Ion Ciubotă, Feteşti, arestat în 1958 şi condamnat la 20 de ani muncă silnică:
„[La Aiud] Altă dată, de Crăciun, în ’58 sau în ’60, eram împreună cu preoţii – erau oameni foarte pregătiţi acolo, părintele Sofian Boghiu... Făceam rugăciunile pentru ziua Naşterii Domnului. Iar m-a prins pe mine... Ce faceţi, mă? Am zis: Ne rugăm, că suntem creştini ortodocşi, şi pentru duşmani, şi pentru toţi. Că noi suntem români, credincioşi, noi n-am făcut crime, păcate de moarte. Bine, lasă... Îmi ia numele şi vine şi m-a dus la Zarca, unde pe dreapta şi pe stânga erau numai celule pentru ăştia pe care îi prindea că nu respectă regulamentul închisorilor. Şi era un frig, domnule, acolo... Şi, de exemplu, noaptea trebuia să stai cu mâinile pe piept.
[…] Era o celulă înaltă de trei metri, foarte îngustă, dar lungă. Sus de tot era un oberlicht, un geam, iar jos era un godin spart. Era atât de frig că pereţii erau numai stele, parcă era Calea Lactee, peste tot numai steluţe... Jos îngheţat, sus îngheţat şi se făcea şi curent, domnule, şi nu se putea trăi, nu se putea. Seara ne dădea o pătură roasă de vremi, un petic aşa, nici nu era mai mare, ca să dormi acolo pe el, pe jos pe ciment. […]
Dar cine dormea? Dacă dormeam, muream. C-alături de mine a murit un preot din Ciulniţa. Am vorbit cu el prin morse. Am stat acolo şi-am suferit că nu mai puteam. Trebuia să alergi toată ziua şi toată noaptea ca să nu îngheţi. Într-o noapte nu mai puteam, eram obosit, nemâncat, iar frigul era insuportabil. Am adormit şi spun cinstit, parcă mi-a apărut, aşa o lumină puternică albă şi Maica Domnului, parcă a venit la mine şi-a zis: Scoală, că îngheţi şi mori! M-am trezit speriat şi-am luat-o la fugă prin celulă, c-altfel muream... Organismul meu depunea ultimul efort, simţeam că e cald, adică îţi dădea organismul tot ce mai putea ca să scapi de necazul ăsta. Şi ne-a scos după opt zile. Când am intrat în celular, în celula unde stăteam, ziceam că sunt la Intercontinental. Vorbesc serios. Era’ acolo băieţii noştri, mă aşteptau. Ne dădea câte 100 de grame de pâine pe zi, la toţi deţinuţii, şi din puţinul ăla mi-au oprit şi mie puţină pâine de la fiecare, puţin turtoi. Şi m-a pus pe roate. Am suferit atuncea foarte mult c-am stat în nesimţire, am avut temperatură, cred, peste 40 de grade.”