, precum Maşa din Pescăruşul, poartă doliul vieţii sale. O nouă ceartă (a câta?) din cauza geloziei lui Chiriac. Spiridon (Constantin Cojocaru), care mereu nu doarme şi căruia nu îi stă deloc gândul la tutun, doar tuşeşte tabagic, este înveşmântat într-un trening cenuşiu. În trening, însă de culoare verde (aşa, crud, ca în puţinele poezii optimiste ale lui Bacovia) este înveşmântată Ziţa (Mihaela Trofimov) care, la final, rămâne singură, fără a înţelege pesemne nimic din ceea ce i se întâmplă ori fiindcă a înţeles totul, în vreme ce Rică Venturiano (Richard Bovnockzi) ajunge la numărul şase/nouă în costum modern (că doar nu degeaba este el e student în Drept, în Strâmb şi scrie la Vocea patriotului naţionale), complet murat de ploaie, cu pantofii cu tălpile dezlipite. Se vede treaba că noaptea a fost cu adevărat furtunoasă şi la propriu, adică şi din punct de vedere meteorologic şi şi-a pus amprenta şi asupra felului în care vorbeşte, mai exact scoate sunete ciudate, acest alter-ego al mult mai puţin celebrului Coriolan Drăgănescu.

Avem indicii că în versiunea de la Unteatru nici unul dintre personaje nu prea are chef de retorică şi oratorie. Iar regizorii fac, aparent, abstracţie de zecile de studii critice care au întors pe toate părţile ba antologica scenă a citirii gazetei, ba discursul lui Rică.

Spectacolul începe abrupt, cu povestirea, pe tonuri înalte, a păţaniei lui Titircă Inimă-Rea de la Union, păţanie pe care Ipingescu simte nevoia să o „conceptualizeze“ cu cretă albă, pe o tablă neagră. Aşa că, gata!, nu mai avem nici cea mai mică îndoială că pentru el lucrurile sunt clare. Veta+Chiriac=Love, numai că grijuliu tare faţă ultransensibilul jupân Dumitrache se preface că habar nu are de cine şi cum compătimeşte.

Mărturisesc că, imediat după ce am constatat absenţa de la „izirciţ“ a atât de cunoscutei scene a lecturii gazetei, am fost îngrijorat aproape o oră întreagă în privinţa modului în care o vor scoate la capăt nu doar Ziţa şi Rică, spre a-şi salva vii şi nevătămaţi „amoarea“, ci şi regizorii spectacolului. Au făcut-o simplu, inteligent. Că doar nu degeaba a scris cândva regretatul critic Florin Manolescu o excelentă carte ce se chema Caragiale şi Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii. Prin dizlocări de secvenţe, prin evocarea lecturii, prin aducerea în scenă, doar către finalul spectacolului, a foii cu pricina, prin tentativa eşuată a lui nenea Nae de a relua lectura. Numai că, parcă obosit de atâtea câte s-au întâmplat, jupânul nu mai are nici un chef. Aproape că ştie că mâine o va lua de la capăt. Iar gelozie, iar trădare, iar intervenţii salvatoare ale lui nenea Nae şi Chiriac, iar scatoalce administrate lui Spiridon. Se pare că ilustrul personaj al lui Caragiale trăia cu mult timp înainte de Nathalie Sarraute în „era bănuielii“. Modernitatea clasicului Ion Luca Caragiale.

Unteatru din Bucureşti - O NOAPTE FURTUNOASĂ de I. L. Caragiale; Regia: Andrei şi Andreea Grosu Scenografia: Vladimir Turturica; Light design: Dragoş Mărgineanu; Cu Cezar Antal, Bogdan Cotleţ, Liviu Pintileasa, Constantin Cojocaru, Richard Bovnoczki, Alina Berzunţeanu şi Mihaela Trofimov; Data premierei: 17 februarie 2018